Antena 3 CNN Externe Război în Ucraina, ziua 240. Confruntat cu pierderea puterii, Putin ar putea decide distugerea lumii, susține un fost consilier al președintelui rus

Război în Ucraina, ziua 240. Confruntat cu pierderea puterii, Putin ar putea decide distugerea lumii, susține un fost consilier al președintelui rus

Redacția Antena 3 CNN
11 minute de citit Publicat la 18:44 21 Oct 2022 Modificat la 23:49 21 Oct 2022
New Project - 2022-10-21T000416.548
Sursa foto: Hepta

Cele mai importante evenimente din ultimele 24 de ore:

  • Confruntat cu pierderea puterii, Putin ar putea decide distugerea lumii, susține un fost consilier al președintelui rus
  • UE, ajutor de 18 miliarde de euro pentru Ucraina în războiul cu Rusia
  • Moscova anunță prima discuție în cinci luni între miniștrii Apărării rus și american
  • Rușii se pregătesc să radă de pe fața pământului peste 80 de localități din Ucraina
  • Ucraina a finalizat exhumările din groapa comună de la Lîman, după alungarea rușilor
  • "Zelenski a provocat invazia Rusiei în Ucraina!", spune prietenul lui Putin în coaliția de guvernare din Italia 
  • Amnesty International: Atacurile rusești asupra infrastructurii energetice esențiale echivalează cu crime de război
  • Până la 2.000 de soldați ruși mobilizați au ajuns în regiunea ocupată Herson
  • Bombardamentele au continuat în Ucraina pe timpul nopții
  • Zelenski i-a acuzat joi seară pe ruşi că au minat un baraj al unei hidrocentrale aflate în regiunea Herson
  • Rusia plănuiește o lovitură masivă "sub steag fals" în Herson
  • Motivul pentru care Putin va pierde războiul în Ucraina, dezvăluit de șeful armatei britanice
  • Ministrul britanic Ben Wallace l-a sunat pe omologul rus Serghei Șoigu după incidentul aviatic petrecut deasupra Mării Negre
  • Uniunea Europeană sancționează Iranul pentru dronele kamikaze cu care Rusia bombardează Ucraina

Update 21:00. Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, a anunţat vineri după-amiază că va organiza săptămâna viitoare, împreună cu Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, o conferinţă pe tema planului de reconstrucţie post-conflict în Ucraina.

"Am discutat şi despre reconstrucţie" la reuniunea de la Bruxelles. "Săptămâna viitoare, voi găzdui alături de cancelarul Germaniei Conferinţa Relansarea Ucrainei. Vom analiza modalităţile de abordare a procesului de reconstrucţie împreună cu partenerii noştri globali, un proces care va fi esenţial pentru a ajuta Ucraina să avanseze pe parcursul european", a declarat Ursula von der Leyen, prin Twitter.

De altfel, Ursula von der Leyen a anunţat, conform publicaţiei EUObserver, că Uniunea Europeană va oferi Ucrainei anul viitor asistenţă financiară de 1,5 miliarde de euro pe lună, printr-un mecanism care urmează să fie elaborat de miniştrii de Finanţe din statele membre UE.

Liderii UE au reafirmat, vineri, la summitul de la Bruxelles, "susţinerea deplină pentru independenţa Ucrainei, pentru suveranitatea ţării şi integritatea teritorială a acesteia", cerând Rusiei să îşi retragă imediat forţele militare de pe teritoriul ucrainean.

Update 18:33 Un fost consilier al președintelui Vladimir Putin susține că liderul de la Kremlin ar putea alege să distrugă lumea.

Abbas Gallyamov i-a scris, într-o vreme, discursurile președintelui rus. Între timp, a fugit din țară și a devenit un opozant al lui Putin.

Gallyamov susține că, în prezent, Putin este dornic să pună capăt războiului din Ucraina dar se află într-o situație aparent imposibilă: nu poate decreta sfârșitul luptelor fără să ofere o "victorie" celor din aparatul de putere al Rusiei.

"Totuși, pentru Putin pierderea acestui război înseamnă să-și piardă puterea, iar pierderea puterii înseamnă închisoare pe viață, în cel mai bun caz. Atunci când va trebui să aleagă între pierderea războiului, cu aceste consecințe, și distrugerea întregii lumi, s-ar putea să aleagă a doua variantă, distrugerea lumii", a declarat fostul consilier într-un interviu în exclusivitate la News Hour with CNN.

