Cel mai vânat român din Mexic a fost deja arestat şi urmează să se facă procedurile de extrădare. Şapte capete de acuzare are Florian Tudor în dosar. Grup infracţional organizat, cinci infracţiuni de şantaj şi instigare la tentativă de omor.
Florian Tudor, alias Rechinul, este, acum, mai aproape de a ajunge în spatele gratiilor, în România, după ce Parchetul general din Mexic a aprobat ordinul de arestare emis pe numele său, în luna martie, de Tribunalul București.
”Lasă-mă. Lasă-mă. Mă omoară”, a strigat Florian Tudor în timpul reținerii.
Potrivit presei locale, suspectul este Florian Tudor, cunoscut şi sub numele de Rechinul (El tiburon), despre care se crede că este liderul unui grup infracţional responsabil de instalarea de bancomate în destinaţii turistice mexicane şi folosirea unui software specializat în scopul clonării cardurilor de credit.
Reacția autorităților române
”La data de 27 mai 2021, în Ciudad de Mexico, cetățeanul român Tudor Florian a fost arestat provizoriu, în vederea extrădării către România. Sus-numitul este urmărit internațional în vederea punerii în executare a unui mandat de arestare preventivă, emis de către Tribunalul București.
Arestarea a fost dispusă ca urmare a cererii formulate de către Ministerul Justiției, la sesizarea instanței emitente a mandatului de arestare preventivă.
Autoritățile mexicane au colaborat cu autoritățile române cu celeritate și eficiență. Ministerul Justiției a beneficiat de asistența Ambasadei României în Statele Unite Mexicane.
Procedura de extrădare se va desfășura conform legislației statului solicitat. Ministerul Justiției din România va întreprinde toate demersurile legale în virtutea atribuțiilor sale de autoritate centrală în materia extrădării”, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Justiției.