Antena 3 CNN Externe Răspunsul Kievului, după ce Moscova a cerut ridicarea sancțiunilor în schimbul redeschiderii porturilor ucrainene

Răspunsul Kievului, după ce Moscova a cerut ridicarea sancțiunilor în schimbul redeschiderii porturilor ucrainene

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 19:49 25 Mai 2022 Modificat la 19:58 25 Mai 2022
Mariupol 19 aprilie 2022
Sursa foto: hepta

"Rezolvarea problemei alimentare necesită o abordare colectivă, care să implice anularea sancțiunilor instituite asupra exporturilor şi a tranzacțiilor financiare ale entităților ruse", a declarat miercuri Andrei Rudenko, adjunct al ministrului rus de Externe, citat de cotidianul Le Figaro.

Oficialul rus solicită, în plus, "deminarea, de către Kiev" a zonelor din largul porturilor ucrainene de la Marea Neagră

În acest context, Rusia "este pregătită să asigure culoare umanitare" navelor care transportă cereale, a subliniat Andrei Rudenko.

Kievul: "Dacă cineva acceptă acest șantaj, acea persoană are o problemă"

Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a denunțat șantajul guvernului de la Moscova.

"Este vorba de un șantaj evident. Nu putem găsi un exemplu mai bun de șantaj în relațiile internaționale. Dacă cineva acceptă așa ceva, atunci acea persoană are o problemă", a afirmat Dmitro Kuleba, la Forumul Economic Mondial de la Davos.

Rușii anunță că au curățat de mine portul Mariupol și amenajează un "coridor umanitar" pentru nave

Portul Mariupol a fost complet curățat de mine și a început să funcționeze din nou.

Un anunț în acest sens a fost făcut de Ministerul rus al Apărării, semnalează BBC.

Igor Konașenkov, purtătorul de cuvânt al ministerului, a declarat că "deminarea și demilitarizarea" portului au fost finalizate.

Agenția Tass transmite că, potrivit instituției citate, au fost găsite și dezamorsate peste 12.000 de dispozitive explozive.

Anterior, Mihail Mizințev, șeful Centrului de Control al Apărării Naționale ruse, a declarat că este amenajat un "coridor umanitar" de la Mariupol spre Marea Neagră, lung de 185 kilometri și având o lățime de peste 3 kilometri.

Ucraina nu a comentat în legătură cu acest coridor și nu este clar dacă ruta a fost deminată.

Foto: portul din Mariupol în luna aprilie 2022

×
x close