Update 17:33 Uniunea Europeană intenționează să furnizeze un ajutor de 1,5 miliarde de euro pe lună Ucrainei în 2023 pentru a susține această țară în război.

Anunțul a fost făcut, vineri, de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la finalul unui summit desfășurat la Bruxelles.

"Asta va duce la o cifră globală de 18 miliarde pentru anul viitor (...), un flux de venituri previzibile, stabile și fiabile. I-am însărcinat pe miniștrii de Finanțe să dezvolte mecanismul adecvat", a precizat von der Leyen.

În contextul în care economia ucraineană este devastată de opt luni de război, Ucraina a evaluat între trei și patru miliarde de euro nevoile de finanțare lunară ale guvernului de la Kiev.

Aceste 3-4 miliarde ar urma să fie finanțate de UE, americani și instituțiile financiare internaționale, a mai spus șefa Comisiei Europene.

Update 16:33 Serghei Șoigu, ministrul rus al apărării, a discutat despre situația din Ucraina cu omologul său american, Lloyd Austin în timpul unui apel telefonic.

Miniștrii Apărării din SUA și Rusia au discutat pentru prima oară în cinci luni

Informația este transmisă de președinția rusă, citată de presa de la Moscova.

"În data de 21 octombrie 2022, generalul de armată Serghei Şoigu, ministrul Apărării din Federația Rusă, şi Lloyd Austin, secretarul Apărării din  Statelor Unite, au purtat discuții telefonice. Au fost discutate probleme actuale ale securității internaționale, inclusiv situația din Ucraina", relatează publicația Ukrainska Pravda pe baza surselor din presa rusă.

Este prima discuție între cei doi miniștri după mai bine de cinci luni.

Pe 13 mai, Austin a discutat cu Şoigu pentru prima dată de la începutul invaziei ruse în Ucraina.

De atunci, nu au existat relatări privind discuții între cei doi.

La 2 octombrie, secretarul american al Apărării i-a transmis omologului rus un avertisment cu privire la consecințele unui atac nuclear asupra Ucrainei.

Update 14:33 Ţările baltice au cerut, vineri, înfiinţarea unui tribunal special pentru a judeca "crimele de agresiune" comise de Rusia împotriva Ucrainei.

Cererea vine în cea de-a doua zi a summitului Consiliului European, care reuneşte liderii celor 27 de ţări membre ale Uniunii Europene, la Bruxelles.

"Trebuie neapărat să discutăm despre răspunsul legal la crimele de agresiune care au fost comise şi despre înfiinţarea unui tribunal special pentru a-i urmări în justiţie pe cei care se fac vinovaţi", a declarat Kaja Kallas, șefa guvernului eston.

"Crimele de război ţin de competenţa Curţii Penale Internaţionale (CPI), dar crimele de agresiune pot fi judecate doar de un tribunal special şi cred că Uniunea Europeană ar putea fi un lider în acest sens", a argumentat ea.

"L-am auzit ieri pe preşedintele ucrainean vorbind despre acte teroriste comise de Rusia în Ucraina", a adăugat ea, la o zi după intervenţia lui Volodimir Zelenski prin videoconferinţă la summitul şefilor de stat şi de guvern din UE.

Premierul leton Krisjanis Karins a îndemnat Europa să rămână unită şi să înceapă să lucreze în vederea înfiinţării unui tribunal pentru ca Rusia să fie trasă la răspundere "pentru atrocităţile pe care le comite în prezent în Ucraina".

Cele două ţări baltice, împreună cu Lituania lansaseră deja un apel la jumătatea lunii octombrie către UE să ajute Ucraina să creeze o astfel de instanţă, care să fie "complementară" CPI.

Republica Cehă, care exercită în prezent preşedinţia semestrială a Consiliului UE, s-a pronunţat, de asemenea, în favoarea creării unui tribunal special, după descoperirea a sute de trupuri îngropate în apropiere de Izium, oraş recucerit de forţele ucrainene de la ruşi în estul Ucrainei.

Cele 27 de state membre ale UE nu au însă o poziţie comună cu privire la crearea unei astfel de instanţe speciale, pe care Volodimir Zelenski a solicitat-o în mod repetat.

Update 13:33 Efectele distrugerii barajului hidroenergetic de la Kahovka vor fi similare cu cele ale unei arme de distrugere în masă.Avertismentul vine de la președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Acesta a acuzat forțele ruse că au minat hidrocentrala de pe râul Nipru şi se pregătesc să o arunce în aer.

