Traian Băsescu a declarat marţi la lucrările Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului că ţara noastră trebuie să înceapă discuţiile cu Moscova privind unirea României cu Republica Moldova şi a susţinut că Putin este un om cu care se poate discuta direct.
"Eu zic că sunt foarte multe argumente pentru începerea unor discuţii cu Moscova pe această temă, dar având la bază cunoaşterea faptului că cetăţenii Republicii Moldova doresc acest lucru", a afirmat fostul preşedinte al ţării, Traian Băsescu.
El a menţionat că România trebuie să folosească argumentul că în Republica Moldova trăieşte o minoritate românească, pornind de la acţiunile şi declaraţiile Moscovei, respectiv că îşi apără cetăţenii vorbitori de limbă rusă.
"Aceste abordări în discuţia cu Moscova, spre exemplu, trebuie să pornească exact de la ceea ce face şi spune Moscova. A ocupat Anhazia şi Osetia, în Georgia, spunând că apără cetăţenii georgieni de limbă rusă. Asta a fost justificarea lui Putin că oriunde în lumea asta vor fi majorităţi, pe bucăţele de teritorii, vorbitoare de limba rusă, Mama Rusia îşi asumă să aibă grijă de ei şi să îi protejeze. Pe o asemenea teorie, România este îndreptăţită să discute cu Moscova, faptul că în Republica Moldova trăieşte o minoritate românească şi de pe acest postament pot pleca discuţiile. Sigur, vă spun deschis, un singur lucru nu se va putea discuta cu Moscova, dacă o astfel de abordare va exista şi ar însemna să existe curaj la Bucureşti: Transnistria. (...) Deci, din acest punct de vedere cred că ar trebui să începem discuţiile cu Moscova, ele vor dura mult, dar probabil se vor suprapune cu timpul în care în Republica Moldova se va ajunge la o majoritate care să dorească Unirea", a declarat Traian Băsescu.
El a mai spus că diplomaţia română trebuie să fie mai energică şi să nu mai existe temeri de a nu supăra Moscova, întrucât "Putin este un om cu care se poate discuta direct".
"Diplomaţia care are rădăcini înainte de 1989 este o diplomaţie a prudenţei excesive şi a unei temeri de a nu supăra Moscova. Or, eu îl ştiu pe Putin. Este un om cu care poţi discuta direct, chiar dacă o ţine pe a lui. Dar, ca întâi trebuie să începi o discuţie ca să vezi ce vrea. (...) Moscova nu este atât de opacă cum pare şi nici Bucureştiul nu este atât de opac cum pare în relaţiile cu Moscova. Sigur, la Bucureşti se simte o politică extrem de prudentă faţă de Moscova şi nu numai faţă de Moscova. Pentru că nu s-au mai făcut progrese de doi ani încoace. Însă Bucureştiul are obligaţia să treacă peste tipul de diplomaţie bătrânicioasă şi să vină la o diplomaţie energică, cel puţin în problema Republicii Moldova", a spus Băsescu.
Fostul şef al statului a reiterat ideea că Bucureştiul trebuie să aibă certitudinea că dacă începe astfel de discuţii nu va avea surpriza că o majoritate din parlamentul Republicii Moldova va vota împotriva acestui demers.
Traian Băsescu a susţinut că unirea României cu Republica Moldova nu va fi posibilă cu corpul Transnistriei în corpul Moldovei, punctând că Uniunea Europeană nu doreşte importarea unor conflicte îngheţate.
"Aici trebuie să fim extrem de cinstiţi. Unirea cu Transnistria în corpul Moldovei nu se poate. Din două motive: unul pentru că nimeni nu poate revendica apartenenţa la România a Transnistriei, dacă discutăm despre nedreptatea istorică a pactului Ribbentrop-Molotov. În al doilea rând, pentru că Federaţia Rusă nu îşi va retrage trupele şi echipamentele militare din Transnistria şi o unire cu o Transnistrie sub ocupaţie nu va fi acceptată de niciun stat al UE, pentru că ar însemna să importăm în UE un conflict îngheţat", a spus Băsescu.
