Şapte persoane au fost rănite într-un nou accident la Europa-Park, unde scena spectacolului ”Retorno dos Piratas” s-a surpat în zona de sosire unui roller coaster, potrivit news.ro.
Poliţia a anunţat luni seară că au fost răniţi doi vizitatori şi cinci artişti.
Trei dintre răniţi au fost transportaţi la spital, potrivit publicaţiei locale Badische Zeintung. Un vizitator a fost rănit la gât, a declarat un purtător de cuvânt al parcului pentru presa germană.
Accidentul a avut loc în zona cu tematică portugheză a parcului de distracţii, unde o scenă s-a rupt în zona de sosire a unui roller coaster.
Parcul Europa Park a făcut o postare pe contul oficial de Twitter în care a descris evenimentul.
”Bazinul mobil al spectacolului cu plonjări prin salt s-a fisurat în timpul unei reprezentaţii azi (luni). Apa s-a scurs în lacul Atlantica SuperSplash. Un vizitator a fost zgâriat uşor", a declarat pe reţelele sociale Europa-Park.
Nu s-a făcut niciun anunţ cu privire la reluarea spectacolului ”Retorno dos Piratas”.
Acesta este al doilea accident petrecut în cel mai mare parc de distracţii din Germania din ultimele săptămâni.
În luna iunie, 25.000 de vizitatori au fost evacuaţi în urma unui incendiu, care s-a produs din caza unei probleme tehnice, conform unei anchete a poliţiei.