Agenţiile de presă internaţionale subliniază victoria fără drept de apel a Uniunii Social Liberale şi eşecul fostului partid de guvernământ, PDL, în alegerile locale. Ziariştii străini relevă că scrutinul este considerat un test înaintea alegerilor parlamentare din această toamnă.
"Românii i-au dat noului guvern cu orientare de stânga, condus de Victor Ponta, un sprijin puternic în alegerile locale de duminică, trimiţând un mesaj clar că s-au săturat de austeritate", scrie corespondentul agenţiei Reuters la Bucureşti. Acesta aminteşte că USL a venit la putere luna trecută, "pe un val de nemulţumire cu privire la măsurile de austeritate, în cea de-a doua mai săracă ţară din UE".
"Alegerile municipale spulberă dreapta română şi politicile sale de austeritate", se intitulează relatarea agenţiei spaniole EFE. "Românii au sancţionat politicile dure de austeritate aplicate de PDL, înlăturat acum o lună de la guvernare printr-o moţiune de cenzură", adaugă EFE, reluată de numeroase publicaţii de limbă spaniolă din toată lumea.
Presa franceză s-a concentrat asupra alegerilor parlamentare din Franţa, dar a găsit, totuşi, loc şi pentru scrutinul din România. Agenţia France Presse îşi deschide astfel corespondenţa: "Coaliţia de centru-stânga la putere în România, USL, şi-a proclamat victoria în alegerile municipale şi judeţene, după publicarea primelor sondaje exit-poll". Agenţia menţionează că participarea la vot a fost mai ridicată decât la scrutinul din 2008.
Şi agenţia Xinhua a informat publicul de limbă chineză asupra rezultatului alegerilor din România. "Candidaţii USL conduc în cursele pentru primăriile marilor oraşe (...) Alegerile locale sunt considerate, în general, ca un test elocvent pentru alegerile parlamentare programate mai târziu, în acest an", scrie agenţia chineză, într-un text reluat şi de Shanghai Daily.