Antena 3 CNN Externe Restricţii de cumpărare şi rafturi goale în magazinele din Ungaria, chiar înainte de Crăciun

Restricţii de cumpărare şi rafturi goale în magazinele din Ungaria, chiar înainte de Crăciun

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 15:22 20 Dec 2022 Modificat la 15:22 20 Dec 2022
Ungaria
Restricţii de cumpărare şi rafturi goale în magazinele din Ungaria, chiar înainte de Crăciun Sursa foto: Pixabay.com/tumisu

În urma deciziei de plafonare, mai multe magazine din Ungaria au introdus anumite restricţii de cumpărare.

Retailerul Aldi, de exemplu, a decis să introducă o limită de un kilogram de cartofi şi un litru de lapte pentru fiecare cumpărător.

În acest caz, oamenii se tem că nu vor avea produsele necesare pentru masa de Crăciun, existând astfel de restricţii în majoritatea magazinelor din Ungaria.

„Am venit aici pentru că vecinul meu mi-a spus că acum este lapte. De obicei, nu este şi nu am văzut nici ouă de ceva vreme. Nu ştiu cum voi putea găti de Crăciun” , a spus un client al magazinului Aldi, citează digi24.ro.

Aceste măsuri fac parte dintr-un program mai amplu de plafonare, care este destinat protejării locuitorilor Ungariei de efectele crizei din prezent.

Banca Naţională a Ungariei a declarat că aceste măsuri au generat efecte negative, rafturile fiind goale, iar preţurile destul de ridicate.

În prezent, locuitorii Ungariei găsesc cu greu produsele ale căror preţuri sunt plafonate, alternativele aflate pe rafturi având preţuri destul de mari.

În cazul laptelui cu un conţinut de grăsime de 1,5%, preţul a crescut, comparativ cu luna februarie, cu 90%, în timp ce preţul laptelui obişnuit a crescut cu 2,8%.

Astfel, situaţia Ungariei devinde din ce în ce mai îngrijorătoare, iar guvernatorul Gyorgy Matolcsy a atras atenţia că este necesar ca plafoanele de preţuri să fie eliminate cât mai repede.

×
Etichete: Ungaria
x close