Într-o astfel de situație, peste 80 de localități vor fi distruse, estimează Zelenski.

Autoritățile de ocupație au început, în zilele din urmă, evacuarea populației din Herson - un indiciu că urmează o lovitură de anvergură a trupelor ruse în zonă.

Liderul ucrainean precizează că i-a informat pe partenerii occidentali cu privire la intențiile rușilor, cu ocazia reuniunii Consiliului European.

"În eventualitatea distrugerii barajului de la hidrocentrala Kahovka, Canalul Nord-Crimeean va dispărea, pur și simplu. Și dacă Rusia pregătește un astfel de atac terorist, dacă ia în considerare în mod serios un astfel de scenariu, înseamnă că teroriștii își dau seama clar că nu vor putea să păstreze nici Hersonul, nici întreaga zonă de sud a țării noastre, care include Crimeea", a declarat liderul de la Kiev.

Update 13:03 Ucraina a finalizat exhumarea cadavrelor din cea mai mare groapă comună descoperită în urma retragerii trupelor ruse din orașul Lîman.

Potrivit poliției ucrainene, la cimitirul din oraș au fost exhumate 146 de cadavre. Este vorba despre 111 civili și 35 de militari.

Poliția a spus că unele dintre victime au murit din cauza rănilor de schije provocate de bombardamentelor rusești

Echipele CNN care au mers la Lîman au relatat anterior că au văzut cadavre cu mâinile legate la spate în gropile comune.

După finalizarea operațiunii din cimitir, numărul cadavrelor exhumate la Lîman a ajuns la 166, dintre care cinci sunt ale unor copii, potrivit poliției.

Victimele vor fi reînhumate după examinarea medico-legală.

CNN notează că exhumările în alte zone din regiune continuă.

Update 12:42 Volodimir Zelenski l-ar fi "forțat" pe Vladimir Putin să invadeze Ucraina.

Acuzația a fost formulată de liderul partidului Forza Italia, fostul premier Silvio Berlusconi.

Formațiunea lui Berlusconi face parte din coaliția condusă de Giorgia Meloni, care va forma noul cabinet de la Roma.

O înregistrare cu fostul premier a ajuns în presă.

"În 2014, la Minsk, se semnează un acord între cele două republici nou constituite din Donbas. Un acord de pace care prevedea ca cele două tabere să nu se atace reciproc. Ucraina nu respectă înțelegerea, iar  după un an începe să atace frontierele celor două republici. Se înregistrează pierderi de militari și 5-6000 de morți.  Vine Zelenski și triplează atacurile", a spus Berlusconi, conform înregistrării.

Presa italiană a semnalat anterior o altă înregistrare audio, în care Berlusconi, ales senator și în vârstă de 86 de ani, afirmă că a reluat relațiile cu liderul de la Kremlin, care i-ar fi trimis, de ziua sa, la finele lui septembrie, 20 de sticle de vodcă și o scrisoare foarte "dulce".

Biroul lui Berlusconi a confirmat că înregistrările sunt autentice și că au fost efectuate, în secret, în timpul unei întâlniri a parlamentarilor formațiunii Forza Italia.

Update 11:50 Armata ucraineană a publicat o estimare privind pierderile rusești semnificativ mai redusă decât de obicei. Moscova ar fi pierdut în ultima zi 100 de soldați, 6 tancuri, 3 blindate de luptă, 2 piese de artilerie, 14 drone și un vehicul:

Update 10:50 Amnesty International afirmă că atacurile rusești asupra infrastructurii energetice esențiale echivalează cu crime de război, potrivit Kyiv Independent.

Marie Struthers, directorul Amnesty International pentru Europa de Est și Asia Centrală, a spus că atacurile Rusiei împotriva infrastructurii civile ucrainene, inclusiv a instalațiilor energetice, sunt ilegale, deoarece „moralul populației civile nu este o țintă legitimă".

Până la 40% din infrastructura energetică a Ucrainei a fost grav avariată din cauza atacurilor recente ale Rusiei, potrivit lui Oleksandr Kharchenko, consilier al ministrului energiei. „Desfășurarea acestor atacuri cu unicul scop de a teroriza civilii este o crimă de război", a sublinait Struthers.

