Cele mai importante evenimente din ultimele 24 de ore:
- Primele pașapoarte rusești au ajuns la rezidenții din Herson și Zaporojie
- Câți soldați au pierdut Rusia și Ucraina în război
- Ucraina "ia toate măsurile pentru a se asigura că sunt salvați" britanicii condamnați la moarte de separatiștii din Donețk
- Ursula von der Leyen, a doua vizită la Kiev de la începutul războiului în Ucraina
- Rușii trag în Severodonețk cu rachete anti-navă
- Palatul Elysee a negat informații despre vizita lui Macron la Kiev
- Ministrul adjunct de externe al Rusiei, întâlnire cu ambasadorul SUA
- Noi sancțiuni ale Elveției împotriva Moscovei, inclusiv un embargo petrolier
- Ucraina anunță că rămâne fără muniție de artilerie
- Kievul reacționează după ce Vladimir Putin s-a comparat cu Petru cel Mare
Update 11 iunie, ora 22.40. Cancelarul german Olaf Scholz va călători la Kiev împreună cu omologii săi din Franța și Italia, înainte de summitul G7 de la sfârșitul lunii iunie, a relatat astăzi ziarul german Bild am Sonntag conform Reuters.
Publicația a citat surse guvernamentale franceze și ucrainene.
Un purtător de cuvânt al guvernului german a declarat pentru Reuters: "Nu suntem în măsură să confirmăm acest lucru". Palatul Elysee din Paris și guvernul italian nu au răspuns imediat la solicitările de comentarii.
Niciunul dintre cei trei lideri nu a mai fost la Kiev de la invazia Moscovei în Ucraina în februarie.
Update 11 iunie, ora 21.10. Un luptător din Coreea de Sud care a fost capturat de forțele pro-ruse din Ucraina va fi judecat în autoproclamata Republică Populară Donețk (RPD) din estul țării, a anunțat agenția de presă Interfax, citând un oficial separatist, Natalia Nikonorova.
"În prezent se pregătește un verdict privind un mercenar din Coreea de Sud, care a luptat pentru forțele armate ale Ucrainei", a spus Nikonorova, conform Sky News.
Ea nu a dezvăluit numele luptătorului.
Informația vine după ce britanicii Aiden Aslin și Shaun Pinner, care au fost capturați în Mariupol în aprilie în timpul luptelor intense pentru controlul orașului, au fost condamnați la moarte de un tribunal pro-rus din regiunea Donețk în această săptămână.
Update 11 iunie, ora 20.38. Începând cu 10 iunie, forțele rusești din jurul orașului Severodonețk nu au făcut progrese în sudul orașului. Lupte intense de stradă la stradă sunt în curs de desfășurare, arată cea mai recentă informare a ministerului britanic al apărării, conform Sky News.
Severodonețk este ultima zonă din provincia Luhansk care nu a fost încă revendicat de Rusia sau de separatiștii susținuți de Moscova.
Ministerul spune că este probabil ca ambele părți să înregistreze un număr mare de victime.
Ministerul britanic al Apărării afirmă, de asemenea, că Rusia recurge la sisteme de armament ineficiente care riscă "daune colaterale semnificative și victime civile", deoarece duce lipsă de rachete moderne mai precise. Începând cu luna aprilie,rușii au lansat probabil zeci de rachete grele anti-navă Kh-22 (denumire NATO, AS-4 KITCHEN) lansate din aer, din anii 1960, împotriva unor ținte terestre.
Aceste rachete de 5,5 tone au fost concepute în principal pentru a distruge portavioane folosind un focos nuclear.
Update 11 iunie, ora 20.12. Un cetățean din Republica Cehă a fost ucis în timp ce lupta în estul Ucrainei, a declarat sâmbătă ministrul ceh de externe Jan Lipavsky.
"Pot confirma că un cetățean ceh a murit în regiunea Donețk din Ucraina. Cadavrul ar trebui să fie transportat mâine în regiunea Harkov", a declarat Lipavsky reporterilor.
Mai mult de o sută de cehi s-au alăturat forțelor armate ucrainene, cu acordul autorităților cehe, pentru a ajuta la apărarea Ucrainei de la invazia rusă din 24 februarie.
