Antena 3 CNN Externe Radovan Karadzic spune că a fost un promotor al păcii în Balcani

Radovan Karadzic spune că a fost un promotor al păcii în Balcani

1 minut de citit Publicat la 14:27 16 Oct 2012 Modificat la 14:27 16 Oct 2012
Radovan Karadzic spune că a fost un promotor al păcii în Balcani
Fostul lider sârb, Radovan Karadzic, a spus în procesul său de la Haga că înainte de a fi acuzat de crime de război, ar trebui să fie premiat pentru promovarea păcii.

Karadzic, în vârstă de 67 de ani, este propriul său avocat şi se apără împotriva acuzaţiilor de genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii.
El a spus Curţii că a făcut tot ce este omeneşte posibil să evite un război în Balcani, acum 20 de ani.

"Am reuşit să reduc suferinţa tuturor civililor. Am declarat încetarea focului şi am oprit armata noastră când eram foarte aproape de victorie", a adăugat fostul lider sârb.

Karadzic a ajuns în faţa Tribunalului Internaţional de Judecare a Crimelor din Fosta Iugoslavie în anul 2009.

Procurorii îl acuză că a ordonat bombardarea oraşului Sarajevo, atunci când era asediat de atacurile sârbilor bosniaci.

De asemenea, Karadzic este acuzat că a iniţiat genocidul împotriva musulmanilor bosniaci din Srebrenica, cea mai gravă atrocitate înregistrată în Europa, după sfârşitul celui de-al doilea război mondial.

După ce s-a ascuns timp de 13 ani, Karadzic a fost capturat în 2008, în Belgrad. În toată această perioadă, el a avut o identitate falsă, înfăţişarea schimbată şi practica medicina alternativă într-un cabinet din capitala Serbiei.
Fostul comandant militar al lui Karadzic, Ratko Mladic, a fost prins anul trecut şi este şi el judecat pentru crime de război şi genocid.

Cei doi riscă pedepse de închisoare cu viaţa. Tribunalul de la Haga nu îi va putea condamna la moarte.

×
Etichete: Haga
x close