Antena 3 CNN Externe Război în Ucraina, ziua 285. Cel puțin patru morți în Donețk, după atacurile armatei ucrainene

Război în Ucraina, ziua 285. Cel puțin patru morți în Donețk, după atacurile armatei ucrainene

Redacția Antena 3 CNN
15 minute de citit Publicat la 23:02 05 Dec 2022 Modificat la 23:03 05 Dec 2022
New Project (79)
Sursa foto: Hepta

Cele mai importante evenimente din ultimele 24 de ore:

  • Zelenski, după atacul rusesc masiv cu rachete de luni: "Poporul ucrainean nu renunță niciodată"
  • Vladimir Putin a condus mașina peste Podul Crimeei, pe care ucrainenii l-au aruncat în aer în octombrie
  • O rachetă a căzut în Moldova, după ce Rusia a lansat un nou atac masiv în Ucraina
  • Rusia a lansat valul de rachete anticipat de Ucraina
  • Zelenski mărturisește că ar fi preferat să meargă la pescuit în loc să se lupte cu rușii
  • Orașul Bakhmut, din regiunea Donețk, este bombardat, în timp ce luptele din estul țării se întețesc
  • Ucraina și țările baltice îi reproșează lui Macron că a sugerat garanții de securitate pentru Rusia
  • Cel puţin zece rachete rusești au vizat zone civile ale Ucrainei, în ultimele ore
  • Lupte violente în Donetk. Ucrainenii acuză atacuri cu arme chimice
  • Petrolul rusesc, interzis de astăzi în UE, odată cu intrarea în vigoare a embargoului
  • Diplomat american: Putin nu este sincer în privința discuțiilor despre pace
  • Secretarul american al apărării acuză Rusia de „cruzime deliberată” în Ucraina
  • Vladimir Putin va merge pe front, în Ucraina | Anunțul de ultimă oră de la Kremlin
  • Instituțiile de cultură din Ucraina, ținte ale rușilor. 529 au fost distruse sau deteriorate

UPDATE 23:00 Comitetul Internațional Olimpic (CIO) nu are planuri imediate de ridicare a sancțiunilor impuse Rusiei și Belarusului, chiar dacă procesul de calificare pentru Jocurile Olimpice de vară de la Paris 2024 intră în plină desfășurare anul viitor, a declarat luni organismul olimpic.

CIO a emis în februarie îndrumări către organismele de conducere a sporturilor pentru a retrage din competiție sportivii din Rusia și Belarus, după invazia din 24 februarie în Ucraina, pe care Rusia o numește "operațiune specială".

Vorbind în prima zi a reuniunii Comitetului Executiv al CIO, purtătorul de cuvânt al CIO, Mark Adams, a declarat că nu a existat nicio modificare a sancțiunilor instituite la începutul războiului din Ucraina, în ciuda faptului că Jocurile Olimpice de la Paris vor începe peste aproximativ un an și jumătate.

"Acum nu este momentul să ridicăm sancțiunile impuse rușilor sau belarușilor", a declarat Adams. "Sancțiunile rămân în vigoare".

În timp ce evenimentele care contează pentru calificarea în unele sporturi pentru Jocurile Olimpice de la Paris au avut deja loc, majoritatea sporturilor își vor organiza evenimentele de calificare continentale sau globale în următoarele 18 luni.

În total, 32 de sporturi sunt în program pentru Jocurile Olimpice din 2024, iar peste 10.000 de sportivi sunt așteptați să se califice în total.

"În cele din urmă, sunt speculații (cu privire la momentul în care sancțiunile ar putea fi ridicate n.r.)... dar există mulți factori în acest moment", a declarat Adams. "Suntem încă la o oarecare distanță de Jocuri. Este adevărat că vor începe în curând calificările.

"Trebuie să vedem cum merg lucrurile. Este o situație care se schimbă rapid, adesea zilnic, acolo. Sancțiunile rămân deocamdată în vigoare. Nu aș vrea să comentez situația calificării sportivilor pentru Paris."