El a afirmat că singura soluţie politică a parcursului european al Republicii Moldova este unirea cu România şi că experienţa sa politică îi spune că "acum este momentul să vorbim despre unire".
Traian Băsescu a mai spus că nimeni nu pune problema unei "uniri prin forţă" a României cu Republica Moldova, ci a unei uniri printr-o decizie politică, fie că este luată prin referendum, fie prin decizii ale Parlamentelor celor două ţări.
"Dar pentru ca acest proces să reuşească, trebuie să continuăm ceea ce eu numeam românizarea Republicii Moldova, revenirea la românism şi asta nu se poate face decât prin influenţă culturală, prin mărirea numărului de burse acordat tinerei generaţii care să studieze în România, decât prin mărirea numărului de cetăţeni români locuitori ai teritoriului Republicii Moldova", a declarat Băsescu, susţinând totodată că trebuie să se ajungă la taxe zero pentru acordarea cetăţeniei române.
Fostul şef al statului s-a declarat şi împotriva abordărilor potrivit cărora nu este potrivită o discuţie cu Moscova pe această temă din cauza tensiunilor din zonă.
"Cei care spun datorită tensiunilor din regiune este nepotrivă o discuţie cu Moscova pe această temă, eu le spun că nu. O astfel de situaţie poate genera discuţii şi poate să ne aducă la masa tratativelor. Unii vor spune 'Dar de ce să discutaţi cu Moscova? De ce Bucureştiul să discute cu Moscova?' Păi Bucureştiul este păgubitul şi fosta Uniune Sovietică este beneficiara pactului Ribbentrop-Molotov. Aşa că cine să discute, dacă nu Bucureştiul? În plus, Europa are precedente. Precedentul german. Şi Germania a fost ruptă şi iată că a putut să se reunifice, cu acordul celor care au rupt-o. Adică SUA, Marea Britanie, Uniunea Sovietică. De ce România nu s-ar putea reîntregi şi cred că subiectul trebuie abordat, mai ales acum, în preajma împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire. Cred că merită să încercăm, că diplomaţia noastră are obligaţia să creeze condiţii ca aceste discuţii să înceapă. De bună seamă, în primul rând cu Moscova", a mai precizat Băsescu.
El a mai explicat care sunt atât avantajele pentru Republica Moldova în urma unirii cu România, printre care dezvoltarea economică sau garantarea securităţii, dar şi avantajele pe care România le-ar avea, cum ar fi creşterea populaţiei, a suprafeţei, a numărului de deputaţi în Parlamentul European.
"Aş concluzia spunând că în momentul de faţă Unirea României cu Republica Moldova depinde strict de cetăţenii Republicii Moldova şi de politicienii de la Chişinău. Niciodată, Parlamentul României sau un referendum în România nu ar fi împotriva Unirii. Problema este ce s-ar întâmpla în Republica Moldova în cazul unui referendum sau în cazul unui vot în Parlament. Ar trece sau nu ar trece întrebarea: vreţi să vă uniţi cu România?", a spus Traian Băsescu.
În finalul răspunsurilor pe care le-a dat pe această temă participanţilor la lucrările Universităţii de Vară, fostul şef al statului a afirmat că Partidul Mişcarea Populară este singurul care are ca obiectiv de ţară unirea României cu Republica Moldova şi că el nu are nimic mai scump, în afară de nepoţii săi, decât Unirea.
"Pe mine să nu mă consideraţi un om care a abandonat politica. Viaţa mea, atât cât va mai fi, va fi dedicată acestui obiectiv. Poate reuşim să o facem până în 2018, la 100 de ani, dar dacă nu se va întâmpla, în afară de nepoţi nu am nimic mai scump decât Unirea", a conchis Traian Băsescu.