Antena 3 CNN Externe Război în Ucraina, ziua 97 | Germania va trimite tancuri în Ucraina | Rusia va permite trecerea navelor ucrainene cu cereale prin Marea Neagră

Război în Ucraina, ziua 97 | Germania va trimite tancuri în Ucraina | Rusia va permite trecerea navelor ucrainene cu cereale prin Marea Neagră

Redacția Antena 3 CNN
10 minute de citit Publicat la 22:30 31 Mai 2022 Modificat la 22:45 31 Mai 2022
Main
Sursa foto: hepta / Getty Images

Cele mai importante evenimente din ultimele 24 de ore:

  • Planul lui Putin prevede ocuparea întregii regiuni Donbas până la 1 iulie
  • Rușii au expediat spre Rostov 2.500 de tone de oțel din portul Mariupol. Ucraina acuză un jaf la nivel de stat
  • Propaganda rusă anunță că a început Al Treilea Război Mondial
  • Gazprom a întrerupt furnizarea de gaz în Olanda
  • Dacă Rusia este atacată cu rachete pe teritoriul său, Putin ar putea porni al Treilea Război Mondial
  • Separatiștii din Georgia renunță la referendumul de aderare la Rusia
  • Un jurnalist francez a fost ucis în regiunea Lugansk
  • Combatanții de la Azovstal, prizonieri la ruși, riscă pedeapsa cu moartea
  • Președintele SUA, Joseph Biden, a anunțat luni că nu intenționează să trimită Ucrainei sisteme de artilerie care pot fi utilizate pentru atacuri pe teritoriul Rusiei
  • Vladimir Putin a declarat că este dispus să faciliteze exportul de cereale din porturile ucrainene
  • Volodimir Zelenski, apel la unitatea UE în adoptarea unui nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei

Update 31 mai, ora 22:30 Canada, sancțiuni împotriva presupusei iubite a lui Vladimir Putin

Canada a anunţat marţi sancţiuni împotriva presupusei iubite a lui Vladimir Putin, fosta gimnastă Alina Kabaeva, precum şi a altor oficiali şi instituţii ruseşti, din cauza războiului pe care Rusia îl poartă în Ucraina

Update 31 mai, ora 21:30 La Severodonetsk rușii au lovit un rezervor cu acid azotic

Un rezervor de acid azotic din oraşul Sievierodonetsk, aflat pe linia frontului, a fost lovit de ruşi, a declarat marţi guvernatorul local Serhiy Gaidai, citat de Reuters.

El i-a îndemnat pe cetățeni să pregătească măști de față înmuiate în soluție de sifon. 

Update 31 mai, ora 20:30 Germania anunță un nou acord cu Grecia pentru trimiterea de tancuri în Ucraina

Germania va ajuta la transportul tancurilor din epoca sovietică din Grecia în Ucraina, trimițând la Atena vehicule germane moderne ca înlocuitori, a anunțat marți cancelarul german Olaf Scholz.

„Acest lucru va fi discutat acum în termeni foarte concreti între ministerele apărării [ale ambelor țări] și apoi poate fi implementat rapid”, a spus cancelarul.

Germania a implementat deja un astfel de acord cu Republica Cehă, dar s-a confruntat cu critici din partea Poloniei pentru că nu a implementat încă un acord similar cu Varșovia.

Update 31 mai, ora 18: 30 Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski s-a întâlnit cu  preşedintele slovac Zuzana Chaputova

„Ţările noastre împărtăşesc valori comune. Vă mulţumim pentru sprijinul puternic şi solidaritatea dumneavoastră cu poporul ucrainean”.

Update 31 mai, ora 16.30 Rusia va permite trecerea navelor ucrainene cu cereale prin Marea Neagră

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a spus că „armata rusă va garanta trecerea nestingherită a navelor cu cereale din porturile ucrainene în Marea Mediterană dacă Ucraina rezolvă problema deminarii apelor sale de coastă”, informează agenţia rusă Interfax.

