Guvernul din Cipru a anunţat miercuri măsurile de control asupra circulaţiei capitalului, care limitează strict ieşirea banilor din ţară, dar afectează şi activitatea economică internă, prin suspendarea posibilităţii de a încasa cecuri în numerar, obligarea deţinătorilor de depozite la termen să nu se atingă de bani până la expirarea contractului şi introducerea unei proceduri de avizare pentru plata importurilor.
Laureatul Nobel pentru economie: Cipru ar trebui SĂ IASĂ din zona euro. ACUM
Studenţii ciprioţi care învaţă în străinătate nu pot primi din ţară mai mult de 10.000 euro pe trimestru, potrivit măsurilor prezentate de guvernul cipriot, citate de Reuters şi Dow Jones, preluate de The Guardian şi Mediafax.
Firmele care fac importuri vor putea plăti marfa numai după ce vor obţine avizul autorităţilor.
Măsurile se aplică în cazul tuturor conturilor bancare constituite în ţară, indiferent de monedă, şi sunt valabile timp de şapte zile.
Guvernul nu a făcut nicio precizare referitor la restricţiile aplicate retragerilor de la bancomat, care sunt limitate în prezent la 100 euro pe zi.
Jurnalistul Nathan Morley de la Cyprus Mail explică pe Twitter că interdicţia pe încasarea cecurilor va afecta în cea mai mare măsură populaţia, deoarece mulţi ciprioţi îşi primesc salariul prin această metodă.
Ciprul a încheiat un acord de bailout de 10 miliarde euro cu guvernele din zona euro, FMI şi Banca Centrală Europeană, care presupune desfiinţarea Cyprus Popular Bank (Laiki), a doua mare bancă din ţară, şi transferarea activelor viabile şi a depozitelor de sub 100.000 euro la Bank of Cyprus, cea mai mare bancă cipriotă. Deponenţii care deţin sume mari în conturile Laiki vor contribui la finanţarea programului de bailout. La Bank of Cyprus, deponenţii cu economii mai mari de 100.000 de euro vor contribui la recapitalizarea instituţiei, în funcţie de sumele necesare.