Doi cetăţeni moldoveni, în stare de ebrietate avansată, au avut un comportament inadecvat la bordul unei aeronave. Pentru aplanarea situaţiei de conflict şi calmarea spiritelor, a fost nevoie de intervenţia poliţiştilor de frontieră din Aeroportul Internaţional Chişinău, potrivit adevarul.ro.
În timpul îmbarcării la cursa „Chişinău-Istanbul” s-a iscat un conflict între echipajul aeronavei şi doi pasageri, cetăţeni ai Republicii Moldova. Pasagerii au vorbit urât cu însoţitorii de bor. În acest sens, a fost solicitată intervenţia angajaţilor Poliţiei de Frontieră pentru a scoate de la rută pasagerii cu pricina.
La faţa locului persoanele nu s-au conformat la solicitările poliţiştilor de frontieră şi în continuare se manifestau violent şi refuzau să părăsească benevol aeronava.
Inspectorii de frontieră au fost nevoiţi să intervină în forţă pentru evacuarea pasagerilor agresivi. Persoanele au fost reţinute pentru 72 de ore. Acestea sunt cercetate penal pentru huliganism şi riscă închisoare de până la cinci ani.