Cele mai importante evenimente din ultimele 24 de ore:
- 13 obuze rusești au lovit un sat din Donețk. O persoană a murit și alte nouă au fost rănite
- Mai mulți muncitori ucraineni au fost răniți în urma unui atac asupra unei centrale electrice din Donețk
- ONU: Zeci de milioane de ucraineni și-au părăsit țara de la începutul războiului
- Ucraina va primi avioane F-16 din Danemarca, în această vară
- Mai mulți preoți ortodocși din Rusia au cerut autorităților să preda familiei trupul opozantului Aleksei Navalnîi
- Kremlinul reacționează după ce Joe Biden l-a numit "nenorocit nebun" pe Vladimir Putin
- Ucraina acuză Rusia că a folosit pe front zeci de rachete balistice din Coreea de Nord în ultimele două luni
- B4Ukraine: În Rusia au rămas de șapte ori mai multe companii străine decât au plecat, ca urmare a războiului din Ucraina
- Rusia anunță că a capturat o localitate strategică pe malul stâng al râului Nipru
- Femeia americană arestată la Ekaterinburg pentru "trădare" venise în Rusia să-și viziteze bunicii
- Putin încearcă să scape de toți liderii opoziției înainte de alegerile din martie
- Trupele ruse intensifică ofensiva pe diferite sectoare ale frontului
- Sute de soldați ucraineni ar fi fost capturați sau dați dispăruți în urma retragerii din Avdiivka
- Invazia rusească a provocat sectorului agricol din Ucraina pierderi de 80 miliarde de dolari
- Zelenski îi invită la graniță pe liderii din Polonia și pe reprezentanții Comisiei Europene
- Extremiștii de dreapta din Germania spun că liderii occidentali fac "circ" din moartea lui Aleksei Navalnîi
- S-a aflat cine este femeia cu cetățenie americană arestată în Rusia după o donație de 51 de dolari pentru Ucraina
- Comisia Europeană alocă un nou ajutor umanitar de 83 de milioane de euro pentru Ucraina și Republica Moldova
Update 22.18 13 obuze rusești au lovit un sat din Donețk. O persoană a murit și alte nouă au fost rănite
Forțele ruse au bombardat satul Kostiantynopolske din regiunea estică Donețk, a anunțat Vadim Filașkin, șeful administrației militare din regiune.
Cel puțin o persoană a murit și alte nouă au fost rănite. 13 obuze au lovit satul, iar printre răniți se numără patru adolescenți cu vârste cuprinse între 12 și 16 ani, a mai precizat oficialul.
Update 20.35 Mai mulți muncitori ucraineni au fost răniți în urma unui atac asupra unei centrale electrice din Donețk
Nouă muncitori ucraineni, între care două femei și șapte bărbați, au fost răniți astăzi într-un atac rusesc asupra unei centrale electrice din orașul ucrainean Kurakhove, în regiunea Donețk, potrivit biroului procurorului regional.
În momentul bombardamentului, victimele lucrau la centrala termică din apropierea liniei frontului, potrivit angajatorul lor, DTEK, cea mai mare companie energetică privată din Ucraina.
"Inginerilor energeticieni li s-a acordat prompt primul ajutor și au fost duși la spital. Echipamentul centralei termice a fost, de asemenea, grav avariat. (…) De la începutul acestui sezon de încălzire, centralele termice ale DTEK au fost bombardate de inamic de aproximativ 40 de ori”, a precizat compania, într-un comunicat publicat pe Telegram.
Biroul procurorului regional din Donețk a transmis că răniții au suferit leziuni la cap, vânătăi și contuzii și că în acest caz a fost deschisă o investigație pentru potențiale „încălcări penale ale legilor și obiceiurilor de război”.
Update 19.25 ONU: Zeci de milioane de ucraineni și-au părăsit țara de la începutul războiului
Aproape o treime din populaţia Ucrainei și-a părăsit locuințele, la un moment dat, în cei doi ani de la începutul războiului, potrivit datelor Organizației Internaționale pentru migrație (OIM), organism al ONU.
