Aproximativ 1.300 de imigranţi aflaţi la graniţa dintre Grecia şi Macedonia au protestat pentru a cincea zi la rând. Imaginile şocante surprinse la frontieră îi arată pe câţiva bărbaţi cu buzele cusute. Aceştia, dar şi alte câteva sute de oameni, au intrat în greva foamei. Oamenii trebuie să îndure temperaturi foarte scăzute, dar, în semn de protest, imigranţii refuză păturile oferite de organizaţiile de ajutorare.
Autorităţile macedonene au hotărât că vor primi pe teritoriul ţării numai imigranţi veniţi din Siria, Irak şi Afganistan. Acest lucru i-a nemulţumit pe cei de alte naţionalităţi veniţi în Europa.
Săptămâna trecută, Slovenia a declarat că nu mai primeşte pe teritoriul ei decât refugiaţi de război. Cei care caută azil din motive economice ar urma să fie trimişi înapoi. Mai multe ţări, precum Slovenia, Macedonia şi Croaţia au urmat exemplul Sloveniei.
Controalele au fost serios sporite în toate ţările tranzitate de imigranţi. Autorităţile au intrat în alertă în urma informaţiei că unii dintre autorii atacului din Paris s-au infiltrat în Uniunea Europeană dându-se drept refugiaţi.