Agenţii forţelor de ordine au închis mai multe străzi din perimetru şi au găsit şi alte rămăşiţe umane după o cercetare minuţioasă a zonei, spune purtătorul de cuvânt al poliţiei locale, Grace Gatpandan.
Medicii legiştii au confirmat că bucăţile secţionate erau umane, dar nu au putut încă să determine dacă ele aparţineau unei singure persoane sau mai multor victime, adaugă oficialul, citat de Reuters.
Poliţiştii au deja un suspect în acest caz, dar nu au furnizat detalii referitoare la identitatea acestuia, având în vedere că ancheta este în plină desfăşurare.
Valiza a fost găsită în apropiere de sediul central al companiei media Twitter Inc.