În timp ce poziția CIO s-ar putea schimba în viitor, unele federații au spus clar că singura modalitate de a reintroduce Rusia și Belarus în sportul lor ar fi îndepărtarea trupelor rusești din Ucraina.

"Acest lucru este destul de simplu. Ieșiți din Ucraina", a declarat săptămâna trecută președintele World Athletics, Seb Coe.

UPDATE 22:00 Cel puţin patru persoane au fost ucise, iar altele au fost rănite, luni, în urma bombardamentelor efectuate de armata ucraineană asupra oraşului Doneţk, anunţă autorităţile proruse din această zonă.

"Ca rezultat al atacurilor cu obuze în zone din centrul oraşului Doneţk, patru persoane au fost ucise. Patru civili au fost răniţi", a declarat Alexei Kulemzin, şeful Administraţiei proruse din Doneţk, citat de postul de televiziune CNN.

Mai multe clădiri au luat foc în urma atacurilor ucrainene cu obuze, iar o parte a unei biserici s-a prăbuşit.

În alte zone din Ucraina, cel puţin trei persoane au fost ucise, iar altele au fost rănite în urma bombardamentelor efectuate luni de armata rusă. Multe oraşe, inclusiv Kievul, se confruntă cu întreruperi ale alimentării cu electricitate, potrivit autorităţilor ucrainene, citate de cotidianul Le Monde.

UPDATE 21:00 Președinta Republicii Moldova Maia Sandu a cerut luni comunității internaționale să își sporească presiunile asupra Rusiei pentru a opri războiul.

Maia Sandu a condamnat luni atacurile repetate ale Rusiei asupra cetățenilor, facilităților civile și infrastructurii critice din Ucraina.

„Comunitatea internațională ar trebui să își consolideze presiunea asupra Rusiei pentru a opri războiul. Numai astfel putem pune capăt suferinței și pierderii de vieți omenești”, a scris pe Twitter președinta Republicii Moldova.

Și premierul Natalia Gavrilița a condamnat luni atacurile din Ucraina și a spus că Moldelectrica a anunțat despre perturbații în sistemul energetic care ar putea duce la posibile deconectări.

„Vă rugăm să urmați recomandările organelor abilitate și să rămâneți în siguranță. Atât eu, cât și colegii mei depunem toate eforturile ca să ținem situația sub control și să nu admitem riscuri pentru pentru oamenii noștri. Condamn cu fermitate aceste atacuri brutale asupra unor ținte civile din Ucraina și reiterez deplina noastră solidaritate cu poporul ucrainean în aceste clipe grele”, a spus Gavrilița.

UPDATE 20:30 Administraţia de la Moscova a atribuit, luni seară, Ucrainei atacurile cu drone asupra a două baze aeriene ruse, soldate cu moartea a trei militari, informează cotidianul Le Monde.

"Luni dimineaţă, regimul de la Kiev a încercat să efectueze atacuri cu drone de concepţie sovietică asupra Bazei aeriene Diagilevo, în regiunea Reazan, şi asupra Bazei Engels, în regiunea Saratov", anunţă Ministerul Apărării de la Moscova, precizând că trei militari ruşi au fost ucişi.

Potrivit presei ruse, citată de cotidianul The Guardian, un camion-cisternă a explodat luni dimineaţă în Baza aeriană Diagilevo, un incident soldat cu trei morţi şi cinci răniţi. Baza aeriană Diagilevo se află la periferia oraşului Reazan, la circa 150 de kilometri sud-est de Moscova şi la 450 de kilometri de frontiera cu Ucraina. În această bază sunt staţionate bombardiere strategice Tupolev Tu-95.

O altă explozie a avut loc în Baza Engels-2, în regiunea rusă Saratov, la aproximativ 700 de kilometri sud-est de Moscova şi la 430 de kilometri de frontiera Ucrainei. Şi în această bază sunt staţionate bombardiere de tip Tupolev Tu-95 care au participat la bombardamente în Ucraina.

UPDATE 19:27 Apărarea ucraineană transmite că a doborât peste 60 din mai mult de 70 de rachete lansate, luni, de Rusia într-un nou raid aerian masiv asupra infrastructurilor Ucrainei.

