Textul care prevede organizarea unui referendum privind retragerea din UE a Marii Briotanii până în 2017 riscă să nu mai vadă lumina zilei, după hotărârea de vineri a Camerei Lorzilor de a-l trimite în Camera inferioară a Parlamentului, relatează AFP, conform Mediafax.
Conservatorii i-au acuzat pe partenerii lor de coaliţie liberal-democraţi, dar şi opoziţia laburistă, care se opun referendumului, că vor să "ucidă" proiectul de lege susţinut de către premierul David Cameron.
După ce a trecut, pe 10 ianuarie, de primul obstacol în Camera superioară a Parlamentului britanic, textul a fost oprit în mod spectaculos vineri, după ce o majoritate de 87 de lorzi a solicitat, în cadrul unor dezbateri furtunoase, să amendeze întrebarea care va fi adresată la referendum ("Credeţi că Marea Britanie trebuie să rămână membră a Uniunii Europene?")
Ca atare, proiectul de lege este necesar să fie retrimis în Camera Comunelor, un lucru care întârzie procedura cu privire la acest text în mod potenţial "fatal".
Textul este necesar să aibă forţă de lege înainte de sfârşitul sesiunii parlamentare, în aprilie, altfel Guvernul fiind nevoit, dacă doreşte acest lucru, să reintroducă textul în cursul viitoarei sesiuni, un fapt foarte rar.
Parlamentarul conservator Bill Cash a apreciat deja că proiectul de lege este "mort", exprimându-şi regretul faţă de "luptele de gherilă" duse de laburişti şi liberal-democraţi.
"Ei şi-au arătat astăzi (vineri) adevărata faţă. Chiar dacă nu îndrăznesc să o admită, ei cred că poporul britanic nu are un cuvânt de spus", a denunţat lordul Hill, liderul grupului Partidului Conservator în Camera superioară.
În total au fost depuse peste 70 de amendamente, cu scopul blocării procesului şi împiedicării textului să obţină forţă de lege. Fostul ministru laburist Lord Foulkes a catalogat textul drept o "ruşine" şi "neadaptat unor nevoi".
Chiar dacă textul ar avea putere de lege, acest lucru nu garantează organizarea unui referendum până în 2017, actualul Parlament neputând să oblige viitorul Guvern, rezultat în urma alegerilor organizate în 2015, în cazul unei schimbări a majorităţii.
David Cameron s-a angajat să organizeze, în cazul în care ar fi reales în 2015, un referendum, până în 2017, privind apartenenţa Marii Britanii la UE, după o renegociere a condiţiilor acestei relaţii.
El a fost nevoit să facă această promisiune în contextul unei ascensiuni a partidului xenofob şi antieuropean UKIP, odată cu apropierea alegerilor europene din 2014.