Antena 3 CNN Externe Peste 75.000 de refugiaţi ar putea ajunge în România. Turcia le-a dat liber să plece unde vor

Peste 75.000 de refugiaţi ar putea ajunge în România. Turcia le-a dat liber să plece unde vor

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 10:37 02 Mar 2020 Modificat la 10:37 02 Mar 2020
o_1e2d64uqc1nid1fa41i8q6015afg.jpg
Sursa foto: Agerpres (arhivă)

Grecia şi Bulgaria îşi sporesc măsurile de securitate de la graniţe, iar premierul elen a anunţat că în următoarea lună nu va fi acceptată nici o cerere de azil.

Zecile de mii de migranţi nu renunţă şi încearcă să treacă frontierele pe calea apei sau cu forţa, asta în timp ce confruntările violente cu forţele elene au luat amploare.

Televiziunea de stat turcă a publicat o posibilă hartă către Occident a migranţilor.

Conform acesteia, zeci de mii de refugiaţi ar putea călători chiar prin centrul României pentru a ajunge în Vest.

75.000 de refugiaţi, în drum spre România


 

×
x close