Antena 3 CNN Externe Revista presei. Berlusconi promovează prezentatoare TV şi modele la alegerile locale. Acordul climatic de la Copenhaga are noi semnatari. China refuză să facă concesii lui Dalai Lama în negocierile pentru Tibet

Revista presei. Berlusconi promovează prezentatoare TV şi modele la alegerile locale. Acordul climatic de la Copenhaga are noi semnatari. China refuză să facă concesii lui Dalai Lama în negocierile pentru Tibet

Revista presei. Berlusconi promovează prezentatoare TV şi modele la alegerile locale. Acordul climatic de la Copenhaga are noi semnatari. China refuză să facă concesii lui Dalai Lama în negocierile pentru Tibet
02 Feb 2010   •   04:35
Germania şi Elveţia, în conflict pentru secretul bancar

Germania a anunţat, luni, că ar putea cumpăra lista cu numele unor suspecţi de evaziune fiscală de la un informator elveţial, ceea ce plasează cele două state pe poziţii conflictuale cu privire la regelemntările secretului bancar.
Relatările de presă arătau că informatorul a oferit Berlinului , contra a 2,5 milioane de euro, numele a circa 1500 de germani care şi-au ascuns bogăţiile de autorităţile fiscale în Elveţia, scrie AFP.
Elveţia a avertizat Germania că achiziţionare de informaţie furată "încalcă politica publică şi principiul bunei credinţe şi constituie o vioare a intimităţii clienţilor," refuzând să coopereze dacă Berlin continuă cu acest plan.
Cum existau informaţii că datele ar aduce Germaniei circa 100 milioane de euro în taxe recuperate, cancelarul german Angela Merkel declara că "trebuie făcut totul pentru a recupera aceste date."
Ministrul de Finanţe din Germania ia în considerare un precedent din 2008 cu Liechtenstein, un alt stat criticat pentru secretul bancar. În acel caz serviciul secret german a plătiti cinci milioane de euro pentru numele unor afacerişti, vedete sportive etc care au ascuns patru miliarde de euro în acel stat.
Germania a recuperat ulterior 180 milioane de euro.




Berlusconi promovează prezentatoare TV şi modele la alegerile regionale

Premierul italian, Silvio Berlusconi, se confruntă cu opoziţia membrilor partidului său, din cauza unor presupuse planuri de a promova candidaturile unor prezentatoare TV sau modele fără experienţă politică la alegerile regionale de luna viitoare .
Printre potenţialii candidaţi din partea Partidului Libertăţii (PDL), aflat la guvernare, la alegerile din martie în Lazio, se numără Francesca Pascale, o prezentatoare de televiziune, şi Cristina Ravot, model şi cântăreaţă, potrivit ziarului La Repubblica, citat de The Times.
Alţi candidaţi posibili sunt Francesca Provetti, o finalistă Miss Italia şi prezentatoare de televiziune, pentru Lombardia, şi Giovanna Del Giudice, o fostă prezentatoare a ştirilor meteo la Rete 4, unul dintre posturile de televiziune ale Mediaset, în prezent asistent în Senat, pentru Campania.
La Repubblica menţionează de asemenea şi numele lui Chiara Sgarbossa, fostă Miss Veneto şi fostă prezentatoare a rubricii meteo, ca o posibil candidată pentru regiunea Veneto. O altă potenţială candidatură în Puglia ar fi aceea a lui Graziana Capone, licenţiată în drept şi cunoscută în presa italiană drept "Angelina Jolie din Bari".
Lista a fost dezvăluită de mai mulţi aliaţi ai lui Berlusconi. Giorgio Stracquadanio, un deputat din partea PdL şi unul dintre susţinătorii cei mai puternici ai premierului italian, a declarat că există riscul ca problema prezentatoarelor să "explodeze din nou, tocmai în momentul în care încercăm să ridicăm nivelul dezbaterii politice".