Update 31 mai, ora 15:50 Generalul Cristian Barbu consideră plauzibil scenariul în care Putin ar fi ordonat armatei ruse să cucerească întreaga regiune Donbas până la începutul lunii viitoare,

"Informația mi se pare fezabilă. 1 iunie, respectiv iunie, ar putea fi niște termene pentru care Putin să-și împingă, cu orice preț, armata înainte (...) Sigur că lucrurile nu sunt atât de simple, pentru că armata ucraineană depune un efort considerabil și primește, în fiecare zi, soluții moderne de luptă - mai puțin acele sisteme de rachete cu bătaie lungă, pe care președintele american Joe Biden le-a interzis (de la livrarea către Ucraina, n.r.) și, după părerea mea, foarte bine a făcut (...)

"În ceea ce privește termenele (pe care le-ar fi dat Putin pentru cucerirea completă a Donbas-ului, n.r.) Rusia va înregistra pierderi importante în oameni și tehnică militară, dar, probabil, acolo se vor stabiliza liniile frontului și Rusia va trece la stabilizarea acelei regiuni și chiar la apărare în fața unei eventuale ofensive ucrainene", a estimat generalul Barbu.

Update 31 mai, ora 15:10 Conform planurilor Kremlinului, în prima zi a lunii iulie întregul bazin carbonifer Donbas, situat estul Ucrainei, ar trebuie să se afle sub controlul Moscovei.

Informația este transmisă marți de agenția de presă Unian, care citează serviciile de informații ucrainene.

Potrivit sursei citate, planurile Kremlinului prevăd, pentru început, cucerirea întregii regiuni Lugansk.

Având în vedere că situația este mult mai dificilă pentru invadatori în regiunea Doneţk, pentru ocuparea acesteia a fost alocată o perioadă mai mare de timp, până la 1 iulie.

De asemenea, rușii au renunțat să ocupe concomitent întreaga zonă a Donbasului, din care fac parte cele două regiuni controlate în mare parte de separatiști, Lugansk și Doneţk.

Administrația militară regională ucraineană din Lugansk a anunțat recent că aproximativ 95% din teritoriul regiunii se află deja sub ocupație rusă.

Update 31 mai, ora 14:40 Imagini dramatice surprinse în Severodonețk și distribuite de Nexta TV arată cum o discuție cu civili aflați în oraș este întreruptă de explozia unui proiectil în imediata apropiere.

Persoanele aflate în cadru sunt zguduite de suflul detonației iar imaginea devine tulbure din cauza fumului și prafului stârnite de explozie, în timp ce încăperea se umple de fragmente de zidărie.

Pe parcursul secundelor premergătoare exploziei, o femeie de vârstă mijlocie vorbește cu fața spre obiectivul camerei.

Femeia din prim plan ridică ochii către un punct aflat în dreapta sa și în stânga cadrului, după care se produce o deflagrație puternică.

Obiectivul camerei plonjează și surprinde picioarele și pelerina unui bărbat care, împreună cu cei aflați de față, încearcă să-și revină din șoc și să iasă din zona afectată de bombardament.

În mesajul distribuit pe Twitter împreună cu imaginile, Nexta menționează că, din primele informații, femeia care vorbea cu fața la cameră ar fi supraviețuit.

Update 31 mai, ora 13:20 Un vas cargo încărcat cu oțel a părăsit portul Mariupol cu destinația Rostov, în vestul Rusiei, în prima operațiune de transport după ce trupele Moscovei au preluat controlul în oraș.

Anunțul a fost făcut de Denis Pușilin, liderul auto-proclamatei Republici Populare Donețk.

Potrivit acestuia, nava de tip RM-3 transportă 2.500 de tone de oțel laminat.

Într-un anunț separat, autoritățile separatiste au precizat că nava Slavutici a fost încărcată sub protecția forțelor speciale și a Marinei militare ruse, precizează BBC.

Cargoul a intrat în portul Mariupol pe 27 mai, fiind primul vas ancorat acolo de la sfârșitul ostilităților, conform agenției ruse Tass.

Ucraina a acuzat în repetate rânduri Rusia că jefuiește produse precum cereale și metale din regiunile pe care le-a ocupat în urma invaziei.

Update 31 mai, ora 12:00 Propaganda televizată din Rusia a escaladat în ultimele ore, în paralel cu ofensiva furibundă a trupelor Moscovei în Lugansk și pe fondul speculațiilor că Belarus ar putea interveni activ în invazia Ucrainei, într-o nouă ofensivă asupra Kievului.

