Antena 3 CNN Externe Război în Ucraina, ziua 764. Kievul cere NATO mijloace de apărare antiaeriană

Război în Ucraina, ziua 764. Kievul cere NATO mijloace de apărare antiaeriană

Redacția Antena 3 CNN
9 minute de citit Publicat la 20:00 28 Mar 2024 Modificat la 22:19 28 Mar 2024
F-15
Sursa foto: hepta / Zuma Press

Cele mai importante evenimente din ultimele 24 de ore:

  • În pofida atacurilor ruseşti, economia ucraineană a crescut cu 5,3% în 2023
  • Kievul cere NATO mijloace de apărare antiaeriană
  • Putin nu preconizează să se întâlnească cu familiile victimelor atentatului de Moscova
  • Actorul Steven Seagal, susținător al lui Vladimir Putin, a vizitat victimele atentatului terorist de la Moscova
  • Șeful spionajului rus, vizită în Coreea de Nord
  • Președintele rus spune că scenariul în care țara sa atacă state NATO e "o prostie"
  • Bilanțul atacului terorist de la Moscova a crescut la 143 de morți
  • Putin: "Dacă avioanele F-16 pentru Ucraina decolează din țări terțe, acestea devin ținte legitime"
  • Ministrul de Externe de la Kiev: avioanele F-16 ajung în Ucraina până la mijlocul verii
  • Rusia ar fi folosit un nou tip de bombă în Ucraina
  • Volodimir Zelenski face din nou apel către occidentali să accelereze livrarea de F-16 şi Patriot
  • Comisia parlamentară a Ucrainei respinge demobilizarea după 36 de luni de serviciu fără aprobarea comandamentului
  • Polonia dublează sprijinul pentru Ucraina în cadrul inițiativei Cehiei
  • Serviciul de securitate ucrainean (SBU) a reținut doi agenți FSB
  • Peste 400.000 de ucraineni strămutați din cauza războiului trăiesc la Kiev
  • Ministrul suedez de Externe: NATO trebuie să creeze mai multe "dificultăți strategice" pentru Rusia
  • Laureați Nobel: Putin este o "amenințare directă și clară pentru întreaga umanitate"

Update 20:00 - Economia ucraineană a crescut cu 5,3% anul trecut, pe măsură ce Kievul a redobândit controlul asupra coridorului de export din Marea Neagră şi a strâns o recoltă agricolă consistentă, în pofida continuării atacurilor ruseşti cu rachete şi drone, transmite Bloomberg.

Conform datelor preliminare publicate joi de Institutul de stat pentru statistică din Ucraina, economia a înregistrat o creştere de 4,7% în perioada octombrie-decembrie 2023, acesta fiind al treilea trimestru consecutiv de creştere. Datele mai arată că în primul trimestru din 2023, PIB-ul real al Ucrainei a înregistrat o scădere de 10,3% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2022, după care a urmat o creştere de 19,2% în trimestrul al doilea, un avans de 9,6% în trimestrul al treilea şi unul de 4,7% în ultimele trei luni.

Update 17:55 - Kievul le-a cerut aliaților occidentali mijloace pentru apărarea antiaeriană în cadrul unei reuniuni extraordinare a Consiliului NATO - Ucraina de joi, după o serie de atacuri cu rachete ale Rusiei asupra infrastructurii energetice, a arătat misiunea Ucrainei la NATO.

Rusia a efectuat vinerea trecută cel mai mare atac aerian asupra sistemului energetic ucrainean de la invazia din februarie 2022, avariind unitățile energetice de la un baraj important și provocând pene de curent pentru mai mult de un milion de persoane, relatează Reuters.

Misiunea Ucrainei la NATO a precizat, pe platforma X, că ministrul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov, a informat partenerii alianței cu privire la consecințele atacurilor, îndemnându-i să furnizeze mai multe echipamente pentru a bloca atacurile aeriene rusești.

Update 17:05 - Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski avertizează că fără un ajutor urgent în armament din partea Statelor Unite, Ucraina riscă să nu mai poate face faţă.

"Chiar şi mâine, rachetele pot zbura spre orice stat", a declarat Zelenski într-un interviu pentru jurnaliştii de la CBS News filmat în aer liber, printre ruine.

Update 16:50 - Preşedintele rus nu a prevăzut imediat vreo întâlnire cu familiile victimelor atacului de la Crocus City Hall, de la Moscova, soldat cu 143 de morţi, săptămâna trecută, revendicat de Statul Islamic (SI), anunţă joi Kremlinul.

