Antena 3 CNN Externe Rasmussen: NATO este de partea Ucrainei

Rasmussen: NATO este de partea Ucrainei

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 18:39 09 Mar 2014 Modificat la 18:39 09 Mar 2014
Rasmussen: NATO este de partea Ucrainei
Secretarul general al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Anders Fogh Rasmussen, a afirmat că organizaţia sa se află ''de partea Ucrainei'' şi i-a cerut Rusiei să-şi respecte ''angajamentele internaţionale''.

"În cursul întrevederii pe care am avut-o joi cu premierul (ucrainean Arseni) Iaţeniuk, l-am felicitat pentru angajamentul lui în favoarea unei soluţionări paşnice. L-am asigurat că NATO se află de partea Ucrainei", a declarat Rasmussen, într-un interviu acordat Bild, informează AFP, potrivit Agerpres.

"Aşteptăm ca Rusia să-şi onoreze angajamentele internaţionale, să-şi retragă trupele şi să nu intervină în alte regiuni ale Ucrainei. Nimeni nu trebuie să încerce să traseze noi frontiere pe harta Europei secolului al XXI-lea", a mai spus secretarul general al NATO.

Anders Fogh Rasmussen a anunţat miercuri, că NATO a decis să-şi consolideze cooperarea cu Ucraina şi să o reexamineze pe cea cu Rusia.

"Am supus întreaga cooperare NATO-Rusia unei reexaminări şi am pus capăt reuniunilor comune la nivel de angajaţi ai NATO", a declarat Rasmussen la finalul unei reuniuni NATO-Rusia, desfăşurate la sediul de la Bruxelles al Alianţei Nord-Atlantice.

×
x close