Este vorba despre 14 milioane de oameni dintre care aproximativ 6,5 milioane sunt încă refugiați în străinătate. Alte aproximativ 3,7 milioane de persoane din Ucraina au fost strămutate pe teritoriul țării de la începutul invaziei ruse, se mai precizează într-un raport al OIM publicat cu două zile înainte de împlinirea a doi ani de la izbucnirea războiului din Ucraina.
În același timp, peste 4,5 milioane de ucraineni s-au întors din străinătate sau din alte zone ale țării OIM mai precizează că în cei doi ani de război al oferit asistență pentru aproape 6,5 milioane de persoane în Ucraina, precum și refugiaților care au ajuns în 11 țări din Europa de Est și că a primit donații în valoare de 957 de milioane de dolari.
ONU estimează că este nevoie de 4,2 miliarde de dolari în acest an pentru ajutor umanitar în Ucraina și pentru refugiații din afara țării.
Update 16.18 Ucraina va primi avioane F-16 din Danemarca, în această vară
Ucraina se poate aștepta să primească primul lot de avioane de luptă F-16 fabricate în SUA din Danemarca în această vară, a anunțat astăzi Ministerul danez al Apărării.
Danemarca a promis să trimită Ucrainei 19 avioane F-16, primul lot de șase avioane urmând să fie livrat inițial în primăvara acestui an, iar restul până în 2025. În luna ianuarie au apărut informații potrivit cărora livrarea lotului de șase aeronave ar putea fi amânată cu până la șase luni.
Ministrul danez al Apărării, Troels Lund Poulsen, a explicat că "este dificil să se stabilească un calendar fix pentru donarea avioanelor de luptă F-16, pentru că există mai multe condiții care trebuie îndeplinite pentru ca Ucraina să poată folosi avioanele donate.
Dar am informat cercul de conciliere că acum lucrăm pentru a ajunge la o unitate superioară în această vară, când ne așteptăm să putem preda Ucrainei primele avioane de luptă F-16, dacă pregătirile decurg conform planului”, a spus Troels Lund Poulsen.
Țările de Jos, Danemarca, Norvegia și Belgia s-au angajat să furnizeze Ucrainei zeci de avioane de a patra generație fabricate în SUA, deși calendarul exact și numărul de aeronave care vor fi trimise au rămas neclare.
Update 15:23 Mai mulți preoți ortodocși din Rusia au cerut autorităților să predea familiei trupul neînsuflețit al liderului opoziției, Aleksei Navalnîi, mort în închisoare, săptămâna trecută.
O scrisoarea deschisă în acest sens, care a strâns peste 800 de semnături, atât din partea clerului, cât și a cetățenilor, a fost publicată pe un site de susținere a preoților Bisericii Ortodoxe Ruse care se confruntă cu persecuții din cauza poziției lor anti-război.
"Vă îndemnăm să predați trupul lui Aleksei Navalnîi familiei, astfel încât mama sa, alți membri ai familiei și oameni cu aceleași sentimente să își poată lua rămas bun de la el și să îi ofere o înmormântare creștină. Nu este doar dorința și dreptul lor legal, ci și o datorie față de Dumnezeu și față de decedat", au scris susținătorii demersului.
Mama lui Navalnîi a făcut personal un apel în acest sens la președintele Vladimir Putin, după ce i s-a refuzat în mai multe rânduri dreptul de a-și vedea fiul decedat.
Echipa lui Aleksei Navalnîi susține că politicianul a fost ucis cu agentul neurotoxic Noviciok iar autoritățile ruse țin cadavrul ascuns pentru a face să dispară urmele crimei.
---
Update 14:23 Președintele american Joe Biden l-a numit pe președintele rus Vladimir Putin "nenorcit nebun" într-un eveniment de campanie al Partidului Democrat din SUA, notează presa internațională.
Biden a folosit expresia "crazy son of a bitch", care înseamnă, literal, "fiu de cățea nebun", dar care este utilizată colocvial cu sensul "nenorocit".