Update 11 iunie, ora 18.15. 32.050 de soldați ruși au fost uciși și 1.419 tancuri au fost distruse, conform celei mai recente actualizari oferită de Ucraina privind pierderile suferite de Rusia de la începutul războiului..
Alte echipamente militare care au fost distruse includ 178 de elicoptere, 212 avioane, 712 sisteme de artilerie, 579 de drone, 222 lansatoare de rachete, 3.466 fr vehicule blindate și 13 nave.
Sky News precizează că nu a putut verifica independent aceste afirmații.
Update 11 iunie, ora 17:44 Primele pașapoarte rusești destinate rezidenților din zonele ucrainene aflate sub ocupația trupelor Moscovei au ajuns la titularii lor, transmite presa internațională.
Agenția rusă Interfax scrie că în Herson ar fi vorba de 25 de titulari, notează BBC.
"Astăzi, primele pașapoarte au fost eliberate la Herson celor care au solicitat, primii, cetățenia rusă", a spus un purtător de cuvânt al autorităților locale, menționând că evenimentul are loc în ajunul Zilei Rusiei, marcată pe 12 iunie.
Vladimir Rogov, membru al "administrației civil-militare" susținută de Moscova în Zaporojie, a spus, la rândul său, pentru agenția RIA Novosti că un număr nespecificat de localnici și-au obținut pașapoartele rusești la o ceremonie organizată la Melitopol.
"Pentru noi, acesta este un eveniment semnificativ și istoric. Următorul pas pe calea întoarcerii noastre acasă în Rusia", a precizat Rogov.
Update 11 iunie, ora 16:37 Șefa Comisiei Europene a dezvăluit la Kiev când își va finaliza executivul său opinia cu privire la acordarea, sau nu, a statutului de țară candidată UE pentru Ucraina.
Ursula von der Leyen, care a susținut o conferință comună cu președintele Volodimir Zelenski, a arătat că discuțiile purtate sâmbătă în capitala ucraineană vor permite Comisiei să își încheie evaluarea "până la sfârșitul săptămânii viitoare".
În cea de-a doua călătorie la Kiev de la începutul războiului, președintele Comisiei i-a reamintit lui Zelenski că, în ciuda progresului în reformele administrative și în alte domenii, Kievul mai are multe de făcut.
"Ați făcut multe pentru consolidarea statului de drept, dar este încă nevoie să fie implementate reforme, pentru lupta împotriva corupției, de exemplu", a spus ea.
Ucraina a demarat procesul solicitare a aderării la Uniunea Europeană în luna februarie a acestui an, la patru zile după invazia Rusiei.
Update 11 iunie, ora 15:29 Ucraina anunță că aproximativ 10.000 dintre militarii săi au murit în război, de când a început invazia Rusiei, la sfârșitul lunii februarie.
Consilierul prezidențial Oleksii Arestovici este cel care a furnizat informația în cadrul unui interviu.
Potrivit oficialului ucrainean, bilanțul acoperă perioada primelor 100 de zile de război, adică până în data de 3 iunie.
Oficialii Kievului, începând cu președintele Volodimir Zelenski, au spus de mai multe ori în ultima perioadă că aproximativ 100 de soldați ucraineni sunt uciși zilnic în lupte.
Alte câteva sute sunt răniți în fiecare zi.
Consilierul prezidențial ucrainean susține însă că pierderile Rusiei în aceeași perioadă au fost de câteva ori mai mari.
Astfel, potrivit oficialilor de la Kiev, peste 30.000 de soldați au fost uciși în război.
Estimarea serviciilor britanice de informații este la jumătate, comparativ cu estimarea ucrainenilor.
Update 11 iunie, ora 14:31 Ucraina face tot posibilul pentru a salva trei cetățeni străini care au fost condamnați la moarte de un tribunal intermediar al rușilor, după ce au luptat de partea Kievului și au fost luați prizonieri.
Declarația aparține lui Fedir Venislavski, un parlamentar din Comisia parlamentară pentru securitate și apărare a legislativului din Ucraina.
