Antena 3 CNN Politică Prof. Remus Pricopie: ”Prin decizia sa, Joe Biden alege să servească țara, nu propriul interes”

Prof. Remus Pricopie: ”Prin decizia sa, Joe Biden alege să servească țara, nu propriul interes”

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 11:15 22 Iul 2024 Modificat la 11:15 22 Iul 2024
remus pricopie facebook
Remus Pricopie: ”Prin decizia sa, Joe Biden alege să servească țara, nu propriul interes”. Foto: Facebook/ Remus Pricopie

Profesorul și politicianul Remus Pricopie susține că retragerea lui Joe Biden din cursa pentru alegerile prezidențiale reprezintă încă o ”dovadă de responsabilitate și patriotism”.

”Decizia Președintelui SUA de a se retrage din cursa prezidențială, programată să aibă loc pe 5 noiembrie 2024, este o dovadă de responsabilitate și patriotism.

Joe Biden iubește America mai mult decât iubește fotoliul de la Casa Albă. În fața provocărilor interne și externe multiple, Biden alege să servească ȚARA, nu propriul interes.

La final de carieră, Joe Biden demonstrează încă o dată că politica mare se face cu gesturi mari”, scrie politicianul Remus Pricopie pe o rețea socială. 

Decizia Președintelui SUA de a se retrage din cursa prezidențială, programată să aibă loc pe 5 noiembrie 2024, este o...

Publicată de Remus Pricopie pe Duminică, 21 iulie 2024

Președintele SUA Joe Biden și-a anunțat, duminică, retragerea din cursa pentru un nou mandat la Casa Albă. Anunțul a fost făcut într-un mesaj publicat pe rețeaua X. Ulterior, președintele SUA a precizat, într-o altă postare, că o susține pe Kamala Harris pentru candidatura la alegerile prezidențiale din SUA.

Într-o scrisoare publicată pe contul său de pe rețeaua socială, Biden a spus că a fost cea mai mare onoare a vieții sale să fie președinte.

„Și, deși intenția mea a fost să caut realegerea, cred că este în interesul partidului meu și al țării să mă retrag și să mă concentrez exclusiv pe îndeplinirea îndatoririlor de președinte pentru restul mandatului meu”.

El a spus în declarația sa că se va adresa națiunii pe această temă săptămâna viitoare.

Președintele Biden a mulțumit vicepreședintelui său Kamala Harris, spunând că este un „partener extraordinar”.

Ulterior, Biden a transmis un nou mesaj în care anunță că o susține pe Kamala Harris.

„Colegii mei democrați, am decis să nu accept nominalizarea și să-mi concentrez toate energiile asupra îndatoririlor mele de președinte pentru restul mandatului meu. Prima mea decizie ca nominalizat al partidului în 2020 a fost să o aleg pe Kamala Harris ca vicepreședinte. Și a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o. Astăzi vreau să ofer întregul meu sprijin pentru ca ea să fie nominalizata partidului nostru în acest an. Democrați – este timpul să ne unim și să-l învingem pe Trump. Să o facem”, a scris Biden.

×
x close