Realizatoarea TV Olga Skabeyeva a spus la postul Rusia 1 că, în urma campaniei militare din Ucraina, puterea de la Kremlin a ajuns în situația de a "demilitariza" întreaga Alianță Nord-Atlantică, NATO.

"Poate că a venit timpul să recunoaștem că este posibil ca operațiunea specială a Rusiei în Ucraina să se fi încheiat, în sensul că a început un adevărat război, și mai mult decât atât, este vorba de Al Treilea Război Mondial. Suntem obligați să demilitarizăm nu doar Ucraina, ci întregul NATO", a afirmat Skabeyeva.

Această accentuare a amenințărilor la televiziunea rusă vine după ce mai mulți invitați - între care un analist militar și un parlamentar - au atras în ultimele două săptămâni atenția asupra problemelor cu care trupele Moscovei se confruntă în Ucraina.

În prezent, însă, situația pare că s-a schimbat: rușii presează puternic la Severodonețk și Lîsîceansk iar căderea acestor orașe ar face ca întreaga regiune ucraineană Lugansk să ajungă sub controlul forțelor invadatoare.

Update 31 mai, ora 11:00 Gazprom a oprit complet livrările de gaz către olandeză GasTerra din cauza refuzului acesteia de a plăti în ruble

"La sfârșitul zilei lucrătoare 30 mai, Gazprom Export nu a primit plata pentru livrările de gaze din aprilie de la GasTerra B.V. în conformitate cu Decretul președintelui Rusiei nr. 172 din 31 martie 2022”, se spune într-o informare a Gazprom.

Cu o zi înainte, compania energetică olandeză și-a făcut public refuzul de a plăti în ruble pentru furnizarea de combustibil din Rusia.

Drept urmare, Gazprom a notificat GasTerra cu privire la întreruperea livrărilor începând din 31 mai.

Update 31 mai, ora 10:25 O parte a orașului Severodonețk din estul Ucrainei este deja sub controlul armatei ruse, ale cărei trupe "avansează treptat" spre centrul localității.

O declarație în acest sens a fost făcută, marți, de Serghei Gaidai, șeful administrației militare a Kievului în regiunea Lugansk.

Gaidai a insistat că rușii încă nu au controlul asupra întregului oraș.

"Situația este extrem de complicată. Din păcate, o parte a orașului Severodonețk este deja controlată de armata rusă. Rușii au raportat în urmă cu câteva zile că au capturat întregul oraș. Nu este cazul, sunt băieții noștri acolo iar rușii  nu se pot mișca liber", a spus oficialul ucrainean.

El mai arată că civilii aflați în oraș se tem de răzbunarea rușilor și că trupele inamice planifică o operațiune "de curățare" în jurul Severodonețk, fiind mobilizat în acest sens un batalion rusesc dotat cu aruncătoare de flăcări.

"Pur și simplu nu le pasă" de victime, a comentat oficialul ucrainean.

Update 31 mai, ora 10:00 "Este o decizie foarte înțeleaptă ca SUA să nu furnizeze Ucrainei rachete cu rază lungă. Cred că SUA, cel mai important furnizor militar și de asistență de securitate pentru Ucraina, analizează foarte bine  evoluția acestui război (...) Rusia este în momentul de față un urs turbat care trebuie pus cu botul pe labe.

Trebuie învinsă pe teritoriul Ucrainei și alungată din teritoriul pe care l-a invadat (...) Rachetele cu rază lungă ar putea fi folosite de ucraineni pentru a lovi, în disperare, teritoriul Rusiei. Rusia nu trebuie lovită, nu trebuie atacată.Dacă va fi lovită Rusia, Putin ar putea justifica folosirea armelor nucleare tactice și, de aici, să pornească un al treilea război mondial.

Trebuie să evităm acest lucru", a spus jurnalistul și analistul militar Radu Tudor, într-o intervenție la Antena 3.

Update 31 mai, ora 09:00 Liderul regiunii separatiste georgiene Osetia de Sud, Alan Gagloev, a anunțat că renunță la planurile de a organiza un referendum pentru aderarea la Rusia.