Flavia Perina, un alt deputat PdL, a afirmat că promovarea unor astfel de candidaturi este un "pas înapoi", care subminează candidaturile serioase ale unor femei cum ar fi liderul sindical Renata Polverini.





McDonalds aniversează 20 de ani de afacere în Rusia

Gigantul alimentar McDonalds a sărbătorit luni a 20-a aniversare a debutului său în Moscova, un eveniment ce a atras peste 30.000 de cetăţeni sovietici şi a punctat
sfârşitul Războiului Rece, arată Moscow Times.
Pe 31 ianuarie 1990, 5000 de oameni au stat la coadă pe temperaturi foarte mici încă din zori, în timp ce până la finele zilei, 30.000 de ruşi experimentaseră restaurantul, privit ca un semn al globalizării şi simbol al imperialismului cultural american.
Rusia este acum piaţa cu cea mai mare creştere pentru McDonalds în Europa. Compania are peste 950.000 de clienţi pe zi în Rusia, din cei 12,9 milioane la nivel european.





Atentat sinucigaş: 54 de morţi de la Bagdad

Un atentator sinucigaş a detonat bombă într-o staţie folosită de pelerinii şiiţi, luni, ucigând 54 people de persoane în Bagdad. Acesta a fost cel de-al treilea mare atac al insurgenţilor suniţi în ultima săptămână şi arată oficialilor irakieni că extremiştii adoptă moi metode de a păcăli echipele de detectare a bombelor, ascunzând explozibilii în interiorul motoarelor sau în interiorul cadrului maşinilor, explică AP.
Oficialii americani şi irakieni sunt îngrijoraţi că insurgenţii din Irak ar putea amplifica violenţa înainte de alegerile parlamentare din 7 martie, care sunt privite ca un pas important spre reconcilierea dintre suniţi şi şiiţi.


SUA, China şi alte 55 de state au semnat Acordul climatic de la Copenhaga

Statele Unite, China şi alte zeci de stat ce reprezintă 80 procente din emmisiile de gaze cu efect de seră au semnat un acord voluntar de reducere a schimbării climatice.
Dacă statele îşi respectă promisiunile, ele vor reduce drastic emisiile care duc la încălzirea globală, dar nu destul pentru a menţine temperaturile la nivelul despre care cercetătorii susţin că este necesar pentru minimalizarea riscurilor de secetă, inundaţii etc.
193 state care au fost reprezentate la summitul de la Copenhaga nu au putut ajunge la un acord pentru reducerea emisiilor de carbon. S-au mulţumit în schimb cu un acord voluntar ce cere fiecărui stat să facă un angajament propriu de reducere a emisiilor, comunică LA Times.
Pe lângă SUA şi China, cei mai mari emiţători de gaze cu efect de seră, statele ce s-au alăturat acum Acordului de la Copenhaga mai includ India, Japonia şi statele UE.
Fiecare stat şi-a stabilit propriul obiectiv pentru reducerea emisiilor.

China refuză să facă concesii lui Dalai Lama în negocierile pentru Tibet

Guvernul chinez refuză să facă concesii pentru suveranitatea tibetană după discuţii cu ambasadorii lui Dalai Lama la Beijing.
Delegaţia tibetană s-a întors în India, unde liderul tibetan trăieşte în exil, după prima astfel de întâlnire în peste un an, când aceasta a ajuns într-un punct mort, informează The Telegraph.
UN comunicat chinez oficial arăta că "interesele naţionale ale ţării sunt inviolabile şi nu există loc de discuţii pe chestiunea suveranităţii naţionale şi teritoriale".
Deşi specifică că "uşa negocierilor este deschisă" comunicatul pare să spulbere speranţele pentru un progres.
Dalai Lama doreşte o "autonomie însemnată" pentru regiunea budistă din Himalaya.

Antena3.ro

×
Cele mai noi știri
Parteneri
x close