Sute de oameni au luptat cu vântul puternic şi furtuni devastatoare în căutarea posibililor supravieţuitori, după ce un feribot supraîncărcat s-a scufundat în apele unuia dintre cele mai mari râuri din India. Autorităţile au găsit, până la acest moment, peste o sută de cadavre. Localnicii au fost primii care au sărit în ajutorul pasagerilor şi au reuşit să salveze în jur de 100 de persoane.
Feribotul avea o capacitate de o sută de persoane, însă transporta în jur de 300, în majoritate femei şi copii. Operaţiunile de salvare au fost întrerupte pe timpul nopţii şi vor începe din nou în această dimineaţă.
Un accident similar a avut loc în India în octombrie 2010, când 80 de pelerini musulmani au murit, după ce nava supraîncărcată de pasageri s-a scufundat în Bengalul de Vest.