Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a spus, sâmbătă, că „dacă NATO nu ar exista, securitatea în Europa ar fi, probabil, mult mai solidă”. Reacția Moscovei vine după ce liderii europeni au respins propunerea negocierii arhitetcturii de securitate, la summit-ul desfăşurat la Dublin, iar Zaharova a comparat Alianța cu o „măsea stricată”, conform dpa, potrivit Agerpres.
„Dacă NATO nu ar exista, adică, dacă alianţa nu ar fi jucat şi nu ar continua să joace rolul pe care l-a avut, securitatea în Europa ar fi, probabil, mult mai solidă”, a afirmat Zaharova ca răspuns la criticile aduse apelurilor Moscovei privind o reorganizare a arhitecturii de securitate europene.
Ea a comparat Alianța cu o „măsea stricată”.
„NATO este tocmai acea organizaţie care, am putea spune, ca o măsea stricată, a slăbit sistemul imunitar al Europei, al părţii sale occidentale, al Europei Centrale şi, de fapt, al întregii lumi, solicitând şi consumând o cantitate colosală de resurse pentru măsuri de reacţie”, a spus ea.
Zaharova a reacţionat astfel la o declaraţie a cancelarului german Friedrich Merz, potrivit agenţiei ruse de presă TASS. Merz a afirmat că nu este necesar să se discute cu Rusia chestiuni legate de o arhitectură de securitate europeană.
„Nu trebuie să discutăm despre asta. Ea există deja”, a spus Merz.
Liderii europeni au respins recent propunerea Moscovei, în cadrul unui summit desfăşurat la Dublin.
Vladimir Putin le-a transmis americanilor că propunerea Rusiei din 2021 privind retragerea NATO reflectă în continuare „viziunea (Moscovei) asupra pilonilor unei arhitecturi de securitate indivizibile”, a declarat, după negocierile desfășurate în această săptămână cu emisarii președintelui Trump, Iuri Ușakov, consilierul pentru politică externă al președintelui rus.
Mai mult, în cadrul negocierilor pentru încheierea războiului din Ucraina, Rusia a propus și federalizarea Republicii Moldova şi organizarea unor referendumuri privind independenţa regiunilor Transnistria și Găgăuzia.
Guvernul de la Chişinău, a reacționat, vineri seară, la planul de federalizare. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, a spus că „cu cât Republica Moldova avansează mai mult spre Uniunea Europeană, cu atât apar mai multe sperietori şi provocări de la Moscova pentru a ne împiedica”.