"Atât Ministerul Apărării, cât și Direcția Principală de Informații, care se ocupă de schimbul de prizonieri, iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că acești cetățeni ai statelor străine... sunt salvați", spune Venislavski, conform BBC.
La rândul său, vicepremierul ucrainean Irina Vereșciuk crede că autoritățile separatiste vor acționa în cele din urmă "în mod rațional".
"(...) Ceva îmi spune că, într-un fel sau altul, mai devreme sau mai târziu, acești trei militari vor fi schimbați (sau vor ajunge altfel acasă)", a estimat Vereșciuk într-o postare pe internet.
Britanicii Aiden Aslin și Shaun Pinner și marocanul Saaudun Brahim au fost capturați de ruși, predați separatiștilor și judecați ca mercenari.
Ei au fost găsiți vinovați de tentativă de răsturnare prin forță a puterii de stat și condamnați, săptămâna aceasta, la moarte prin împușcare de un tribunal din așa-numita "Republică Populară" Donețk.
Condamnații au o lună să conteste decizia.
Update 11 iunie, ora 13:39 Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vizitează sâmbătă Ucraina.
Președintele executivului comunitar a precizat pe Twitter că pe agenda discuțiilor cu președintele Volodimir Zelenski figurează reconstrucția Ucrainei și progresul înregistrat de această țară în efortul de aderare la Uniunea Europeană.
"Împreună cu președintele Zelenski, voi face un bilanț al activităților comune necesare pentru reconstrucție și al progresului înregistrat de Ucraina pe calea sa europeană", se spune în mesajul postat de von der Leyen.
Discuțiile vor contribui la evaluarea noastră cu privire la cât de pregătită este Ucraina pentru a fi considerată o țară candidată și a începe pentru a începe negocieri îndelungate, care includ reformele necesare, a precizat ulterior președintele Comisiei Europene.
Ea le-a mai spus reporterilor că evaluarea Comisiei în privința Ucrainei va fi prezentată "în curând".
Update 11 iunie, ora 12:34 Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că rezultatul războiului pornit de Rusia în țara sa afectează nu doar Ucraina, ci și viitorul ordinii internaționale.
"Regulile viitoare ale lumii sunt decise pe câmpurile de luptă din Ucraina", afirmă el.
Zelenski s-a adresat prin legătură video summit-ului Shangri-La Dialogue din Singapore, același eveniment la care ministrul chinez al apărării l-a amenințat pe omologul american cu declanșarea unui război, dacă Taiwanul își declară independența.
Menționând sprijinul primit până în prezent din partea aliaților occidentali și asiatici, președintele ucrainean a arătat că este "crucial" ca statele care ajută țara sa să nu încetinească ritmul.
Update 11 iunie, ora 11:03 La Severodonețk au loc lupte de stradă violente și atât rușii, cât și ucrainene suferă pierderi grele.
Descrierea apare în ultima actualizare privind războiul din Ucraina, realizată de Ministerul britanic al Apărării.
Totuși, trupele ruse nu au înregistrat progrese în sudul orașului, precizează sursa citată.
Ministerul britanic reconfirmă că forțele Moscovei încearcă să-i copleșească pe ucraineni cu tiruri de artilerie și cu bombardamente de aviație.
Sursa citată mai adaugă că Rusia rămâne fără rachete moderne, mai precise, și se bazează în prezent pe rachete anti-navă de mare calibru.
Acestea sunt proiectate să distrugă portavioane și pot fi echipate cu încărcătură nucleară.
Update 11 iunie, ora 10:14 Procuratura Generală din Ucraina a anunțat, sâmbătă, că a fost informată de decesul altor 24 de copii în Mariupol, orașul-port din sud-estul țării care a fost asediat timp de mai multe săptămâni și apoi capturat la mijlocul lunii mai de forțele ruse.
În total, conform Procuraturii, cel puțin 287 de copii au murit de la începutul invaziei ruse. Alți cel puțin 492 de copii au fost răniți.
"În timpul documentării infracțiunilor, s-a descoperit că alți 24 de copii au murit la Mariupol, în regiunea Doneţk, din cauza bombardamentelor la întâmplare ale armatei ruse", a precizat Procuratura ucraineană pe serviciul de mesagerie Telegram.
