Podul cunoscut sub numele de "Cia-Şao" a fost inaugurat printr-o festivitate de la care nu au lipsit dansatorii în costume tradiţionale. Cu o lungime totală de 10 kilometri, podul cu şase piloni traversează estuarul unui fluviu, aproape de vărsarea în ocean. Fluxul marin a însemnat o dificultate în plus pentru constructori.
Distanţa, pe şosea, între oraşele de pe cele două maluri s-a redus la jumătate. Şoferii sunt atât de mulţumiţi încât nu le mai pasă de taxa plătită pentru trecerea podului. Astfel se mai recuperează ceva din costul lucrărilor: peste un miliard de dolari americani.
China deţine, din 2011, şi recordul, atestat de Guinness, al celui mai lung pod maritim din lume, care măsoară peste 42 de kilometri, dar are o structură diferită.
Impresionantele construcţii fac parte dintr-un program ambiţios de lucrări de infrastructură, lansat, în ultimii ani, de guvernul de la Beijing.
Programul, în care s-au investit nu mai puţin de 585 miliarde de dolari, este menit să stimuleze dezvoltarea economică, afectată de criză chiar şi în China.
Programul, în care s-au investit nu mai puţin de 585 miliarde de dolari, este menit să stimuleze dezvoltarea economică, afectată de criză chiar şi în China.