Romii sunt din ce în ce mai des victime ale violenţelor în Europa, iar statele din cadrul Uniunii Europene nu conştientizează amploarea acestei probleme, denunţă Amnesty International (AI), într-un raport publicat marţi, cu ocazia Zilei Internaţionale a Romilor.
"Guvernele ezită să recunoască amploarea problemei şi se arată foarte reactive atunci când este vorba de a le combate", apreciază Marco Perolini, cercetător în cadrul AI.
În cazul Franţei, organizaţia avertizează cu privire la rolul poliţiei, acuzată că ar "hărţui" această minoritate în cadrul demolării taberelor de romi, care s-a accelerat în 2013. AI acuză, de asemenea, forţele de ordine că nu-i protejează pe romi suficient şi nu iniţiază întotdeauna anchete pentru a-i găsi pe cei care au comis agresiuni împotriva acestei minorităţi.