Guvernul de la Chişinău, condus de Maia Sandu, a fost demis marţi de parlament prin moţiune de cenzură adoptată cu 63 de voturi, informează MOLDPRES, Agora.md şi Radio Chişinău.
Căderea guvernului intervine la doar cinci luni de când prim-ministrul pro-occidental Maia Sandu a preluat funcţia promiţând să combată corupţia, scrie Reuters.
Moţiunea de cenzură împotriva guvernului a fost depusă vineri de deputaţii socialişti, parteneri la guvernare, după ce executivul şi-a asumat răspunderea pentru un proiect de modificare a Legii Procuraturii.
Potrivit legislaţiei, era nevoie de cel puţin 51 de voturi pentru ca moţiunea de cenzură să fie aprobată şi în consecinţă să fie demis guvernul.
Moţiunea, dezbătută în plen în prezenţa premierului, a fost susţinută de parlamentarii din Partidul Socialiştilor (PSRM) şi de cei ai Partidului Democrat (PDM). La şedinţă au fost prezenţi 93 de deputaţi, în faţa cărora Maia Sandu a prezentat realizările şi obiectivele guvernului său, după care a urmat o sesiune de întrebări-răspunsuri.
În timpul discursului său, Maia Sandu a declarat că Republica Moldova are nevoie de justiţie, de o procuratură eficiente, iar funcţionarii corupţi trebuie demişi şi arestaţi. "Reforma justiţiei e piatra de temelie a Guvernului ACUM. Ne dorim o justiţie adevărată, ne dorim ca cei care au furat miliardul sa ajungă la închisoare", a spus ea.
După discurs şi sesiunea de întrebări-răspunsuri, au urmat luări de cuvânt ale parlamentarilor. Reprezentantul Partidului "Şor", Denis Ulianov, a anunţat că formaţiunea sa se va abţine de la votarea moţiunii împotriva guvernului, exprimându-şi speranţa în organizarea cât mai curând a unor alegeri anticipate.
La rândul său, Pavel Filip a anunţat că Partidul Democrat va susţine moţiunea.
Cele doua componente ale Blocului ACUM - Platforma DA şi Partidul Acţiune şi Solidaritate - au organizat în faţa clădirii Parlamentului o acţiune de susţinere a guvernului Sandu, numită 'Apărăm Guvernul Maia Sandu! Apărăm justiţia!'. După ce a fost anunţat rezultatul votului, protestatarii au început să strige "Jos hoţii", iar parlamentarii Blocului ACUM au ieşit în faţa mulţimii.
"Nişte hoţi în Parlament s-au speriat de reformă. Au vorbit frumos că vor reforma justiţiei. Atunci când au înţeles că lichidăm schemele de corupţie, atunci când au înţeles că acţiunile noastre îi vor lovi peste buzunar, s-au speriat. Ei nu au vrut reforma justiţiei şi au stat la discuţie cu judecători corupţi. Noi am ştiut că va fi greu şi că nu putem conta pe sprijinul lor. (...) Acum e important să nu ne pierdem încrederea. Am reuşit sa-l dăm jos pe Palhotniuc fără televiziuni şi bani. Aşa vom reuşi în continuare. Ştiu că aţi obosit de luptă, dar doar noi putem să ne eliberăm', a spus Maia Sandu în faţa protestatarilor.
În primele sale declaraţii făcute pentru presă după demiterea guvernului său, Maia Sandu a afirmat că a sperat "că se vor găsi şi deputaţi responsabili', însă votul "nu a fost o surpriză' pentru ea. "Am văzut că tuturor le-a fost frică de reforma justiţiei. Acum să-şi asume responsabilitatea cei care au votat aceasta demisie, nu avem ce să discutam cu cei care au demis acest guvern', a spus Sandu.
Întrebată de regrete, Maia Sandu a subliniat că şi-ar fi dorit să reuşească mai multe pe reforma justiţiei.
"Noi o să continuăm să muncim pentru oameni, să luptăm şi în stradă, şi pe baricade, şi la guvern dacă ni s-ar fi oferit posibilitatea. Nu ştiu ce se va întâmpla, dar votul de astăzi pare a fi în unison. Ce se va întâmpla depinde de celelalte partide. Nu am de unde să ştiu cine va fi următorul premier', a conchis Sandu.
Potrivit Reuters, legea prevede ca în 90 de zile să se încerce formarea unui nou guvern. Dacă nu se reuşeşte acest lucru, atunci următorul pas îl reprezintă convocarea de alegeri parlamentare.
Pe parcursul celor 28 de ani de independenţă? ai Republicii Moldova, trei guverne au că?zut în urma votului de neîncredere - cele conduse de Ion Sturza, Vlad Filat şi Valeriu Streleţ, aminteşte Moldpres.
Klaus Iohannis critică demiterea Guvernului lui Maia Sandu
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că demersul iniţiat de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) de înlăturare a Guvernului Maia Sandu, într-un moment "esenţial" pentru reforma Justiţiei, este îndreptat împotriva intereselor pe termen mediu şi lung ale ţării vecine şi ale cetăţenilor săi.
"În contextul actual, sprijinul României, inclusiv financiar, va continua să urmărească cu prioritate interesele cetăţenilor din Republica Moldova, realizarea proiectelor bilaterale strategice şi va fi strict condiţionat de continuarea reformelor esenţiale pentru dezvoltarea democratică a Republicii Moldova şi avansarea parcursului său european", a explicat Iohannis, într-o declaraţie de presă publicată de Administraţia Prezidenţială.
El a adăugat că, în cele cinci luni de la preluarea mandatului, Guvernul condus de Maia Sandu a făcut progrese importante în implementarea reformelor necesare apropierii de Uniunea Europeană, în scopul promovării valorilor democraţiei şi statului de drept, în lupta împotriva corupţiei şi asigurarea independenţei Justiţiei, precum şi în domeniul economic şi social, reforme menite să asigure creşterea nivelului de prosperitate şi securitate al cetăţenilor Republicii Moldova.
Potrivit lui Iohannis, Guvernul Maia Sandu a reuşit să restabilească încrederea partenerilor de dezvoltare, mai ales a Uniunii Europene, premisă esenţială pentru reluarea sprijinului politic şi financiar internaţional pentru Republica Moldova.
"România a exprimat ferm sprijinul pentru eforturile Guvernului de la Chişinău, în condiţiile angajamentului clar şi hotărât al coaliţiei guvernamentale pentru parcursul european şi pentru avansarea Parteneriatului strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. În perioada premergătoare moţiunii de cenzură, România a adresat direct, pe multiple canale, un apel ferm forţelor politice de la Chişinău pentru responsabilitate şi depăşirea impasului politic, încurajând identificarea unei soluţii care să asigure stabilitatea, să continue reforma Justiţiei şi să permită Guvernului să menţină parcursul european", a completat Klaus Iohannis.