"În total, au fost lansate peste 70 de rachete. Conform informațiilor preliminare, 38 de rachete de croazieră (Kh-101 / Kh-555) au fost lansate de opt bombardiere strategice Tu-95M dinspre Marea Caspică şi Volgodonsk, regiunea Rostov", se spune într-un anunț al forțelor aeriene ucrainene.

"Inamicul a lovit, de asemenea, cu 22 de rachete de croazieră Kalibr lansate de pe nave ale Flotei Mării Negre. În plus, Ucraina a fost atacată dinspre Marea Neagră cu rachete de croazieră lansate de bombardiere cu rază lungă de acțiune Tu-22M3, precum și cu rachete ghidate lansate de avioane de vânătoare SU-35", mai precizează sursa citată.

În pofida procentajului mare de proiectile neutralizate, atacul rusesc a lovit instalații energetice în regiunea capitalei Kiev, în regiunea central-vestică Viniţia şi în regiunea sudică Odesa.

Aici a fost sistată furnizarea apei după ce alimentarea cu electricitate a stațiilor de pompare a fost oprită.

Guvernatorul regiunii Kiev a declarat că aproximativ 40% din locuitori nu mai au curent electric după raidul de luni.

Potrivit unor oficiali locali, asupra capitalei Kiev au fost lansate 10 rachete, din care 9 ar fi fost doborâte.

În orașul Zaporojie, rachete sau fragmente de rachete interceptate de antiaeriana ucraineană au căzut peste o zonă rezidențială și au ucis două persoane, rănind alte trei, printre care și un copil mic.

După mai multe ore în care au fost auzite sirenele de raid aerian, președintele Volodimir Zelenski a apărut la televiziune anunțând că majoritatea rachetelor inamice au fost doborâte și că "poporul ucrainean nu renunță niciodată."

UPDATE 17:27 Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a traversat, luni, cu mașina, podul peste Strâmtoarea Kerci, care face legătura cu regiunea Crimeea, anexată ilegal de Rusia în 2014.

Momentul a fost exploatat corespunzător de propaganda de la Moscova.

Astfel, televiziunile din Rusia au difuzat imagini în care Vladimir Putin traversează podul la volanul unui autoturism.

Construcția a fost reabilitată după daunele suferite în octombrie, într-o explozie pe care Moscova a atribuit-o forțelor militare ucrainene.

Este prima deplasare efectuată de Vladimir Putin în regiunea Crimeea de la începerea invaziei militare ruse în Ucraina, în februarie.

Rusia a anexat unilateral Crimeea în 2014, dar acțiunea nu este recunoscută la nivel internațional.

UPDATE 16:00 O rachetă a fost semnalată, luni după-amiază, în apropierea orașului Briceni din Republica Moldova.

Potrivit Ministerului de Interne de la Chișinău, proiectilul a fost descoperit de o patrulă a poliției de frontieră.

Localnicii spun că au auzit două explozii puternice, potrivit unor mesaje pe rețelele de socializare.

Poliția de frontieră și-a intensificat patrulele în zona comisariatelor Briceni și Ocnița, în contextul operațiunilor ruse, notează presa de la Chișinău. 

În acest moment, zona în care a fost descoperită racheta a fost izolată de autorități, în așteptarea serviciilor specializate.

Incidentul de luni vine după altele similare, semnalate în săptămânile din urmă tot în contextul unor atacuri ale forțelor ruse asupra infrastructurii din Ucraina.

Astfel, pe 10 octombrie, trei rachete rusești au străbătut spațiul aerian moldovenesc.

De asemenea, în dimineața zilei de 31 octombrie, Federația Rusă a lansat mai multe rachete spre Ucraina iar părți ale uneia dintre acestea au căzut pe teritoriul Republicii Moldova, după ce a dispozitivul a fost interceptat de sistemul antiaerian ucrainean.

UPDATE 15:00 Rusia a declanșat, luni, un nou atac masiv cu rachete asupra Ucrainei.

Este un atac pe care oficialii ucraineni l-au anticipat la finele săptămânii trecute, pe baza faptului că lansările de rachete operate de trupele Moscovei s-au rărit în ultimele zile, probabil în așteptarea ordinului privind noul efort ofensiv pe scară largă.

