''Am semnat un ordin astfel încât Comisia Electorală Centrală să înceapă să lucreze la organizarea unui referendum privitor la alipirea regiunii Zaporojie la Rusia'', a declarat Evgheni Baliţki, şeful administraţiei pro-ruse.
Baliţki a făcut anunțul în timpul unui forum organizat la Melitopol de o grupare locală intitulată "Suntem împreună cu Rusia".
La jumătatea lunii iulie, acest reprezentant al Moscovei anunțase că dorește să organizeze un astfel de referendum la începutul toamnei acestui an.
Lansarea pregătirilor de referendum are loc într-o perioadă în care președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat că negocierile de pace cu Rusia devin imposibile în cazul organizării unor asemenea consultări în regiunile ucrainene sub ocupație
Însă Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a replicat că "locuitorii regiunilor sunt cei care organizează referendumuri, nu Rusia".
"Zelenski trebuie să îi întrebe pe cetățenii săi de ce mulți dintre ei nu vor să trăiască în țara lui'', a adăugat Peskov.
Foto: Veterani iau parte la sărbătoarea Zilei Marine ruse în Berdiansk, regiunea Zaporojie, 31 iulie 2022