Antena 3 CNN Externe Restaurantele din Lyon sting luminile în semn de protest față de creșterea prețurilor energiei electrice

Restaurantele din Lyon sting luminile în semn de protest față de creșterea prețurilor energiei electrice

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 16:12 20 Mar 2023 Modificat la 16:20 20 Mar 2023
restaurant
Restaurantele din Lyon sting luminile în semn de protest față de creșterea prețurilor energiei electrice Sursa foto: Pexels

Creșterea prețului energiei electrice i-a afectat considerabil pe patronii de restaurante din Lyon, astfel că aceștia au apelat la o măsură drastică.

Astfel, proprietarii din orașul francez cer plafonarea prețurilor la curent, iar până se va lua o decizie în acest sens, clienții vor lua masa la lumina lumânării.

Președintele asociației de bucătari, care a inițiat acest demers, avertizează că, în lipsa unor măsuri, mai devreme sau mai târziu, va fi pus lacătul pe restaurantele din orașul francez.

"Vom fi în întuneric pentru a simboliza lipsa perspectivelor pentru noi, dar şi pentru a spune că pentru unele restaurante va fi întuneric complet, pentru că se vor închide”, a declarat Christophe Marguin, preşedintele organizaţiei Les Toques Blanches Lyonnaises.

Citește și: Coșul de Paște comandat, mai scump anul acesta! Cu cât se vând produsele preparate în restaurante

De asemenea, Christophe Marguin a dezvăluit că oamenii care activează în acest domeniu au ajuns la capătul puterilor și se gândesc serios să renunțe la meseria pe care o îndrăgesc atât de mult.

"Da, este o meserie făcută din pasiune, dar unii vor renunţa la această pasiune. Mulţi plângeau la telefon. Suferim şi din cauza creşterii costului materiilor prime.

Cu toate acestea, nu putem creşte preţurile la infinit. Aşa că atunci când factura la electricitate vine de cinci ori mai mare, suntem morţi", a mai adăugat inițiatorul demersului, relatează Le Figaro, potrivit News.ro.

×
x close