Premierul ungar Viktor Orban a anunțat vineri că, începând cu data de 15 septembrie, oricine va intra ilegal pe teritoriul Ungariei va fi arestat - el făcând referire în special la refugiații care trec clandestin granița sârbo-ungară - și a criticat Comisia Europeană (CE) pentru intenția de a impune cote obligatorii de refugiați fără consimțământul șefilor de stat din UE, transmite agenția EFE, potrivit
Agerpres. Tot de pe 15 septembrie intră în vigoare noua lege care pedepsește trecerea ilegală a frontierei ungare cu până la 5 ani de închisoare.
'Ne aflăm în fața unei rebeliuni', a declarat Orban după o întâlnire cu președintele grupului parlamentar al Partidului Popular European (PPE), Manfred Weber. Șeful executivului ungar a menționat că unii refugiați refuză să coopereze cu poliția maghiară, lucru ce este de asemenea ilegal.
El a subliniat că 'sunt multe de făcut cu privire la criza migratorie și deciziile trebuie luate rapid' în cadrul Uniunii Europene.
Pe de altă parte, Viktor Orban a precizat că se opune propunerii președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, de a repartiza prin cote obligatorii 160.000 de refugiați între statele membre ale UE, el avertizând că 'deciziile europene nu se pot lua fără consimțământul șefilor de stat'.
Până acum s-a convenit că nu se vor lua decizii ce afectează întregul continent, iar ceea ce a propus președintele CE contravine acestei înțelegeri, a punctat șeful executivului de la Budapesta.
El a precizat că țara sa respectă cu strictețe acordurile Schengen, iar 'faptul că Grecia a renunțat să respecte această legislație nu înseamnă că și Ungaria trebuie să facă la fel'. În opinia lui Orban, problema refugiaților trebuie rezolvată pe teritoriul Greciei, prima țară din Schengen unde aceștia ajung, iar dacă autoritățile de la Atena nu pot îndeplini această sarcină, atunci UE trebuie să le sprijine, inclusiv 'cu forțe de apărare a granițelor'.
La rândul său, Manfred Weber a apreciat că Ungaria respectă legislația europeană prin decizia de a înregistra toți solicitanții de azil care sosesc la granițele ei.
Anterior, guvernul ungar a anunțat că la frontiera cu Serbia vor fi create oficii unde se vor primi cereri de azil din partea refugiaților, aceste solicitări urmând să fie soluționate rapid, iar cei cărora nu li se va aproba cererea vor fi returnați Serbiei.