Antena 3 CNN Externe Rebelii prelungesc cu o săptămână ultimatumul dat susţinătorilor lui Gaddafi

Rebelii prelungesc cu o săptămână ultimatumul dat susţinătorilor lui Gaddafi

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 09:21 02 Sep 2011 Modificat la 09:21 02 Sep 2011
Rebelii prelungesc cu o săptămână ultimatumul dat susţinătorilor lui Gaddafi
Foto: Intact Images/EPA
Rebelii libieni au prelungit cu o săptămână ultimatumul dat lui Muammar Gaddafi de a se preda, a anunţat joi un purtător de cuvânt al rebeliunii la Bengazi, potrivit AFP.

"Le oferim o săptămână în plus. Sirt nu este un obiectiv suficient de strategic pentru a justifica graba", a declarat Mohammed Zawawi, precizând că ultimatumul se referă, de asemenea, la regiunile din sudul şi centrul ţării.
   
Rebelii se gândesc chiar şi la măsuri extreme.

"Vrem să oferim timp pentru avansarea negocierilor. Preferăm să îi forţăm să se predea întrerupându-le alimentarea cu apă şi electricitate", a continuat Mohammed Zawawi.

Pe 31 august, liderul Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT), organismul politic al rebelilor, Mustafa Abdeljalil, a adresat susţinătorilor lui Gaddafi un ultimatum ca până sâmbătă să se predea. Ultimatul se adresa libienilor aflaţi în ultimele fiefuri ale regimului, între care Sirt, situat la 360 de kilometri vest de Tripoli.

Acum, rebelii spun că negocierile sunt în curs, pentru a se încerca obţinerea predării lor fără luptă.

"Privilegiem toate iniţiativele care permit ajungerea la un rezultat paşnic dar acest lucru s-ar putea încheia cu operaţiuni militare", a declarat Abdeljalil.

×
x close