"Avem un nenorocit nebun, pe tipul ăsta, Putin, dar mai sunt și alții. Și trebuie să fim mereu îngrijorați de un conflict nuclear. Dar amenințarea existențială pentru omenire este încălzirea climatică", a spus Biden, potrivit jurnaliștilor care l-au însoțit la o strângere de fonduri.
În replică, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a comentat că este puțin probabil ca declarațiile "nepoliticoase" să îl jignească în vreun fel pe șeful unei alte țări, și în particular pe Vladmir Putin.
"Este însă o rușine uriașă pentru SUA. În mod clar, Biden dă dovadă de un comportament de cowboy de la Hollywood pentru a satisface interesele politice interne", a adăugat Peskov.
Update 13:23 SBU, Serviciul de Securitate de la Kiev, a comunicat că are dovezi potrivit cărora Rusia a folosit rachete cu rază lungă de acțiune din Coreea de Nord în mai multe dintre atacurile sale asupra Ucrainei.
Potrivit SBU, "Rusia a lansat asupra Ucrainei rachete balistice de tip Hwasong-11 (KN-23/24), fabricate în Republica Populară Democrată Coreeană".
Conform sursei citate, trupele rusești ar fi lansat peste 20 de astfel de rachete iar între Coreea de Nord și Rusia ar fi fost stabilite rute logistice pentru a facilita furnizarea acestor muniții.
Tirurile cu proiectile nord-coreene au ucis cel puțin 24 de civili și au rănit peste 100 de persoane, menționează SBU.
"Unul dintre primele cazuri de utilizare, de către agresor, a rachetelor balistice nord-coreene a fost înregistrat la 30 decembrie 2023, într-un atac asupra Zaporojie. Un alt atac cu rachete nord-coreene a fost efectuat de ocupanți la începutul lunii ianuarie asupra unei clădiri de apartamente din Kiev", susține serviciul de securitate ucrainean, adăugând că muniția de la Phenian a fost, de asemenea, lansată în Harkov și în cinci sate de pe linia frontului din regiunea Donețk.
Update 12:23 De când a lansat invazia în Ucraina, Rusia a câștigat 653 de miliarde de dolari din vânzarea de combustibili fosili, în ciuda sancțiunilor occidentale.
Informația apare într-un raport elaborat de B4Ukraine, o coaliție de peste 80 de grupuri cu activitate în zona societății civile.
Kremlinul s-a folosit de "portițe" și de o "flotă fantomă" de petroliere pentru a ocoli embargoul petrolier impus de SUA, UE și țările G7, se arată în documentul citat.
În mod obișnuit, țițeiul este transportat în mod legal către țări precum India și China.
Pe parcurs însă, în multe cazuri, este transferat între nave pentru a-i masca proveniența și este ulterior rafinat și vândut pe plan internațional, cu evitarea sancțiunilor și a plafonului de preț pe petrolul rusesc, impus de G7.
B4Ukraine mai arată multe dintre armele rusești recuperate de pe câmpul de luptă au fost fabricate cu componente străine.
În 95% din cazuri, piesele critice proveneau din țările coaliției care ajută Ucraina, în special din SUA.
Componentele au ajuns în Rusia prin intermediul unor terți precum Hong Kong, Turcia și Emiratele Arabe Unite.
Aproximativ 358 de companii multinaționale au ieșit de pe piața rusă în urma invaziei din 2022.
Însă 2138 de corporații continuă să opereze în Rusia. Acestea au plătit taxe în valoare de 40 de miliarde de dolari, bani folosiți de regimul Putin pentru a-și finanța economia de război, se arată în raport.
Update 11:05 Rusia anunță că a capturat Krînkîi, o localitate cu valoare strategică din regiunea Herson aflată în sudul Ucrainei.
Localitatea se află pe malul stâng al râului Nipru.
Anunțul Moscovei este însă negat de Kiev.
În estul țării, imagini verificate de CNN prin geolocalizare arată cum forțele ruse au ridicat steagul în satul Pobieda din Donețk, lângă orașul Mariinka.
