Detaliile au apărut într-o revistă din Rusia şi contrazic declaraţiile oficialilor, care spuneau, la acea vreme, că nu se află arme la bordul submarinului Ekaterinburg cuprins de flăcări, astfel că nu există riscul unor scurgeri radioactive.
Totuşi, revista Vlast citează mai multe surse din cadrul Marinei ruseşti, care spun că pe 29 decembrie 2011, când a izbucnit incendiul, la bordul submarinului se aflau 16 rachete balistice intercontinentale, fiecare încărcată cu patru focoase nucleare.
"În acea zi, Rusia a fost la un pas de cea mai mare catastrofă de la Cernobîl încoace", titrează Vlast.
Ministrul Apărării şi vicepremierul rus, ambii responsabili pentru problemele militare ale ţării, nu au dorit să comenteze incidentul, scrie Reuters.
Pompierii s-au luptat o zi şi o noapte cu focul, după care au scufundat submarinul.
Agenţia scrie că incendiul de pe submarin a început când mai multe scântei de sudură au aprins eşafodajul de lemn de lângă vasul de 18.000 de tone, andocat la Roslyakovo (1.500 km de Moscova).
Cauciucul care acoperă submarinul s-a aprins şi el, iar flăcările şi fumul au ajuns la 10 metri înălţime. Pompierii s-au luptat timp de o zi şi o noapte cu focul şi, până la urmă, au luat decizia de a scufunda submarinul, pentru a opri incendiul.
"Ekaterinburg avea rachete, torpile şi mine la bord şi, în plus, este echipat şi cu două reactoare nucleare", dezvăluie revista din Rusia.
Presa din Rusia a relatat neclar incidentele de atunci, iar jurnaliştii străini nu au avut acces la informaţii.
Precedentul accident major în care a fost implicat un submarin a avut loc în august 2000, când Kursk s-a scufundat în Marea Barents, omorând toţi cei 118 membri ai echipajului aflaţi la bord.