În timpul turului pe care l-a făcut în parcul olimpic, sâmbătă, regina, în vârstă de 86 de ani, i-a spus primarului Londrei, Boris Johnson, că i s-a părut că ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra (27 iulie - 12 august), organizată pe stadionul din Stratford, estul Londrei, s-a desfăşurat "foarte bine". "Dar nu mi-am văzut filmuleţul", a mai spus regina, potrivit contactmusic.com.
"Aţi fost strălucitoare, doamnă", i-a spus primarul Londrei.
"A fost distractiv", i-a replicat Elizabeth a II-a.
Potrivit unor surse, citate de Sunday Mirror, regina a acceptat pe loc invitaţia de a apărea în acest filmuleţ şi a filmat totul dintr-o dublă.
"I s-a părut că a fost un umor inteligent. Şi când i s-a explicat ideea formatului, a fost de acord cu ea. La filmări, regina a fost naturală", a mai spus sursa.
În film, James Bond, jucat de Daniel Craig, soseşte la palatul Buckingham într-un taxi negru specific londonez, apoi merge pe un hol flancat de câinii reginei - interpretaţi de proprii ei căţei Monty, Willow şi Holly - şi apoi ajunge la aceasta.
Cei doi se urcă apoi într-un elicopter decorat cu steagul britanic, cu care merg spre stadionul olimpic, apoi par că se paraşutează deasupra acestuia, potrivit imaginilor difuzate pe ecrane uriaşe, urmărite în timpul ceremoniei de peste un miliard de persoane în lumea întreagă.
Imediat după difuzarea filmului, regina a apărut în loja regală alături de soţul ei, prinţul Philip.
Ideea ca regina să apară în acest filmuleţ îi aparţine regizorului Danny Boyle, care a coordonat ceremonia. Acesta a declarat că regina este "o actriţă bună" şi că s-a "înţeles foarte bine" cu Daniel Craig în timpul filmărilor.