"Aceste date nu sunt finale, în contextul în care încă se lucrează la colectarea de informații în locurile cu activitate ostilă, în teritoriile ocupate temporar sau eliberate", a adăugat sursa citată.
Reuters, care transmite precizările instituției ucrainene, menționează că nu a putut verifica informațiile din surse independente.
Update 11 iunie, ora 09:00 Ucraina cere mai multe arme - în acest timp, holera se răspândește în Mariupol
Ucraina a cerut mai mult ajutor din partea Occidentului, solicitând livrări mai rapide de arme pentru a ține la distanță forțele rusești mai bine înarmate și sprijin umanitar pentru combaterea bolilor mortale.
În Severodonețk, micul oraș care a devenit centrul avansului Rusiei în estul Ucrainei și unul dintre cele mai sângeroase puncte fierbinți ale unui război intrat în cea de-a patra lună, au fost raportate noi lupte grele, potrivit Reuters.
În sud, primarul din Mariupol - redus la ruine de un asediu rusesc - a declarat că sistemele de salubritate sunt distruse, iar cadavrele putrezesc pe străzi.
„Există o epidemie de dizenterie și holeră ... Războiul care a luat peste 20.000 de locuitori ... din păcate, cu aceste focare de infecție, va mai face mii de victime în Mariupol", a declarat el la televiziunea națională.
El a făcut apel la Națiunile Unite și la Comitetul Internațional al Crucii Roșii să lucreze la stabilirea unui coridor umanitar pentru a permite locuitorilor rămași să părăsească orașul, care se află în prezent sub control rusesc.
Update 11 iunie, ora 00:00 Lukașenko admite că Belarus va lupta pentru Ucraina de Vest
Președintele Belarusului, Alexander Lukașenko, a sugerat că trupele din Belarus ar putea fi nevoite să lupte pentru Ucraina de Vest, astfel încât aceasta ”să nu fie tăiată de Occident”.
Potrivit lui Lukasenko, Belarus este un „obiect de presiune” pentru Occident, inclusiv din motive geopolitice.
„Ei ( Vestul ) nu s-au abătut încă de la obiectivul de a nivela frontul astfel încât să treacă: Smolensk-Pskov, Smolensk-Bryansk-Kursk și acolo până la Rostov. Trebuie să niveleze frontul. Și noi, aproape o mie de kilometri , acest balcon, avem nevoie de el tăiat”, a spus el.
Lukașenko a adăugat că „ei ( adică Occidentul ) nu se vor opri la asta”.
"Vor veni din Ucraina de Vest sau din altă parte. De asemenea, poate că vor trebui să lupte pentru Ucraina de Vest ca să nu o taie. Pentru că este ca moartea pentru noi, nu doar pentru ucraineni. Au loc procese teribile în jur”, a adăugat politicianul.
Autoritățile din Belarus au anunțat continuarea exercițiilor militare la granița cu Ucraina și țările occidentale. Și autoproclamatul președinte Alexandru Lukașenko a reușit să facă o serie de declarații alarmante: despre crearea unui comandament operațional pentru trupele la granița cu Ucraina, despre achiziționarea de S-400 și Iskander rusești și chiar despre crearea unei " miliții populare” .
Război în Ucraina, 10 iunie Palatul Elysee a negat informații despre vizita lui Macron la Kiev
Război în Ucraina, 9 iunie Rusia amenință Occidentul cu un conflict militar direct
Război în Ucraina, 8 iunie Kievul anunţă un nou schimb de corpuri ale unor militari ruşi şi ucraneni, după formula "50 în schimbul a 50"
Război în Ucraina, 7 iunie Rusia susţine că deţine controlul asupra a 97% din teritoriul regiunii Lugansk | Cel puțin două spitale au fost lovite în Severodonețk și Rubijne
Război în Ucraina, 6 iunie Vladimir Putin a vorbit despre România în interviul pentru televiziunea rusă de stat | Volodimir Zelenski: "Severodonețk și Lîsîceansk sunt moarte!"