Antena 3 CNN Externe Raul Castro s-a întâlnit cu Hugo Chavez în prima sa vizită oficială ca preşedinte al Cubei

Raul Castro s-a întâlnit cu Hugo Chavez în prima sa vizită oficială ca preşedinte al Cubei

<1 minut de citit Publicat la 13:42 14 Dec 2008 Modificat la 13:42 14 Dec 2008
Raul Castro s-a întâlnit cu Hugo Chavez în prima sa vizită oficială ca preşedinte al Cubei
Preşedintele Cubei, Raul Castro, a ajuns sâmbătă în Venezuela, în prima sa vizită oficială peste hotare de când a preluat conducerea ţării de la fratele său Fidel. Raul Castro a fost întâmpinat, pe aeroport, de preşedintele Hugo Chavez, care-l consideră pe Fidel ?părintele său spiritual?. Cei doi lideri au anunţat demararea a peste 300 de proiecte comune în domenii diverse precum sănătatea, educaţia, cultura sau sportul.
Pe lângă latura simbolică a vizitei, Raul Castro şi Hugo Chavez au discutat şi despre strategiile de combatere a crizei economice şi în special despre preţul extrem de scăzut al petrolului. Analiştii economici consideră că scăderea dramatică a preţului are un impact grav asupra capacităţii Venezuelei de a furniza petrol statelor aliate, la preţuri preferenţiale. Guvernul venezuelean neagă însă acest lucru şi susţine că economia este în cea mai bună formă.
Cei doi lideri au vizitat apoi mormântul eroului sud-american în lupta pentru independenţă, Simon Bolivar. Chavez a reamintit că, acum aproape 50 de ani, după victoria revoluţiei din Cuba, Fidel Castro a făcut prima sa vizită în străinătate tot la Caracas.
Antena3.ro

×
x close