Antena 3 CNN Externe Republica Moldova și Rusia își prelungesc contractul de livrare a gazului pentru 5 ani

Republica Moldova și Rusia își prelungesc contractul de livrare a gazului pentru 5 ani

Cerasela Stafie
<1 minut de citit Publicat la 22:38 29 Oct 2021 Modificat la 22:38 29 Oct 2021
Maia Sandu, Vladimir Putin
Republica Moldova și Rusia își prelungesc contractul de livrare a gazului pentru 5 ani Sursa foto: Colaj, Hepta.ro

Criza gazului a fost resimțită puternic de autoritățile din Republica Moldova. Liderii moldoveni au reproșat Moscovei creșterea prețurilor.

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova a anunțat, printr-o postare pe Facebook, că neînțelegerile s-au rezolvat. Negocierile dintre delegația Republicii Moldova și Gazprom au avut loc la Sankt Petersburg.

”Părțile au ajuns la un acord principial privind formula de preț, auditarea datoriei formate în cadrul companiei Moldova-Gaz și necesitatea unor negocieri ulterioare pentru a stabili un calendar de achitare,” a transmis instituția.

”În baza înțelegerii urmează să fie prelungit pe cinci ani contractul anterior între Gazprom și Moldova-Gaz, utilizând formula de preț propusă de partea moldovenească,” a adăugat.

Potrivit noului contract, livrările de gaz urmează să înceapă din 1 noiembrie 2021. În luna octombrie, Republica Moldova a primit gaz prin intermediul unei prelungiri de o lună a contractului cu Gazprom, dar într-o cantitate insuficientă.

În această perioadă, diferența de volum a fost achiziționată de pe piața spot, prin intermediul companiei Energocom, la prețuri de piață.

Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a anunțat, la 27 octombrie că Uniunea Europeană va oferi 60 de milioane de euro Rebublicii Moldova, pentru gestionarea crizei din sectorul energetic.  Anterior, la 22 octombrie, a fost instituită starea de urgență, peste Prut, cu privire la criza de gaze.

 

×
x close