Încă aproximativ 4.000 de migranți au debarcat vineri dimineață în portul Pireu din Grecia, după ce în zilele trecute numărul lor scăzuse considerabil din cauza condițiilor meteo, cei mai mulți declarându-se hotărâți să-și continue călătoria către vestul Europei parcurgând ruta Balcanilor, deși Macedonia îi oprește la graniță pe toți cei care nu sunt sirieni, irakieni sau afgani, transmite Agerpres, care preia AFP.
'Mă duc înspre Macedonia și voi vedea ce se va întâmpla', spune un geolog iranian, aceeași intenție având-o și un cuplu cu bebeluș, de asemenea din Iran. Alături de ei se află și numeroși pakistanezi sau africani, ce riscă de asemenea să rămână blocați la granița greco-macedoneană, în această situație găsindu-se acolo peste o mie de migranți veniți mai ales din Iran, Somalia, Pakistan sau Bangladesh.
Autoritățile de la Skopje au decis să accepte numai trecerea refugiaților proveniți din Siria, Irak și Afganistan, după o decizie similară luată de celelalte state traversate de migranți pe ruta Balcanică după Macedonia, respectiv Serbia, Croația și Slovenia. Acestea au reacționat astfel ca urmare a tendinței statelor vest-europene de a limita primirea migranților economici, respectiv cei care nu provin din zone de conflict și în cazul cărora este evident că vin în Europa doar pentru un trai mai bun.
Un grup de circa 200 de migranți blocați la graniță au încercat joi să pătrundă cu forța pe teritoriul Macedoniei. Ei au dărâmat un gard de sârmă ghimpată și au aruncat cu pietre în polițiștii macedoneni, în timp ce aproximativ zece migranți iranieni sunt de mai multe zile în greva foamei.
Migranții ce parcurg ruta Balcanilor pornesc din Turcia, traversând cu bărci pneumatice o porțiune din Marea Egee, și debarcă în insulele grecești. Cei mai mulți trec prin insula Lesbos, situată la circa 20 de kilometri de coastele Turciei, iar de acolo sunt transportați organizat de autoritățile grecești cu feriboturile către portul Pireu, la Atena, și apoi către granița cu Macedonia, de unde își continuă călătoria prin Europa, destinația preferată a celor mai mulți fiind Germania.
Guvernul grec a fost adesea acuzat că nu își protejează granițele și că ajută migranții să ajungă mai departe în Europa, mai ales că, în conformitate cu regulamentul de la Dublin (ce reglementează examinarea cererilor de azil în Europa), refugiații trebuie să ceară azil în prima țară unde ajung în spațiul comunitar.
De altfel, autoritățile de la Atena au exclus până în prezent orice încercare de a convinge migranții blocați la frontiera macedoneană să se mute în tabere din interiorul Greciei.
În luna noiembrie în insulele grecești au debarcat în medie circa 4.500 de migranți pe zi. Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, care fac traversarea Mării Egee mai periculoasă, în ultimele zile numărul sosirilor a scăzut considerabil, dar nivelul înregistrat vineri arată că fluxul migrator se menține, deși suntem în pragul iernii.