Antena 3 CNN Externe REPORTAJ în Moldova, în singurele localități de pe malul stâng al Nistrului controlate de Chișinău: Aici a fost război în toată regula

REPORTAJ în Moldova, în singurele localități de pe malul stâng al Nistrului controlate de Chișinău: Aici a fost război în toată regula

colaj moldova
Cocieri și Molovata Nouă sunt două comune de pe malul stâng al Nistrului care nu se află sub controlul separatiștilor din Transnistria.
de Robert Kiss    |    Ana Maria Roman    |    19 Oct 2024   •   18:38

Cetățenii moldoveni cu drept de vot, care trăiesc în regiunea separatistă Transinistria, vor putea alege la scrutinul electoral de duminică. Pentru aceștia, autoritățile din Republica Moldova au deschis 30 de secții de vot. Trei dintre acestea sunt deschise în singurele localități aflate pe malul stâng al Nistrului care nu sunt controlate de așa-zisele autorități de la Tiraspol.

Cocieri și Molovata Nouă sunt două comune de pe malul stâng al Nistrului care nu se află sub controlul separatiștilor. În urmă cu 32 de ani, în aceste localități trupele din Transnistria au intrat și au deschis focul asupra civililor.

„Eram în primul an de facultate și eram venită acasă. Era ora prânzului, copiii ieșeau de la școală, oamenii erau în pauza de masă, când au început să tragă. Au murit oameni, au fost răniți copii”, își amintește Liuba Mitcul acea zi de martie din 1992. Din martie și până în august oamenii au trăit în teroare: „A fost război în toată regula”. 

În cele 4 luni de ostilități în 1992, cele mai grele lupte s-au dat pe pla­to­u­rile de la Coci­eri, Coș­nița și la Tighina. Războiul s-a încheiat cu înghețarea conflictului transnistrean și intrarea în zona de conflict a forțelor rusești de menținere a păcii.

De 32 de ani, moldovenii din Cocieri și Molovata s-au obișnuit să trăiască cu soldații ruși aproape. În cele două comune se poate ajunge doar cu BAC-ul astfel încât să nu intri pe teritoriul regiunii separatiste Transnistria. BAC-ul din Molovata Veche pleacă din două în două ore. Pe celălalt mal, malul stâng al Niprului, ești întâmpinat de câțiva soldați ruși și o blindată cu steagul Federației Ruse. Sunt trupe staționate pe teritoriul Moldovei încă de la începutul anilor 90. Deși dai peste soldați ruși, la traversarea cu BAC-ul nu este o Vamă propriu-zisă, iar oamenii pot trece liber. La ieșirea din Cocieri este, însă, un punct de control unde oamenii sunt verificați. 

„Dacă avem nevoie de materiale de construcții, bunuri pentru școală, bunuri de uz personal nu ne lasă să trecem, trebuie să le aducem cu BAC-ul. Și asta pentru că nu avem pașaport transnistrean. Eu nu dețin pașaport transnistrean, avem doar buletin de Republica Moldova”, spune Mitcul Liuba.

În Cocieri sunt deschise trei secții la alegerile de duminică unde pot vota cetățenii moldoveni cu drept de vot care trăiesc în Transnistria. Aceștia vor intra prin punctul de control de la ieșirea din localitate, unde vor fi verificați atât de soldații ruși cât și de polițiștii moldoveni. Sunt trei dintre cele 30 de secții deschise pentru aceștia pe tot teritoriul Republcii Moldova. Secții sunt deschise și în alte localități aflate în Zona de Securitate și chiar la Chișinău. 

La Cocieri, buletinele de vot au fost aduse cu BAC-ul și tot așa vor fi transportate și după încheierea porcesului electoral, sub paza poliției. Ele nu vor trece astfel pe teritoriul transnistrean.

Președinta secției de votare, Tamara Stepanov, spune că nu e pentru prima dată cand se ocupă de organizarea alegrilor în localitatea de pe malul stâng al Nistrului. „În general, nu sunt probleme”, spune acesta. „Toți cei care vor veni să voteze vor fi verificați, li se vor verifica actele, vor fi verificați în sistem, procesul electoral este filmat”, explică Tamara Stepanov.
În total, sunt aproape 275.000 de cetățeni moldoveni cu drept de vot care au domiciliul pe teritoriul regiunii separatiste transnistrene. În cele două localități de pe malul stâng, aflate sub controlul Chișinăului, oamenii spun că își doresc o Moldova europeană. „Avem copii plecați în Europa, alții au copiii în România la studii, știm că în Uniunea Europeană viața e mai bună”, spune o localnică din Cocieri. 

Ultimul BAC care pleacă din Molovata Nouă spre Molovata Veche, pe malul drept al Nistrului, este la ora 7 seara. Până a doua zi, moldovenii din Cocieri sunt prinși între două lumi. Una a democrației vestice și o alta a dictaturii din est.

×
Parteneri
x close