Antena 3 CNN Externe Republica Moldova Preşedintele Igor Dodon, un nou gest controversat împotriva României

Preşedintele Igor Dodon, un nou gest controversat împotriva României

1 minut de citit Publicat la 14:04 08 Feb 2017 Modificat la 14:04 08 Feb 2017
o_1b8epnijq1o913gf1a1m17jjv058.jpeg
Foto: Facebook

Preşedintele Igor Dodon nu a semnat decretul privind detaşarea unui grup de militari moldoveni în vederea participării la un exerciţiu militar în aceste zile în România, relatează portalul Deschide.md, citând o declaraţie făcută în acest sens chiar de liderul moldovean, după întrevederea avută marţi cu adjunctul secretarului general al NATO, Rose Gottemoeller, în cadrul vizitei sale la Bruxelles.

"O astfel de solicitare (privind detaşarea contingentului militar) se află pe masa preşedintelui. Am cerut argumente suplimentare. La întoarcere, mâine dimineaţă (miercuri), vom vedea care sunt argumentele de participare la o misiune în România. Nu am semnat. Ne vom clarifica, semnăm sau nu. Să vedem pentru ce să meargă acolo', a declarat Dodon, care a spus că mai întâi trebuie desemnat un titular la Ministerul Apărării, apoi "să vedem cum procedăm".

Militari ai armatei Republicii Moldova au participat activ până în prezent la exerciţii militare în statele vecine, România şi Ucraina, notează Deschide.md.

Ministerul moldovean al Apărării a rămas fără ministru după ce Igor Dodon l-a demis la 27 decembrie pe Anatol Şalaru, la iniţiativa preşedintelui Partidului Liberal, Mihai Ghimpu. Liberalii au solicitat ca funcţia vacantă la şefia instituţiei să revină ministrului mediului, Valeriu Munteanu, însă Dodon susţine că la conducerea ministerului trebuie să vină un "profesionist şi un patriot".

În cadrul întrevederii cu secretarul general adjunct al NATO, Rose Gottemoeller, Igor Dodon a declarat că nu este momentul oportun pentru a deschide acum un Birou NATO la Chişinău şi a cerut, totodată, Alianţei să semneze un acord prin care sa recunoască statutul permanent de neutralitate a republicii.

×
Etichete: NATO
x close