Vladimir Putin a recunoscut luni că acest atentat, cel mai important din ultimii 20 de ani în Rusia, a fost comis de către ”islamişti radicali”, însă autorităţile ruse acuză serviciile secrete ucrainene şi din Occident de faptul că l-au ”facilitat”.

Update 15:00 Actorul american Steven Seagal, care l-a numit pe Vladimir Putin drept "unul dintre cei mai mari lideri mondiali în viață", a fost fotografiat în Rusia în timp ce vizita victimele atacului terorist de la Moscova.

Ministerul rus al Sănătății a comunicat că fostul star de la Hollywood, acum în vârstă de 71 de ani, a vizitat Centrul Național Medical și Chirurgical, unde s-a întâlnit cu trei victime ale atacului de vinerea tredută și "le-a mulțumit pentru curajul și perseverența lor".

"Ceea ce s-a întâmplat a fost o tragedie teribilă care nu ar fi trebuit să aibă loc. Și cred că Rusia va servi drept exemplu și va lăsa lumea să înțeleagă că nu poți să faci asta unui popor și să rămâi nepedepsit. Le mulțumesc medicilor pentru munca promptă pe care o depun, mă bucur să văd că pacienții se simt bine și se recuperează", este citat Seagal pe contul Telegram al ministerului rus.

Anul trecut, Vladimir Putin i-a acordat lui Seagal un premiu de stat pentru "activitatea sa umanitară și culturală internațională".

Un vizitator frecvent Rusiei și susținător al regimului Putin, actorul american a susținut că anexarea Peninsulei Crimeea de către Moscova în 2014 a fost un gest "foarte îndreptățit".

De asemenea, el s-a alăturat unui partid pro-Kremlin în 2021 și a vizitat vara trecută o parte din estul Ucrainei aflat sub control rusesc.

În 2017, Ucraina i-a interzis lui Seagal să intre în țară timp de cinci ani, invocând motive de securitate națională.

Update 14:00 Serghei Narîșkin, șeful Serviciului de Informații Externe Rusiei, SVR, a efectuat o vizită în Coreea de Nord în această săptămână.

Potrivit SVR, Narîșkin a vizitat Phenianul în perioada 25-27 martie. 

Scopul vizitei a fost de a aprofunda cooperarea dintre cele două țări și de a discuta despre securitatea regională într-o perspectivă mai largă, a precizat SVR, citat de agenția TASS.

KCNA, agenția de presă nord-coreeană, a transmis, la rândul său, că cele două părți au discutat despre intensificarea în continuare a cooperării pentru a face față "mișcărilor de spionaj și complot din ce în ce mai numeroase derulate de forțe ostile".

De la invazia în Ucraina din februarie 2022, regimul lui Vladimir Putin și-a întărit legăturile cu Coreea de Nord, cu care Rusia are o graniță comună.

Potrivit SUA și aliaților lor, Rusia a importat masiv armament din Coreea de Nord, sub formă de rachete și obuze, pentru războiul din Ucraina.

Update 13:08 Vladimir Putin a respins ideea că Rusia ar intenționa atacuri asupra statelor NATO.

Într-un discurs ținut miercuri seară în fața piloților din forțele aeriene ruse, el a declarat că țara sa nu are "nicio intenție agresivă" față de țări precum Polonia sau statele baltice.

"Ideea că vom ataca o altă țară - Polonia, statele baltice iar cehii sunt, de asemenea, speriați - este o prostie absolută", a spus el.

În același timp, oficiali din aparatul guvernamental de la Moscova continuă să prezinte alianța NATO drept agresor.

Astfel, potrivit agenției de știri RIA Novosti, Ministerul rus al Apărării a afirmat că activitatea NATO în Europa de Est și în Marea Neagră are ca scop pregătirea aliaților pentru un conflict cu Moscova.

Comentariul ministerului rus a fost făcut în legătură cu planurile NATO de a extinde baza militară de la Mihail Kogălniceanu într-un proces lent, planificat pe două decenii.

Update 12:37 Dotarea forțelor Kievului cu avioane de luptă F-16 nu va schimba lucrurile în războiul din Ucraina.

Estimarea aparține președintelui rus Vladimir Putin.

"Dacă ei (occidentalii) furnizează F-16 și vorbesc despre asta și se pare că antrenează piloți, acest lucru nu va schimba situația pe câmpul de luptă", a spus Putin.

"Și le vom distruge avioanele la fel cum distrugem tancurile, vehiculele blindate și alte echipamente. Bineînțeles, dacă vor fi folosite de pe aerodromuri din țări terțe, acestea devin pentru noi ținte legitime, oriunde s-ar afla", a adăugat el

Comentariile președintelui rus vin după ce, miercuri, ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba a spus că țara sa va primi avioane de luptă F-16 până la mijlocul verii acestui an.

