Ministrul sirian al informaţiilor, Omran al-Zohbi, a declarat sâmbătă că regimul său "nu a utilizat niciodată arme chimice", respingând acuzaţiile opoziţiei, informează AFP, conform Agerpres.
"Noi nu am utilizat niciodată arme chimice în Siria, în orice formă ar fi, lichid sau gaz", a declarat el într-un interviu la televiziunea Al-Mayadine cu sediul la Beirut, din care fragmente au fost difuzate de televiziunea siriană.
"Armata siriană nu are nevoie să utilizeze arme chimice, pentru că moralul ei este ridicat şi ea realizează progrese împotriva terorismului", a asigurat el.
"Armata siriană avansează" şi "teroriştii sunt în necaz", a adăugat el, folosind terminologia oficială pentru a-i desemna pe rebelii ce luptă împotriva regimului lui Bashar al-Assad.
Opoziţia a acuzat puterea că a recurs la gaze toxice în atacurile din regiunea Damasc miercuri.
Observatorul sirian pentru drepturile omului, care se sprijină pe o reţea de surse medicale şi militanţi anti-regim, a anunţat la rândul său un bilanţ de peste 300 de morţi de gaz toxic începând de miercuri, inclusiv zeci de rebeli.