Regele a fost transferat într-o unitate de terapie intensivă imediat după intervenţia chirurgicală, care a ţinut peste 14 ore, iar în ultimele două zile a fost asistat de aparatele medicale, relatează Asharq Alawsat, un jurnalist saudit stabilit la Londra.
Conform medicilor, organele vitale ale regelui Abdullah nu mai sunt funcţionale, aceştia fiind nevoiţi de mai multe ori să aplice şocuri electrice pentru stimularea cardiacă.
În vârstă de 89 de ani, suveranul saudit a întâmpinat mai multe probleme de sănătate, în ultimii ani fiind internat de câteva ori.
În octombrie 2011, regele a fost supus unei intervenţii similare, la vertebra a treia.
În 2010, a efectuat două operaţii la spate în SUA, după o suferinţă provocată de o hernie de disc.