Antena 3 CNN Externe Republica Moldova Un nou premier ar putea fi numit în Republica Moldova în următoarele zile

Un nou premier ar putea fi numit în Republica Moldova în următoarele zile

1 minut de citit Publicat la 12:03 10 Dec 2015 Modificat la 12:03 10 Dec 2015
tim.jpg
Foto: Agerpres
Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, intenționează să desemneze un candidat la funcția de premier în următoarele zile, chiar și în condițiile în care nu va exista o majoritate parlamentară, scrie Agepres.

''Calculele matematice care reies din prevederile constituționale arată că mai sunt doar câteva zile în care domnul președinte ar urma să desemneze o candidatură la funcția de prim-ministru. În lipsa unui consens la nivelul grupurilor parlamentare, președintele este pregătit să desemneze o candidatură asupra căreia ar urma să se pronunțe parlamentul'', a declarat pentru Radio Chișinău purtătorul de cuvânt al președinției, Vlad Țurcanu.

El a precizat că președinția nu exclude ca în zilele următoare să fie organizate noi consultări cu fracțiunile parlamentare. 'Au fost două runde de consultări și nu sunt excluse și altele, în funcție de disponibilitatea partidelor parlamentare și de necesitate'', a afirmat Vlad Țurcanu.

Purtătorul de cuvânt a mai indicat că Nicolae Timofti a luat în calcul anumite candidaturi, urmând să ia o decizie în privința uneia din ele pe care o va anunța în următoarele zile.

Republica Moldova a rămas fără guvern la sfârșitul lunii octombrie, după ce executivul condus de liberal-democratul Valeriu Streleț a fost demis printr-o moțiune de cenzură inițiată de opoziția socialistă și comunistă și susținută de democrați, ceea ce a dus la destrămarea alianței de guvernare proeuropene. Negocierile purtate până acum pentru crearea unei noi coaliții nu au adus nicio înțelegere concretă între formațiunile parlamentare de la Chișinău.

×
x close