Update 10:35 Statul Major al Ucrainei raportează vineri că până la 2.000 de soldați ruși mobilizați au ajuns în Regiunea ocupată Herson pentru a înlocui pierderile și a întări unitățile de pe linia frontului de sud.

În ultimele 24 de ore, forțele Moscovei au lansat cel puțin trei rachete și 24 de raiduri aeriene și au bombardat cel puțin 15 așezări folosind lansatoare de rachete multiple.

Printre zonele atacate se numără Nikolaev, Nova Kamianka și Mala Seideminuhka din Regiunea Herson și Hatușce din Regiunea Harkov.

Armata ucrainean a doborât și 15 drone rusești și a distrus două sisteme de rachete antiaeriene.

O serie de explozii au fost raportate şi în orașul Harkov din nord-estul Ucrainei.

Primarul din Harkov, Irgor Terehov, a transmis că numeroase explozii au fost auzite în oraș devreme, vineri dimineața. „O serie de explozii în Harkov. Fiți extrem de atenți”, a scris pe Telegram acesta.

Update 09:30  Bombardamentele au continuat în Ucraina pe timpul nopții. Autoritățile spun că au fost vizate instalații industriale și nu se știe dacă sunt victime, potrivit Sky News.

Zone întinse din nord-estul și sudul Ucrainei s-au confruntat cu noi lovituri vineri dimineață, în timp ce rușii au continuat să vizeze infrastructura energetică.

În Harkov, rachete au lovit o instalație industrială, a declarat primarul Ihor Terekhov. El a adăugat că salvatorii nu au evaluat încă pagubele și nu se știe dacă există victime.

Totuși guvernatorul regiunii Harkov, Oleh Sinegubov, a declarat că cinci persoane au fost rănite.Explozii au fost și în Zaporojia, a anunțat guvernatorul regional Oleksandr Starukh.

Update 08:00 Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, i-a acuzat joi seară pe ruşi că au minat un baraj al unei hidrocentrale aflate în regiunea Herson, în sudul Ucrainei, şi sub controlul forţelor Moscovei.

'Potrivit informaţiilor noastre, agregatele şi barajul hidrocentralei Kahovka au fost minate de terorişti ruşi', a afirmat Volodimir Zelenski în discursul său zilnic publicat pe reţelele sociale.

'În cazul distrugerii barajului (...), canalul Crimeei de Nord va dispărea pur şi simplu' şi va fi 'un dezastru de mare amploare', a adăugat preşedintele ucrainean care a menţionat deja această posibilitate în cursul unei intervenţii mai devreme, în faţa Consiliului Uniunii Europene.

Barajul hidrocentralei Kahovka este construit pe râul Nipru, într-o zonă aflată în prezent sub controlul armatei ruse şi nu departe de linia de contact cu forţele ucrainene, notează AFP. 


Potrivit Kievului, bombardamentele ruse din ultimele săptămâni au afectat aproape 40% din capacitatea Ucrainei de a produce electricitate.

În acest context, ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a cerut asistenţă din partea Alianţei Nord-Atlantice şi a Uniunii Europene, conform CNN.

"Atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice esenţiale sunt crime de război, pentru care tragem Rusia la răspundere. Teroarea rachetelor ruse nu va distruge mobilizarea Ucrainei şi a partenerilor", a afirmat Dmitro Kuleba.

Ministrul ucrainean de Externe a precizat că Ucraina va primi generatoare de electricitate şi echipamente pentru transportul gazelor.

"Primele livrări au fost deja aranjate din Italia, Franţa, Lituania, Finlanda, Germania şi Polonia. Primele aproximativ 600 de echipamente vor ajunge în Ucraina săptămâna viitoare", a declarat Kuleba.

Război în Ucraina, 20 octombrie | Putin și-a pus o plasă de camuflaj în cap și a tras cu arma în poligonul unde sunt instruiți recruții mobilizați pentru Ucraina

Război în Ucraina, 19 octombrie | Vladimir Putin decretează legea marțială în teritoriile din Ucraina anexate ilegal

Război în Ucraina, 18 octombrie | Marea Britanie și Franța continuă colaborarea cu aliații pentru a sprijini Ucraina

Război în Ucraina, 17 octombrie | Bombardamentele rusești au întrerupt alimentarea cu electricitate a centralei Zaporojie

Război în Ucraina, 16 octombrie | Clădirea administrației orașului Donețk a fost lovită de obuze

×
Etichete: Război Ucraina
x close