Referendumul fusese programat pe 17 iulie de predecesorul lui Gagloev, însă acesta din urmă a a emis luni un decret în care anulează consultarea populară, invocând "incertitudinea consecințelor juridice" ale deciziei de aderare.

Decretul menționează, de asemenea, "caracterul inadmisibil" al unei decizii unilaterale cu privire la problemele care afectează "drepturile și interesele legitime ale Federației Ruse".

Update 31 mai, ora 08:00. Liderii celor 27 de state din Uniunea Europeană au decis să interzică "progresiv" exportul de petrol rusesc către statele blocului comunitar. Decizia a fost anunțată luni noaptea de președintele Consiliul European, Charles Michel.

Ea afectează imediat mai mult de două treimi din importurile de petrol din Rusia, tăind "o sursă uriașă de finanțare pentru mașina sa de război" și punând o "presiune maximă" asupra Moscovei, pentru ca aceasta să înceteze războiul, a scris pe Twitter Charles Michel.

Update 31 mai, ora 00:00 Uniunea Europeană „nu-şi poate permite” să nu se ajungă la niciun acord cu privire la cea de-a şasea rundă de sancțiuni propusă de blocul comunitar împotriva Rusiei, a declarat luni șefa Parlamentului European, Roberta Metsola, relatează CNN.

„Sper, într-adevăr, că va exista un acord. Nu ne putem permite să nu existe", a declarat Metsola într-o conferință de presă la Bruxelles, după întâlnirea cu liderii statelor membre UE.

Oficialii ucraineni au transmis, luni seară, principalele evoluții militare pe frontul de est, unde soldații ruși încearcă să cucerească Donbasul.

Rușii au reluat bombardamentele în regiunea Harkov, unde au lovit un cartier și au rănit mai mulți civili care au fost internate în spital.

La granița regiuni Sumî, trupele ruse au efectuat lovituri cu obuze. „Timp de aproximativ o oră, inamicul a lansat obuze de artilerie la granița districtului Shostka din regiunea Sumî. Polițiștii de frontieră au înregistrat peste 20 de rafale de muniție trase de artileria inamică din satul rusesc Zernovo asupra infrastructurii uneia dintre așezările de lângă graniță”.

Pe de altă parte, în regiunea Herson, ucrainenii au forțat trupele ruse să se retragă din pozițiile ocupate în unele sate, spune Statul Major al Armatei Ucrainie.

În direcția Slobozhansky, rușii continuă să se pregătească pentru ofensivă, studiind modalitățile probabile de înaintare, furnizarea de arme și echipamente militare și resurse materiale de pe teritoriul Federației Ruse.

De asemenea, trupele ruse continuă să se regrupeze pentru a relua atacul pe direcțiile Izyum - Barvinkove și Izyum - Slaviansk.

În direcția Donețk, pe lângă bombardamentele de artilerie, rușii au efectuat lovituri aeriene în zonele Novoselivka și Lysychansk și lovituri cu rachete în zonele Soledar și Siversk.

În Lyman, rușii se regrupează, iar în zona Severodonetsk  desfășoară operațiuni de asalt în mai multe așezări. Luptele continuă în Krivoi Rog, cu unități de artilerie.

Un transportator de rachete de croazieră de tip „Calibre” este pregătit pentru utilizarea acestora în Marea Neagră.

Război în Ucraina, 30 mai | Preşedintele SUA a anunţat că nu va trimite Ucrainei sisteme de artilerie care pot fi utilizate pentru atacarea Rusiei

Război în Ucraina, 29 mai | Președintele Ucrainei, surpriză pentru ruși la Harkov, Macron și Scholz, criticați dur

Război în Ucraina, 28 mai | Rușii au redeschis portul din Mariupol pentru a fura mărfurile ucrainenilor

Război în Ucraina, 27 mai Putin, ”pregătit să discute despre un schimb de prizonieri cu Ucraina”, spune Austria | Rușii au capturat orașul Lyman

Război în Ucraina, 26 mai Situație critică la Donețk și Lugansk | Serghei Lavrov, un nou avertisment pentru Occident

×
Etichete: Război Ucraina
x close