În contextul noului baraj aerian, populația a fost îndemnată să se îndrepte spre adăposturi iar apărarea antiaeriană a intrat în acțiune, transmite presa internațională.

"Rachetele au fost deja lansate'", a anunțat Iuri Ignat, purtătorul de cuvânt al forțelor aeriene ucrainene,

Sirenele de raid aerian au fost declanșate în Kiev și în alte orașe din întreaga țară.

Ultimul atac de proporții lansat de Rusia asupra infrastructurii din Ucraina a avut loc pe 23 noiembrie.

UPDATE 14:31 La nouă luni de la invazia Rusiei, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski continuă să conducă rezistenţa și spune că se consideră o persoană "mai degrabă responsabilă, decât curajoasă", căreia nu-i place să dezamăgească oamenii.

Într-un interviu acordat ziarului britanic Financial Times (FT), care l-a declarat personalitatea anului, Zelenski mărturiseşte că, în loc să lupte cu forţele Kremlinului, ar fi preferat să meargă cu fiul său la pescuit de crap pe fluviul Nipru.

Acest mesaj este tipic unui lider care continuă să se prezinte drept "o persoană normală cu gusturi simple", calităţi care i-au atras admiraţia ucrainenilor şi a susţinătorilor săi din străinătate, notează FT.

Percepția publică față de Zelenski s-a schimbat, comparativ cu perioada dinainea invaziei ruse. 

Pe atunci, mulţi dintre compatrioţii săi îl considerau pe președinte drept "o glumă" și evocau cariera sa de actor, insistând că este "un amator cu dificultăți abordarea provocărilor pe care le presupune conducerea ţării", aminteşte cotidianul britanic.

Înainte de a câștiga la vot funcția supremă, Zelenski a interpretat propriul rol, al "omului de pe stradă devenit preşedinte", într-un serial satiric de televiziune care l-a făcut foarte cunoscut în Ucraina.

Zelenski este "antiteza preşedintelui rus, Vladimir Putin, care se ascunde la Kremlin și a cărui obsesie de a reconstrui un imperiu a costat zeci de mii, poate sute de mii de vieţi", mai scrie cotidianul britanic.

În schimb, actualul președinte ucrainean a ajuns să întruchipeze curajul şi rezistenţa poporului său în lupta împotriva agresiunii ruse și şi-a câştigat un loc în istorie pentru "extraordinara sa demonstraţie de leadership şi tărie", conchide Financial Times.

UPDATE 13.45 Regiunea Donețk a continuat să se confrunte astăzi cu bombardamente, în timp ce luptele din estul Ucrainei fac ravagii, scrie CNN.

În orașul Bakhmut, asediat de luni de zile de forțele ruse, au fost lovite o clădire administrativă, un imobil public și o clădire rezidențială, a declarat Pavlo Kyrylenko, șeful administrației militare din regiunea Donețk. Nu au existat victime, a adăugat el.

Bakhmut și zona înconjurătoare au cunoscut unele dintre cele mai crâncene lupte din timpul războiului.

Orașele învecinate Soledar și Chashiv Yar au fost, de asemenea, vizate de bombardamentele rusești, a declarat Kyrylenko, adăugând că Kurakhove și Hostre au fost ținta unor focuri de armă, care au avariat o grădiniță, patru clădiri și șapte case particulare.

UPDATE 13.00 O cisternă de combustibil a explodat, provocând moartea a trei persoane și rănirea altor șase pe un aerodrom din apropierea orașului Riazan, la sud-est de Moscova, a anunțat presa din Rusia.

Alte două persoane ar fi fost rănite într-o explozie produsă pe un aerodrom din regiunea Saratov.

Nu se știe ce a cauzat exploziile. Ambele zone se află la sute de kilometri distanță de granița cu Ucraina.

Unii specialiștii cred că bombardierele strategice rusești cu rază lungă de acțiune se află la baza aeriană Engels din regiunea Saratov.

