Şeful ramurii executive a Uniunii Europene a refuzat să excludă introducerea unei taxe directe asupra populaţiei.
Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, a declarat că va analiza perspectiva unei taxări directe în UE, dezbatere ce a provocat furie, mai ales în Marea Britanie, deşi nu au fost oferite detalii despre măsurile concrete şi modalităţile de introducere a acesteia şi sectorul în care se va aplica.
Barroso a fost întrebat dacă este de acord cu noul preşedinte al Uniunii, Herman Van Rompuy, care doreşte să propună taxarea directă, scrie AFP.
"Intenţionez să analizez toate aspectele taxării în EU, trebuie să analizăm aceasta," arăta Barroso, care a subliniat că propunerile de tace sunt domeniul comisiei sale.
Negocierile pentru următorul buget pe şapte ani al UE, care va intra în vigoare în 2014, ar urma să înceapă în 2011, dar au făcut deja obiectul unor propuneri ce cer o schimbare radicală de priorităţi de la tradiţionala agricultură.
Van Rompuy nu a oferit detalii despre mecanismele taxei, dar după o întâlnire în cadrului grupului Bilderberg- purtătorul său de cuvânt arăta că acesta este în favoarea fie a unei taxe ecologice fie a unei versiuni a taxei Tobin- taxă propusă de un economist american ce se aplică speculaţiilor şi tranzacţiilor finaciare.
Ideea ar uşura povara de pe bugetul UE, cunoscut pentru banii irosiţi şi cheltuieli mult prea mari. Înainte de întâlnirea grupului Bilderberger, preşedintele UE declara că "finanţarea bunăstării statului, fără luarea în considerare a reformelor sociale care se implementează, va cere noi resurse. Posibilitatea de noi pârgii finanicare trebuie să fie serios analizată."
Taxa-UE ar putea ajunge până la nivelul consumatorului, prin tranzacţiile la magazine sau staţiile de benzină, luându-se un anumit procent din TVA sau accize, conform planului lui Barroso.
Lech Walesa dă în judecată preşedintele Poloniei pentru calomnie
Un tribunal din Polonia a început să judece un proces de calomnie deschis de Lech Walesa contra liderului polonez, Lech Kaczynski, care l-a numit agent comunist.
Fostul lider al Solidaritatea a promis să îl facă pe Kaczynski să plătească pentru comentariile făcute în timpul unui interviu de anul trecut, când a afirmat că Walesa a fost agent dublu comunist cu numele de cod Bolek, aminteşte The Telegraph.
Walesa a amintit că un tribunal a apreciat deja că nu are legături cu serviciile secrete comuniste. El cere despăgubiri de 25.000 de euro şi scuze.
Teheran respinge intervenţia SUA în delimitarea Mării Caspice
Ministrul iranian de externe Manouchehr Mottaki a protestat - marţi - împotriva tentativelor SUA de a se implica în diferendul teritorial între ţările riverane Mării Caspice.
El a pus la îndoială oferta SUA de ajuta Turkmenistan şi Azerbaidjan cu disputa lor în Marea Caspică
Daniel Stain, consilier al trimisului special al departamentului de stat pentru energia eurasiatică, arăta săptămâna trecută în Turkmenistan că Washington este pregătit să ofere asistenţă acestui stat şi Azerbaidjanului pentru divizarea mării.
"Noi credem că între statele din regiune există o înţelegere reciprocă în problema respectivă şi că ele pot ajunge la un compromis şi fără amestecul unor forţe din afară", a subliniat Mottaki, citat de agenţia azeră Trend.
"Nu avem nevoie nici de ajutor, nici de prezenţa unor forţe străine în regiune", a insistat Mottaki, care afirmă că, în principiu, Teheranul nu pricep ce fel de dispută doresc SUA să medieze."Noi nu înţelegem esenţa conflictului dintre Turkmenistan şi Azerbaidjan pe care SUA doresc să-l rezolve? în condiţiile în care Marea Caspică nu a fost încă împărţită între ţările riverane.
Limitele maritime şi fundul Mării Caspice trebuie demarcate între Azerbaidjan, Iran, Kazahstan, Rusia şi Turkmenistan .
Antena3.ro