Cele mai importante evenimente din ultimele 24 de ore:
- Doi civili uciși în timp ce părăseau orașul Vovceansk
- Rusia acuză Ucraina că a atacat regiunea Belgorod cu bombe franceze şi rachete americane
- Colonel ucrainean: „Va fi o perioadă dificilă”
- Polonia investește 2,3 miliarde de euro în „Scutul estic”
- Zelenski: Atacul împotriva Harkov ar putea fi primul val al unei ofensive ruse
- Cel puțin 30 de ucraineni care fugeau de armată s-au înecat la granița cu Ungaria și România
- Ministrul german de Externe: Ucraina are nevoie de mai multe rachete cu rază lungă de acţiune
- SUA "se joacă cu focul" în "războiul indirect", afirmă un înalt oficial rus
- Raid rusesc asupra oraşului Harkov, cel puţin 2 morţi şi 13 răniţi
- Aproximativ 4.500 de prizonieri ucraineni sunt pe cale să se înroleze în schimbul eliberării condiţionate
- Putin: Legitimitatea lui Zelensky? Curtea Constituţională de la Kiev trebuie să se exprime
- Sursele ucrainene: bombele ghidate rusești au ucis doi civili și au rănit 13 în Harkov
Update 22:50. Vladimir Putin transformă migrația într-o armă împotriva Europei, avertizează premierul Estoniei
Președintele rus Vladimir Putin vede în amenințarea cu migrația în masă drept o „armă” pentru a diviza și slăbi Europa, avertizează premierul Estoniei, Kaja Kallas.
”Ceea ce adversarii noștri știu este că migrația reprezintă o vulnerabilitate pentru noi”, a declarat Kaja Kallas, citată de cotidianul britanic The Guardian.
Potrivit premierului Estoniei, liderul de la Kremlin are drept scop să facă „viața imposibilă în Ucraina” pentru a genera o ”presiune migratorie” asupra Europei.
Update 20:10. Doi civili uciși în timp ce părăseau orașul Vovceansk
Forțele ruse au omorât doi civili și au rănit alții doi în timp ce încercau să fugă din calea luptelor din orașul Vovceansk, în estul Ucrainei, relatează Ukrainska Pravda.
Potrivit Procurorului General al Ucrainei, cei patru civili au încercat să părăsească orașul Vovceansk la bordul unei mașini, dar s-au trezit sub gloanțele invadatorilor.
Șoferul, în vârstă de 70 de ani, și o femeie în vârstă de 83 de ani au fost uciși pe loc. Soția șoferului și un alt pasager au fost răniți.
Update 19:40. Rusia acuză Ucraina că a atacat regiunea Belgorod cu bombe franceze şi rachete americane
Rusia a acuzat sâmbătă, 18 mai, Kievul că a atacat cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM regiunea rusă Belgorod, de la graniţa cu Ucraina.
”O tentativă a regimului de la Kiev de a comite atacuri teroriste cu utilizarea de bombe ghidate de fabricaţie franceză Hammer şi de rachete anti-radar HARM de producţie americană împotriva unor ţinte ruse a fost împiedicată”, a indicat Ministerul Apărării într-un comunicat.
Sâmbătă, între orele 09.20 şi 09.30 GMT, ”sistemele de apărare antiaeriene ruse au distrus patru bombe ghidate şi două rachete anti-radar deasupra regiunii Belgorod”, a adăugat ministerul în comunicat.
Ucraina, confruntată cu ofensiva rusă de doi ani, replică în mod regulat atacând regiuni ruse şi vizând mai ales obiective energetice.
Update 18:15. Colonel ucrainean: „Va fi o perioadă dificilă”
Pentru comandantul ucrainean Oleksandr Kozacenko, mult-aşteptata muniţie americană nu poate veni suficient de repede, în timp ce el şi camarazii săi se luptă pentru a opri necruțătoarele atacuri ruseşti, relatează Reuters, potrivit news.ro.
Obuzierul M777 al unităţii sale, furnizat de SUA, care odată arunca 100 de obuze pe zi asupra inamicului care invada, este acum adesea redus la mai puţin de 10. „Este un lux dacă putem trage 30 de obuze”, spune Kozacenko.