Guvernatorul regiunii Saratov a declarat că forțele de securitate verifică ceea ce el a numit "un incident la instalațiile militare".

UPDATE 11.20 Sugestia președintelui francez Emmanuel Macron, potrivit căreia Occidentul ar trebui să ia în considerare nevoia Rusiei de garanții de securitate dacă va accepta discuții pentru a pune capăt războiului din Ucraina, a declanșat o furtună de critici la Kiev și la aliații săi baltici, scrie Reuters.

Într-un interviu acordat postului francez de televiziune TF1, Macron a declarat că Europa trebuie să își pregătească viitoarea arhitectură de securitate și, de asemenea, să se gândească "cum să ofere garanții Rusiei în ziua în care aceasta se va întoarce la masa negocierilor".

Principalul consilier al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Mykhailo Podolyak, a declarat că lumea este cea care are nevoie de garanții de securitate din partea Rusiei, nu invers.

"Lumea civilizată are nevoie de "garanții de securitate" față de intențiile barbare ale Rusiei post-Putin", a declarat Podolyak pe Twitter duminică.

Oleksiy Danilov, secretarul Consiliului de Securitate Națională și Apărare al Ucrainei, a declarat că o Rusie "denuclearizată și demilitarizată" ar fi cea mai bună garanție a păcii nu doar pentru Ucraina, ci și pentru lume.

"Cineva vrea să ofere garanții de securitate unui stat terorist și ucigaș?" a scris Danilov pe Twitter. "În loc de Nuremberg - să semneze un acord cu Rusia și să dea mâna?".

Procesele de la Nürnberg pentru urmărirea penală a criminalilor de război naziști după cel de-al Doilea Război Mondial sunt considerate astăzi ca fiind precursorii unor tribunale precum Curtea Penală Internațională de la Haga.

Moscova neagă acuzațiile potrivit cărora forțele sale au comis crime de război în Ucraina.

UPDATE 10.30 Noi bombardamente rusești au avut loc în ultimele ore în Ucraina. Cel puţin zece rachete au vizat zone civile ale ţării. Atacurile au fost raportate în apropiere de oraşul Nikopol, din est, dar şi într-un sat din regiunea Zaporojie. Aici, ferestrele şi acoperişurile mai multor case au fost distruse.

Avarii au suferit și liniile de electricitate din localitate. Iar două persoane au fost rănite în Herson, acolo unde au avut loc mai multe explozii. Una dintre ele, la un bloc de apartamente din oraş, lovit de rachetele ruşilor.

"În ultimele 24 de ore, inamicul a lansat 10 rachete și 16 lovituri aeriene, precum și peste 30 de atacuri de la sistemele de salvare cu rachete asupra pozițiilor trupelor și așezărilor noastre de-a lungul liniei de contact.", a anunțat Oleksandr Shtupun, reprezentant în Armata Ucraineană.

Bombardamentele au fost deosebit de intense în Herson de când forțele ruse s-au retras. La început de iarnă, la temperaturi care au scăzut deja sub zero grade, localnicii inca duc lipsa de electricitate, apă și încălzire. Si, chiar dacă se reuşeşte repararea parţială a liniilor electrice, atacurile ruşilor le distrug din nou.

În oraş au fost instalate mai multe corturi, dotate cu generatoare, pentru ca localnicii să se poată încălzi şi să-şi încarce şi telefoanele mobile. Nu mai puţin de 500 de localităţi au rămas acum în beznă, în urma bombardamentelor rusesti.

În ciuda noilor desfăşurări de pe front, experţii americani din domeniul informațiilor spun că ritmul luptelor din Ucraina a încetinit și că probabil că se va menține la acest nivel și în următoarele luni, pe durata iernii. Potrivit acestora, atât armata ucraineană, cât şi cea rusă, vor încerca să se reaprovizioneze şi să se realimenteze ca sa se pregateasca pentru o contraofensivă în primăvară.

UPDATE 10.00 Ocupanții atacă armata ucraineană în est cu grenade cu Cloropicrina K-51 interzise, ​​informează Forțele Navale ale ale armatei Ucrainei pe contul de Telegram.