Belgia, Danemarca, Norvegia și Olanda se numără printre țările care s-au angajat să livreze Ucrainei aparate F-16.

O coaliție de state s-a angajat să ajute cu instruirea piloților ucraineni în utilizarea acestor aeronave.

Update 11:30 Numărul persoanelor decedate în urma atacului de săptămâna trecută din sala de concerte din Moscova a crescut la 143, potrivit autorităților ruse.

Bilanțul actualizat de la Ministerul rus pentru Situații de Urgență nu precizează numărul răniților.

Ministrul rus al Sănătății, Mihail Murașko, a declarat miercuri că 80 de persoane se aflau încă în spital și că alte 205 au solicitat tratament medical în urma atacului.

ISIS-K (Khorasan), o grupare afiliată Statului Islamic, activă în Pakistan și Afganistan, a revendicat responsabilitatea pentru atacul de la Crocus City Hall din Moscova.

SUA au comunicat că nu au motive să pună la îndoială revendicarea ISIS-K.

Cu toate acestea, oficialii ruși au insistat că Ucraina și Occidentul au avut un rol în atentat, afirmații negate cu vehemență de Kiev.

Update 09:55 Este posibil ca Rusia să fi folosit un nou tip de bombă teleghidată în ultimele lovituri aeriene asupra orașului Harkov, soldate, miercuri, cu morți și răniți.

Potrivit lui Volodimir Timoșko, șeful poliției regionale din Harkov, forțele Moscovei ar fi folosit o bombă numită UMPB D-30. 

"Este ceva între o bombă aeriană ghidată și o rachetă", a spus acest oficial ucrainean.

Rusia nu a comentat imediat aceste informații

Update 08:30 Avioanele de luptă F-16 sunt programate să ajungă în Ucrainei până la mijlocul verii acestui an.

Informația provine de la ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba.

Potrivit acestuia, antrenamentul piloților "decurge bine" și "totul se desfășoarcă conform planului".

Danemarca și Olanda se numără printre statele care urmează să furnizeze Ucrainei aparate F-16, de fabricație americană, pentru a contracara superioritatea aeriană a Rusiei.

Angajamentul de a furniza avioane F-16 vine în urma unor eforturi diplomatice majore ale administrației lui Volodimir Zelenski. Anterior, Ucraina a reușit să convingă Germania să îi livreze tancuri Leopard II.

SUA au permis în august anul trecut ca partenerii lor să furnizeze Ucrainei avioane F-16, însă utilizarea efectivă a acestora în luptă este condiționată de antrenamentul piloților, care este un proces de durată.

"Trecerea de la avioane de tip sovietic la avioane de tip occidental necesită schimbări majore", a arătat Dmitro Kuleba.

O coaliție de 11 țări s-a angajat să instruiască piloți ucraineni, inclusiv Marea Britanie.

Update 00:01 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut un nou apel către aliaţii occidentali pentru a accelera livrarea avioanelor de luptă F-16 şi a sistemelor de apărare antiaeriană Patriot, după atacurile din Harkov, soldate cu morţi, anunţă AFP.

"Consolidarea apărării antiaeriene a Ucrainei şi accelerarea livrării de F-16 către Ucraina sunt misiuni vitale”, a scris el într-o postare pe reţelele sociale. Nu există nicio justificare raţională pentru a explica de ce Patriot, care sunt multe în lume, încă nu acoperă cerul Harkovului şi al altor oraşe atacate de teroriştii ruşi”, a adăugat Volodimir Zelenski.

Mai multe lovituri ruseşti au făcut miercuri cel puţin trei morţi şi aproximativ 30 de răniţi, în special la Harkov, al doilea oraş ca mărime al Ucrainei.

Război în Ucraina, 27 martie 2024 | Ministrul de Externe din Ungaria: "Credem că Rusia nu poate fi învinsă în războiul din Ucraina"

Război în Ucraina, 26 martie 2024 | Vladimir Putin: "De ce teroriștii, după crima lor, au încercat să plece în Ucraina?"

Război în Ucraina, 25 martie 2024 | Rușii au lansat peste 1.000 de bombe, drone și rachete într-o săptămână

Război în Ucraina, 24 martie 2024 | Donald Tusk speră că atacul de la Moscova nu va fi ”un pretext” pentru ”escaladarea violenței”

Război în Ucraina, 23 martie 2024 | Medvedev: Rusia îi va ucide pe liderii ucraineni dacă se află în spatele atacului de la Moscova

×
Etichete: Război Ucraina
x close