Antena 3 CNN Externe Revista presei. Pakistan neagă că îşi măreşte arsenalul nuclear. SUA introduce noi standarde pentru emisiile auto. Bill Clinton va fi numit trimis special al ONU pentru Haiti

Revista presei. Pakistan neagă că îşi măreşte arsenalul nuclear. SUA introduce noi standarde pentru emisiile auto. Bill Clinton va fi numit trimis special al ONU pentru Haiti

3 minute de citit Publicat la 05:36 19 Mai 2009 Modificat la 05:36 19 Mai 2009
Revista presei. Pakistan neagă că îşi măreşte arsenalul nuclear. SUA introduce noi standarde pentru emisiile auto. Bill Clinton va fi numit trimis special al ONU pentru Haiti
Bill Clinton va fi numit trimis special al ONU pentru Haiti

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, doreşte să îl numească pe fostul preşedinte american Bill Clinton trimis special pentru Haiti, pentru a atrage investiţiile în această ţară şi pentru a stabiliza situaţia.
Un anunţ formal în acest sens ar urma să apară în următoarele zile.
Clinton s-a implicat şi anterior, prin fundaţia sa Clinton Global Initiative, în eforturile de a ajuta statul din Caraibe să îşi revină după cele patru uragane de anul trecut, scrie ABC News.
Ban aprecia în timpul unei vizite din martie, la care a participat şi Clinton, că statul marcat de istoria de violenţă şi tulburări politice a făcut progrese spre restabilirea păcii şi stabilităţii, dar trebuie să facă şi mai multe pentru atragerea investiţiilor.
Anul trecut, guvernul a fost răsturnat ca urmare a creşterii preţului la alimente.


Pakistan neagă că îşi măreşte arsenalul nuclear

Pakistan a negat că îşi măreşte arsenalul nuclear la puţin timp după ce SUA a relatat că există dovezi în acest sens. Amiralul Mike Mullen a declarat la audierile din Congres de săptămâna trecută că există deovezi că Pakistan creşte numărului de arme nucleare şi focoase.
Între timp, Washington analizează acordarea a miliarde de dolari către armata pakistaneză ce se luptă cu talibanii şi al Qaeda. Cu toate acestea, ministrul informaţiei Qamar Zaman Kaira a negat opiniile americanilor.
El a afirmat însă că ţara sa nu va face niciun compromis şi că va păstra un nivel nuclear minim pentru apărare.
Pakistan, cu o populaţie de 170 milioane locuitori, are circa 60 de arme nucleare. Acesta este şi motivul pentru care avansarea talibanilor către capitală a provocat panică în Occident, aminteşte Fox News.
Acesta se teme că militanţii ar putea pune mâna pe arme sau va inflitra centrele de cercetare şi tehnologice.


SUA introduce noi standarde pentru emisiile auto

Preşedintele american va încerca să pună capăt disputei dintre state şi industria auto şi va introduce un plan naţional ce priveşte limitele de emisii şi consumul pentru maşini.
Anunţul aşteptat marţi este primul care va introduce standarde federale în domeniu. Noile maşini vor fi cu 30% mai curate şi mai eficiente până în 2016. Anterior, California, 13 alte state şi District of Columbia au cerut guvernului să le permită a introduce standarde mai stricte decât cerinţele executivului, transmite AP.
Din informaţiile existente, se aşteaptă a se impune un consum de 8 litri la suta de kilometri până în 2016, cu patru ani mai devreme decât cere o lege din anul 2007 impusă de Congres. Actualul standard este de 11%, în vreme ce cerinţele pentru maşinile de pasageri au rămas neschimbate din anul 1985.
Iniţiativa lui Obama va pune capăt proceselor dintre state şi producătorii auto, care doreau blocarea legilor din anumite zone.


CIA califică raidurile din Pakistan ca ?foarte eficiente?

Atacurile aeriene contra liderilor al Qaeda din Pakistan au fost foarte eficiente, cu puţini civili morţi, a declatrat directorul CIA Leon Panetta într-una din rarele momente în care se recunosc publicuri aceste raiduri.
El arăta că atacurile ?sunt foarte precise şi foarte limitate în ce priveşte victimele colaterale", arată CNN.
Pakistanul s-a plâns de nenumărate ori de atacurile aeriene pe teritoriul său efectuate de drone americane. Doi experţi americani au scris recent în presa americană că atacurile au ucis în ultimii trei ani 14 lideri terorişti, în vreme ce pakistanezii spună că numărul victimelor civile este de circa 700.



?Parc sexual? din China, demolat înainte de a fi deschis

Un parc tematic despre sex ce expunea reprezentări ale organelor genitale şi elemente de cultură sexuală a fost demolat înainte de a fi deschis, a anunţat un purtător de cuvânt al guvernului chinez.
Parcul, Tărâmul Dragostei, a intrat sub roţie buldozerelor în oraşul Chongqing, SV Chinei.
Deşi nu au fost oferite motive pentru demolare, în decrusul weekendului au apărut fotografii cu viitorul parc, ceea ce a provocat idignare în rândul chinezilor, comentează Independent.
Investitorul Lu Xiaoqing pretindea că parcul ar fi urmat să crească nivelul de educaţie sexuală şi să îmbunătăţească viaţa sexuală a vizitatorilor.

Antena3.ro

×
Etichete: CIA haiti Bill Clinton
x close