Președintele rus Vladimir Putin le-a cerut recent forțelor armate ale Moscovei să își continuie înaintarea în teritoriul ucrainean, în urma capturării, după luni de lupte, a orașului-cheie Avdiivka.
Update 09:30 Femeia cu dublă cetățenie, rusă și americană, arestată la Ekaterinburg pentru trădare venise în țara natală pentru a-și vizita bunicii.
Dezvăluirea a fost făcută de prietenul Kseniei Karelina.
În vârstă de 33 de ani, aceasta s-a născut în Rusia și a emigrat în SUA, unde a primit cetățenia în 2021, potrivit CNN.
A intrat în Federația Rusă pe 2 februarie anul curent, dar autoritățile americane nu au știut de arestarea ei până pe 8 februarie.
FSB a anunțat arestarea ei la începutul acestei săptămâni.
Conform autorităților ruse, culpa ei este că a donat 51,80 dolari unei organizații de caritate ucrainene în timp ce se afla în Statele Unite.
Karelina este acuzată că "a acordat asistență financiară unui stat străin pentru activități împotriva securității Rusiei".
Potrivit legislației ruse, femeia riscă până la 20 de ani de închisoare.
Updae 08:30 Președintele rus Vladimir Putin încearcă să scape de toți politicienii importanți din opoziție, dintre care mulți au fost încarcerați de aparatul său represiv în ultima perioadă.
Estimarea aparține lui Abbas Galliamov, omul care i-a scris lui Putin discursurile în perioada 2008 - 2012, când acesta din urmă a fost prim-ministru al Rusiei, făcând "rocada" la președinție cu discipolul său, Dimitri Medvedev.
Potrivit lui Galliamov, care s-a refugiat în străinătate, Putin vrea să-i elimine pe liderii opoziției ruse, pentru ca nemulțumirea rușilor de rând rămână "dezorganizată" și "fără lider" înaintea scrutinului prezidențial din martie.
Referindu-se la persoanele care reținute în Rusia la priveghiurile pentru Aleksei Navalnîi, fostul asistent al lui Putin a apreciat că "mai devreme sau mai târziu acest lucru se va întoarce, cu siguranță, împotriva" președintelui rus.
Galliamov a mai estimat că nemulțumirea din societate este în creștere și "la un moment dat poate deveni foarte puternică", iar în acest context președintele rus are nevoie pe victorii pe front, precum cea recentă, de la Avdiivka, pentru a le pune pumnul în gură contestatarilor săi și pentru a-și menține poziția.
Update 00:01 Trupele ruse încearcă, după ce au ocupat oraşul Avdiivka, să înainteze către alte redute ale armatei ucrainene şi îşi intensifică acţiunile ofensive în regiunea Zaporojie, din sud-estul Ucrainei, în timp ce trupele ucrainene se simt copleşite de armata rusă mai numeroasă şi mai bine echipată, consemnează, miercuri, agenţiile Reuters şi EFE.
"Inamicul are în continuare multă infanterie şi multe echipamente, în plus angajează şi aviaţia. Face absolut totul pentru a străpunge, a zdrobi defensiva noastră", rezumă situaţia sub-comandantul Brigăzii a 3-a armatei ucrainene, Maksim Jorin.
Acesta mai semnalează că un asalt major rusesc este în desfăşurare în direcţia localităţii Lastocikine, la circa doi kilometri de oraşul Avdiivka, ocupat săptămâna trecută de trupele ruse după un asediu sângeros cu mari pierderi în ambele tabere.
Pe lângă numărul necunoscut al morţilor şi răniţilor, "între 850 şi 1.000 de soldaţi (ucraineni) par să fi fost capturaţi sau sunt dispăruţi" la Avdiivka, potrivit publicaţiei The New York Times, care citează militari ucraineni, informaţie confirmată acestui ziar şi de oficiali occidentali. Preşedintele rus Vladimir Putin declarase marţi că trupele ucrainene au abandonat în retragere la Avdiivka soldaţi care apoi au fost luaţi prizonieri de trupele ruse.