Colonelul Pavlo Palisa, a cărui brigadă 93 mecanizată luptă în apropierea oraşului strategic-cheie Ceasiv Iar, este de părere că Rusia pregăteşte un efort major pentru a rupe liniile ucrainene în est.
Această afirmaţie este similară cu cea a comandantului forţelor terestre ale Ucrainei, care a declarat săptămâna trecută că se aşteaptă ca războiul să intre într-o fază critică în următoarele două luni, deoarece Moscova încearcă să exploateze întârzierile persistente ale livrărilor de arme către Kiev.
”Fără îndoială, aceasta va fi o perioadă dificilă pentru forţele armate”, a spus Palisa, adăugând că crede că Kremlinul vrea să cucerească întreaga regiune industrială Donbas până la sfârşitul acestui an.
Update 17:30. Polonia investește 2,3 miliarde de euro în „Scutul estic”
Premierul polonez Donald Tusk a anunțat sâmbătă că guvernul său va investi peste 2 miliarde de euro în securizarea frontierei cu Belarus și enclava rusă Kaliningrad, care este de asemenea frontiera Uniunii Europene în faţa unor potenţiali duşmani, informează AFP, citată de Agerpres.
”Am luat decizia de a investi 10 miliarde de zloţi”, adică circa 2,34 de miliarde de euro, „în securitatea noastră şi mai ales în securizarea frontierei noastre estice”, a spus Tusk, prezentând proiectul „Scutul estic”.
Update 16:00. Zelenski: Atacul împotriva Harkov ar putea fi primul val al unei ofensive ruse
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a apreciat vineri, într-un interviu pentru AFP, că asaltul lansat de Rusia împotriva regiunii Harkov nu poate fi decât primul val al unei ofensive mai ample.
”Şi-au lansat operaţiunea, poate consta din mai multe valuri. Iar acesta este primul lor val. Dar situaţia este sub control după acest prim val”, a dat asigurări preşedintele ucrainean.
Zelenski a spus că rușii au reușit să avanseze cu 5 până la 10 kilometri de-a lungul graniței de nord-est înainte de a fi opriți de forțele ucrainene.
Update 12:00 - Cel puțin 30 de ucraineni care fugeau de armată s-au înecat la granița cu Ungaria și România. Ei au murit în încercarea de a scăpa de serviciul militar.
Alți ucraineni au dispărut în zonele montane din zona frontierei.
Cadavrul unui bărbat a fost recuperat de pe râul Tisa în această săptămână de polițiștii de frontieră români.
Corpul a stat în apă mai multe zile, estimează specialiștii. Este a 30-a victimă cunoscută, a anunțat serviciul de frontieră al Ucrainei, potrivit Sky News.
Mii de ucraineni au fugit din țara pentru a evita mobilizarea.
Noile legi au redus vârsta de recrutare de la 27 la 25 de ani și au mărit amenzile pentru cei care nu se conformează.
--------------
Ştirea iniţială
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaților în armată. Actul normativ a fost semnat vineri și va permite creșterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care crește amenda pentru cei care fug de serviciul militar.
Președintele Ucrainei a semnat vineri o lege care permite unor categorii de condamnați să servească în armată. Recrutarea condamnaților va crește numărul militarilor cu cel mult 20.000 de oameni, potrivit Sky News.
Infractorii periculoși, precum cei condamnați pentru crime, viol, violență sexuală, crime împotriva securității naționale și cazuri grave de corupție nu pot fi recrutați.
Tot vineri, Zelenski a semnat legea care crește amenzile pentru cei care nu respectă regulile de mobilizare. Prin cele două legi, Ucraina încearcă să compenseze deficitul de militari.
Război în Ucraina, 17 mai 2024 | Imagini cu distrugerile provocate de Ucraina la baza rusă Belbek din Crimeea, publicate de presa internațională
Război în Ucraina, 16 mai 2024 | Volodimir Zelenski anunță, din Harkov, că situația rămâne dificilă în regiunea în care rușii au deschis un nou front
Război în Ucraina, 15 mai 2024 | Vladimir Putin cere creşterea producţiei de armament
Război în Ucraina, 14 mai 2024 | Armata ucraineană a anunțat că a doborât 18 drone de atac Shahed și o rachetă balistică Iskander
Război în Ucraina, 13 mai 2024 | Vladimir Putin l-a exclus pe ministrul Apărării, Serghei Şoigu, din noul guvern