Lovitura a vizat trei vehicule care transportau rebeli și care intrau într-o piață din orașul Naqil ben Ghaylan, a anunțat o sursă tribală.
Potrivit agenției Saba, controlată de rebeli, 60 de civili au fost uciși în atac, nefiind semnalate pierderi în rândul rebelilor.
Orașul Naqil ben Ghaylan face parte din regiunea Nehm, unde forțele proguvernamentale, susținute de coaliția arabă, avansează împotriva rebelilor, cu intenția de a se îndrepta spre capitala Sanaa, care este controlată din septembrie 2014 de rebelii șiiți Houthi care dețin controlul și în alte regiuni ale țării. Coaliția condusă de Riad a intervenit în urmă cu aproape un an în ajutorul guvernului yemenit, care a fost nevoit să părăsească orașul Sanaa.