The New York Times consideră că pierderea oraşului Avdiivka "nu este o înfrângere strategică semnificativă" pentru armata ucraineană, în schimb capturarea soldaţilor poate "eroda moralul" trupelor ucrainene, deja confruntate cu un deficit de personal şi muniţii, plus lipsa sprijinului aerian.
Doar 60-70% din cei câţiva mii de soldaţi din Brigada 59 de Infanterie a armatei ucrainene care alcătuiau această unitate la începutul războiului mai sunt activi în prezent, ceilalţi fiind între timp ucişi, răniţi sau demobilizaţi din cauza vârstei sau bolilor, a declarat agenţiei Reuters un comandant de pluton din această brigadă.
"Problema cea mai imediată în fiecare unitate este lipsa de oameni", confirmă un comandant de companie din aceeaşi brigadă. De pildă, în bătălia pentru Avdiivka, raportul soldaţilor angajaţi în lupte era de şapte la unu în favoarea trupelor ruse, subliniază şi sub-comandantul Brigăzii a 3-a armatei ucrainene citat mai sus.
În acest timp, armata rusă încearcă să câştige teren şi în alte sectoare ale frontului, in special în regiunea sudică Zaporojie. Astfel, "forţele terestre ruse continuă să atace şi probabil au crescut intensitatea atacurilor în limitele (satului) Robotine", eliberat în contraofensiva ucraineană de vara trecută, notează în ultimul său raport serviciul militar de informaţii britanic.
Conform acestuia, trupele ruse au suferit pierderi grele în acea contraofensiva ucraineană, încheiată doar cu mici câştiguri teritoriale, "dar diminuarea intensităţii luptelor şi eforturile constante de recrutare au permis forţelor ruse să se restabilească în acest sector".
Pe ansamblu, trupele ruse şi-au sporit atacurile în diverse sectoare ale frontului, "probabil cu intenţia de a dispersa forţele ucrainene", estimează acelaşi serviciu britanic.
Într-un reportaj, reporterii Reuters au discutat cu peste 20 de soldaţi sau comandanţi ai unităţilor ucrainene de infanterie, drone şi artilerie, în diferite sectoare ale frontului de circa 1.000 de kilometri din estul şi sudul Ucrainei. Deşi motivaţi în continuare să lupte contra ocupaţiei ruse, ei au evidenţiat dificultatea de a ţine pe loc o armată inamică mai numeroasă şi mai bine echipată, în timp ce ajutorul militar occidental pentru Ucraina încetineşte, în pofida apelurilor insistente ale preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
Aproape de împlinirea a doi ani de la lansarea invaziei în Ucraina, trupele preşedintelui Putin au preluat din nou iniţiativa în acest conflict care combină războiul de uzură din tranşee cu un război mai complex al dronelor. Totuşi, la fel precum contraofensiva ucraineană din vara trecută, actuala ofensivă rusă nu a condus, cel puţin deocamdată, la câştiguri teritoriale majore, în afara ocupării redutei fortificate Avdiivka.
"Retragerea Ucrainei din Avdiivka demonstrează că situaţia pe câmpul de luptă este extrem de dificilă, dar ucrainenii au depăşit de fiecare dată aşteptările", a afirmat miercuri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
Război în Ucraina, 21 februarie 2024 | UE a aprobat al 13-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, de la începerea războiului
Război în Ucraina, 20 februarie 2024 | SUA vor anunța un pachet major de sancțiuni după moartea lui Aleksei Navalnîi
Război în Ucraina, 19 februarie 2024 | Vladimir Putin va trebui tras la răspundere pentru moartea lui Navalnîi, declară şeful diplomaţiei UE
Război în Ucraina, 18 februarie 2024 | Ucraina a doborât un avion rusesc, 12 drone și o rachetă Kh-59
Război în Ucraina, 17 februarie 2024 | Trei avioane de luptă rusești au fost doborâte de forțele ucrainene