Antena 3 CNN Externe Revolta din Ucraina, filmată şi transmisă în direct pe Internet

Revolta din Ucraina, filmată şi transmisă în direct pe Internet

S.T.
1 minut de citit Publicat la 15:55 29 Ian 2014 Modificat la 15:55 29 Ian 2014
Revolta din Ucraina, filmată şi transmisă în direct pe Internet
Foto: Agerpres/Xinhua
Revolta din Ucraina este filmată cu telefoane smartphone şi transmisă în direct pe Internet, unde, chiar dacă imaginea este uneori neclară, se poate vedea cum "zboară" coctail-urile Molotov asupra clădirilor oficiale, relatează AFP.

Posturile de televiziune pe Internet s-au înmulţit de la începutul protestelor, iar toate oferă programe în direct susţinute de prezentatori purtând căşti cu microfon care transmit din studiouri improvizate.

Toate aceste posturi de televiziune transmit în special imagini de la manifestaţii, cum a procedat în 2004 postul de opoziţie Kanal 5, primul care a transmis imagini de la "revoluţia portocalie", în urma căreia au ajuns la putere prooccidentalii.

Ironia face ca postul Kanal 5 să fie în continuare foarte activ, însă preia programele postate online de aceste posturi, cum ar fi Espreso TV.

Conţinutul programelor transmise de aceste posturi de televiziune online a urmat evoluţiile din Ucraina. Dacă în urmă cu două luni puteau fi văzute imagini cu mulţimea adunată în Piaţa Independenţei într-o atmosferă paşnică, programele sunt acum difuzate într-un ritm alert şi prezintă imagini de la intervenţia forţelor speciale ucraiene împotriva baricadelor ridicate de protestatari sau de la preluarea controlului asupra instituţiilor oficiale, ministerelor de la Kiev şi administraţiilor regionale din alte oraşe.

Difuzarea imaginilor a reprezentat un avantaj important pentru mişcarea de protest, care a devenit astfel cunoscută în afara ţării şi, în acelaşi timp, a contribuit la răspândirea informaţiilor privind evoluţiile de la Kiev în interioul Ucrainei.

Citeşte şi:

Ucraina se află "în pragul războiului civil", avertizează fostul preşedinte Kravciuk


×
x close