Antena 3 CNN Externe Radu Tudor: "Avem în față premisele unui război foarte periculos între Iran și Israel. Va fi o altă dimensiune!"

Radu Tudor: "Avem în față premisele unui război foarte periculos între Iran și Israel. Va fi o altă dimensiune!"

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 10:10 09 Oct 2023 Modificat la 10:10 09 Oct 2023

Luni dimineață, Forțele de Aprărare Israeliene încă luptau pe propriul teritoriu, în șapt-opt puncte de conflict, cu militanții Hamas iar ofensiva terestră în Gaza nu începuse în mod oficial, situația fiind complicată și de ostaticii pe care islamiștii i-au adus aici, pentru a-i folosi ca scuturi umane sau ca monedă de schimb.

Situația a fost comentată la Antena 3 CNN de analistul militar Radu Tudor.

"Există cel puțin două explicații pentru acest eșec de proporții al serviciilor de informații din Israel și al armatei israeliene. Prima ține de o divizare profundă a societății israeliene, care de mai bine de doi ani de zile protestează masiv la adresa măsurilor legislative pe care premierul Benjamin Netanyahu le-a luat. 

Au fost în stradă inclusiv militari activi din armata israeliană, din serviciile de informații și lucrul acesta evident că a creat o dezbinare și o delăsare. Netanyahu s-a concentrat mai mult pe problemele lui personale și a neglijat foarte mult amenințările reale. A doua explicație ține de faptul că această operațiune, acest atac fără precedent, este mai degrabă organizat de un actor statal.

Citește și: Hamas a executat civili după ce i-a luat ostatici, în apropiere de frontiera cu Gaza

Radu Tudor: "Anvergura atacului arată că Hamas n-ar fi putut să planifice, singură, această operațiune"

Amprenta extrem de puternică pe care o vedem pe teritoriul Israelului, numărul foarte mare de morți, dimensiunea intervenției militare, armamentul folosit, paramilitarii Hamas și de altă origine arată că organizația Hamas, singură, n-ar fi putut planifica și realiza un astfel de atac masiv pe teritoriul Israelului.

Sunt din ce în ce mai mulți specialiști care spun că, de fapt, atacul a fost organizat, planificat și declanșat de pe teritoriul Iranului și că organizația Hamas a fost doar interfața care s-a cuplat la planurile Iranului. 

Avem în momentul de față premisele unui război foarte periculos între Iran și Israel. De altfel, autoritățile de la Teheran au recunoscut faptul că au sprijinit și sprijină atacul terorist prelungit al Hamas, ceea ce arată, fără doar și poate, faptul că ceea ce se întâmplă acum în sudul Israelului reprezintă o capacitate militară a Iranului împotriva statului Israel. Cu toate complicațiile care vor decurge de aici, nu doar în plan regional, ci și pe plan mondial.

Va fi o altă dimensiune. Cred că Iranul și Hamasul reprezintă noua formă de terorism extrem de periculos, de tip Al Qaida - ISIS și ceea ce vom vedea acum va fi o relansare a războiului mondial antiterorist, cu Israel și Statele Unite în frunte.

Vom avea, pe lângă războiul brutal și ilegal declanșat de Rusia în Ucraina, acest nou front extrem de fierbinte și trebuie să ne concentrăm foarte, foarte serios pentru a prezerva viața, libertatea și democrația, acum, mai mult decât oricând", a estimat Radu Tudor.

×
x close