Ministrul american al apărării James Mattis a declarat, vineri, că presupune că liderul grupării jihadiste Statul Islamic (SI), Abu Bakr al-Baghdadi, este încă în viaţă, transmit Reuters şi DPA.
„Cred că el trăieşte şi voi avea o altă părere atunci când vom şti că noi l-am ucis. Dar suntem în urmărirea lui - presupun că este în viaţă”, a declarat Mattis într-o conferinţă de presă la Pentagon.
Anterior în cursul acestei luni, Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO, organizaţie neguvernamentală cu sediul la Londra), a anunţat că deţine 'informaţii confirmate' potrivit cărora Al-Baghdadi a fost ucis, însă oficiali occidentali şi irakieni şi-au exprimat scepticismul faţă de această posibilitate.
Directorul OSDO, Rami Abdel Rahman, a declarat pentru DPA că Abu Bakr al-Baghdadi a murit într-un sat din provincia Deir Ezzor, situată în estul Siriei. El nu a oferit însă alte detalii despre locul şi modul în care liderul jihadist ar fi fost ucis.
În luna iunie, OSDO a pus sub semnul întrebării un anunţ al forţelor ruse conform căruia Al-Baghdadi ar fi fost ucis în zona oraşului Raqqa, din nordul Siriei, în data de 28 mai. Operaţiunea rusă ar fi vizat o reuniune a conducerii SI şi ar fi dus la lichidarea altor 300 de jihadişti.