„Statul terorist folosește arme chimice interzise - grenade cu aerosoli K-51. Ocupanții aruncă grenade cu cloropicrină din drone asupra apărătorilor noștri din est. Pentru a se proteja de efectul iritant puternic al muniției interzise, ​​pușcașii marini și-au menținut pozițiile cu ajutorul echipamentului de apăare chimică”, se arată în mesaj.

Cloropicrina, cunoscută și sub numele de PS și nitrocloroform, este un compus chimic utilizat în prezent ca antimicrobian cu spectru larg, fungicid, erbicid, insecticid și nematicid. A fost folosit ca gaz otrăvitor în Primul Război Mondial.

UPDATE 08.00 De azi, navele cisterne nu vor mai avea voie să aducă țiței rusesc în Europa. Este vorba de un embargo pe țițeiul exportat pe mare, cu nave-cisternă spre țările UE, calea pe care sunt aduse circa două treimi din exporturi. Restul vin prin conductă.

In plus, saptamana trecută, guvernele țărilor UE au căzut de acord cu impunerea unui plafon maxim de 60 de USD pe baril pentru petrolul rusesc. Plafonarea mărește presiunile internaționale asupra Rusiei, fiind încă o măsură punitivă contra lui Vladimir Putin pentru invadarea Ucrainei.

Ce înseamnă asta? Ca țările UE să continue să importe țiței rusesc folosind servicii de asigurare și servicii maritime occidentale, dar atât timp cât nu plătesc mai mult pe baril decât limita convenita de 60 de USD.

Trei sferturi din importurile românești de țiței sunt pe cale maritimă. Pe lângă asta, și producția internă de țiței a scăzut anul acesta.

E de așteptat ca într-o primă fază, pentru o scurtă perioadă, prețurile carburanților la pompă să rămână neschimbate. Însă, în decurs de câteva zile, poate o săptămână, acestea vor începe să crească ușor, până să ajungă la o stabilizare. Stabilizare dată de constanța importurilor de motorină și benzină din Rusia, care mai pot avea loc până în februarie.

Deși Moscova era pregătită pentru o plafonare a prețului petrolului rusesc, nu va accepta costul impus de Uniunea Europeană, a declarat purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dimitri Peskov.

Rusia a afirmat în mod repetat că nu va furniza petrol țărilor care aplică un plafon.

Poziția, reafirmată în social media de Mihail Ulianov, ambasadorul rus pe lângă organizațiile internaționale de la Viena.

”Începând din acest an Europa va trăi fără petrolul rus”, a precizat acesta.

Ambasadorii statelor Uniunii Europene au stabilit un plafon de 60 de dolari, adică de aproximativ 57 de euro pentru barilul de petrol din Rusia.

Acordul a devenit posibil după ce Polonia, care cerea un preț mai mic, a renunțat la obiecții.

Petrolul rusesc se vindea în ultimele zile cu 70 de dolari pe baril. Acum, acordul va trebui aprobat oficial de Consiliul Uniunii Europene și de Parlamentul European.

Noul sistem le va interzice companiilor de transport maritim să livreze petrol rusesc la un preț mai mare decât nivelul stabilit.

Însă Rusia, care este al doilea exportator mondial de petrol, va putea exporta în continuare petrol la orice preț dorește în China și India.

Război în Ucraina, 4 decembrie | Putin va face o vizită în Ucraina | SUA acuză acuză Rusia de ”cruzime deliberată”

Război în Ucraina, 3 decembrie | Dimitry Peskov: ”Putin a fost și rămâne deschis la discuții și negocieri pentru pace”

Război în Ucraina, 2 decembrie | ONU anchetează posibile crime de război în atacurile ruse asupra infrastructurii energetice din Ucraina

Război în Ucraina, 1 decembrie | Rusia: Șeful NATO: "prea devreme" pentru decizia de a muta sistemul Patriot în Ucraina 

Război în Ucraina, 30 noiembrie | Kievul vrea o discuție despre aderearea la NATO înainte de sfârșitul războiului cu Rusia, spune ministrul Dmitro Kuleba

×
Etichete: Război Ucraina
x close