Şi ministerul britanic al Apărării a avertizat că Rusia încearcă să destabilizeze ţările baltice. În viziunea Moscovei, însă, echilibrul strategic regional e ameninţat de iniţiativa NATO de a consolida prezenţa militară pe flancul estic al Europei.
Aflat în vizită oficială în Kosovo, comandantul suprem al Alianţei Nord-Atlantice în Europa a afirmat că armistiţiul nu a fost respectat încă din minutul în care a intrat în vigoare.
"A fost un armistiţiu doar nu numele", a declarat Breedlove.
Este prima oară când un înalt oficial cataloghează atât de dur acordul semnat la Minsk.
Escaladarea violenţelor din ultimele zile a stârnit îngrijorări în rândul miniştrilor de externe din Uniunea Europeană.
Kievul a reiterat dorinţa de a mobiliza un contingent ONU de menţinere a păcii în estul Ucrainei.
Dacă rebelii au fost de acord cu înfiinţarea unei misiuni ONU de menţinere a păcii, Moscova a declarat că acest lucru nu este necesar pe motiv că responsabilitatea implementării acordului de la Minsk aparţine Kievului.
Ministerul rus de Externe a criticat dur decizia NATO de consolidare a prezenţei militare în estul Europei sub ceea ce Moscova numeşte "un pretext al unei ameninţări inexistente". În plus, tactica de formarea a unor state de tip militar constituie o ameninţare la echilibrul strategic regional, avertizează MAE rus.
În ultimele zile, armata ucraineană a observat o sporire a activităţii militare separatiste în jurul oraşului-port Mariupol şi a avertizat că rebelii sunt pregătiţi să atace din nou această municipalitate. Cel puţin 13 soldaţi ucraineni au fost ucişi, după retragerea din oraşul Debalţeve, iar 93 au fost luaţi prizonieri, a anunţat Kievul.