Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei şi-a exprimat duminică preocuparea în legătură cu decizia Washingtonului de a recunoaşte Ierusalimul drept capitala Israelului şi a afirmat că Ierusalimul de Est trebuie să fie capitala viitorului stat palestinian, relatează agenţia Reuters.
În cadrul convorbirilor sale cu vicepreşedintele american Mike Pence la Amman, suveranul iordanian a declarat că singura soluţie la conflictul israeliano-palestinian este cea a două state: israelian şi palestinian.
Iordania a pierdut Ierusalimul de Est şi Cisiordania în 1967, când cele două teritorii au fost cucerite de către Israel în timpul războiului arabo-israelian.
Susţinerea de către SUA a cererii Israelului ca Ierusalimul să fie capitala sa a pus capăt politicii americane de decenii potrivit căreia statutul oraşului trebuie să fie decis în cadrul negocierilor cu palestinienii, care vor ca Ierusalimul de Est să fie capitala viitorului lor stat.
Regele Abdullah consideră că decizia americană va alimenta radicalismul şi va inflama tensiunile cu musulmanii şi creştinii.
''În opinia noastră, Ierusalimul are o importanţă crucială pentru musulmani şi creştini aşa cum are şi pentru evrei. El are o importanţă crucială pentru pacea din regiune şi pentru musulmani în eforturile lor de a combate eficient unele cauze ale radicalizării'', a mai spus regele iordanian.